FOTO Soarta tristă a bisericilor vechi româneşti, bijuteriile din lemn ajunse ruine sumbre: „Preoţii s-au temut să intervină“

FOTO Soarta tristă a bisericilor vechi româneşti, bijuteriile din lemn ajunse ruine sumbre: „Preoţii s-au temut să intervină“

Biserica din Vălişoara, ăn pericol de prăbuşire. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Aproape 100 de biserici vechi de lemn, multe dintre ele aflate pe lista monumentelor de patrimoniu, s-au şubrezit cu trecerea timpului, iar degradarea accentuată le-a adus pe câteva în pragul ruinării. Bisericile se află în mijlocul unor comunităţi restrânse şi izolate, care nu au posibilitatea de a salva aceste bijuterii arhitectonice ale satelor.

Biserica de lemn a satului Alun, un loc părăsit din Ţinutul Pădurenilor, aflat la 30 de kilometri de Hunedoara, a fost ridicată de aproape trei secole, iar în ultimii ani a stat mai tot timpul închisă. Monumentul istoric a fost cândva mândria celor câteva zeci de familii care locuiau în apropierea carierei de marmură şi a minelor de fier din zonă. Cele aproximativ 60 de case din Alun au rămas însă pustii, iar bisericuţa de pe deal le împărtăşeşte soarta, alături de o altă biserică, ridicată în anii 1930, din marmură şi piatră.

De schitul nou au grijă două călugăriţe, însă femeile sunt văzute rar în sat, pentru că marea parte a timpului o petrec la o tarabă de suveniruri religioase din apropierea Mănăstirii Prislop, locul unde a trăit şi este înhumat părintele Arsenie Boca.

Biserica veche a Alunului pare că îşi aşteaptă sfârşitul o dată cu primul viscol. În ultimii ani, acoperişul din şindrilă a fost protejat cu celofan, însă învelitoarea nu s-a dovedit o soluţie adecvată. „Biserica stă să se prăbuşească şi privesc cu durere spre ea, ştiind că nu am cum să mă împotrivesc. De mult timp preotul nu a mai ajuns în sat şi alţi oameni nu mai sunt aici care să poată avea grijă de ea“, spune Maria Gheorghesc (82 de ani), una dintre cele două bătrâne care mai locuiesc în satul Alun. Odată cu venirea iernii, satul aflat la capătul unui drum pavat în anii 1960 cu marmură devine un loc straniu, din care se retrag chiar şi cei câţiva bătrâni. „E o singurătate apăsătoare în Alun, ca şi cum satul se stinge aşa cum s-a stins lumina bisericii sale“, spune Maria. Pentru Maria Popa (86 de ani), vecina Mariei Gheorghesc, bisericuţa din lemn a fost locul unde s-a cununat. De peste două decenii muzica veselă a nunţilor pădureneşti nu a mai răsunat în jurul monumentului din lemn de stejar.
Biserica din Alun. Foto: Daniel Guţă. Adevărul.

SATUL CARE S-A STINS O DATĂ CU BISERICA
Tristă a fost şi soarta bisericii de lemn din Gialacuta. O mână de oameni, bătrâni şi bolnavi, trăiesc în satul pustiu, aflat la 30 de kilometri de municipiul Deva. În urmă cu patru ani, în pragul sărbătorii Buna Vestire, biserica veche de trei secole a ars sub privirile neputincioase ale oamenilor. Un incendiu de vegetaţie s-a întins peste cimitirul bisericii şi apoi peste lăcaş, fără ca nimeni să-l mai poată opri în timp util. „Niciunul dintre noi nu a avut puterea să stingă flăcările. Biserica ardea, iar noi priveam spre dealul acoperit de fumul gros şi plângeam. A mistuit-o cu totul şi niciu perete nu a mai rămas întreg“, îşi amintea Ana Rusu, o bătrână care locuia într-o casă din apropierea cimitirului bisericii. Astfel s-a încheiat povestea ultimul monument al satului Gialacuta, unde cu câţiva ani înainte de dispariţia bisericii şi vechea şcoală s-a ruinat.

E o singurătate apăsătoare în Alun, ca şi cum satul se stinge aşa cum s-a stins lumina bisericii sale. Maria Popa, localnică din satul Alun



Maria Gheorghesc.

BISERICA PRĂBUŞITĂ DIN TOMNATECUL DE JOS
Tomnatecul de Jos se află la capătul unui drum de pământ care traversează pădurile din nordul judeţului Hunedoara, până la limita cu judeţul Arad. A ajuns un loc izolat, cu case pustii, încremenite în timp. Oamenii au părăsit Tomnatecul de Jos, în aceeaşi perioadă în care biserica satului, construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, s-a prăbuşit. Lăcaşul a devenit un morman de bârne şi şindrile putrezite, în mijlocul unui cimitir ascuns de pădure, peste care au crescut buruienile. Din ea au fost recuperate doar clopotele, mutate la biserica nouă din Brad, şi uşile împărăteşti, expuse în prezent la Muzeul Etnografic din Crişcior. Satul vecin Tomnatecul de Sus mai este ţinut în viaţă de câţiva bătrâni, iar biserica de aici, ascunsă şi ea de pădure, ar putea avea aceeaşi soartă cu cea de la poalele dealului.B
Biserica prăbuşită din Tomnatecul de Jos. Foto: Daniel Guţă. Adevărul.

BISERICA DIN BAŞTEA PUTEA AJUNGE ÎN HUNEDOARA
Satul Baştea nu mai are niciun locuitor încă din anul 1999, iar biserica din lemn ridicată la sfârşitul secolului al XVIII-lea, cu hramul „Cuvioasa Paraschiva“, a ajuns în pragul dărâmării. În interiorul aşezării de patrimoniu nu mai este aproape nimic. „Câteva scaune rupte, cele pe care se aşezau credincioşii la slujbele de duminică, legate de pânze de păianjen păreau o rezistenţă în faţa timpului şi a uitării. Pe ziduri, prin interior, sfeşnice de lumânări stau rezemate haotic privind către cer prin acoperişul dezvelit de vânt şi ploi. Nu mai este nimeni care să apere biserica din Baştea, nimeni care să îl caute pe Dumnezeu aici. Afară, pe crucile mormintelor, sunt aşezate câteva coroniţe de flori. Unele sunt din plastic. Au fost alese pentru că ţin mai mult, ceea ce înseamnă că nu mai trebuie să se vină iar foarte repede aici. Baştea rămâne, pentru mine, locul de unde Dumnezeu a fugit împreună cu oamenii şi unde revine pentru a se reculege“, spune scriitorul Dan Terteci, unul dintre ultimii vizitatori ai satului. În urmă cu doi ani, autorităţile din Hunedoara au propus mutarea bisericii din Baştea într-un cartier al municipiului, dar acest lucru nu a fost posibil.

Nu mai este nimeni care să apere biserica din Baştea, nimeni care să îl caute pe Dumnezeu aici. Afară, pe crucile mormintelor, sunt aşezate câteva coroniţe de flori. Unele sunt din plastic. Au fost alese pentru că ţin mai mult, ceea ce înseamnă că nu mai trebuie să se vină iar foarte repede aici. Baştea rămâne, pentru mine, locul de unde Dumnezeu a fugit împreună cu oamenii şi unde revine pentru a se reculege. Dan Terteci - scriitor
 


Biserica din Vălişoara Foto: Daniel Guţă. Adevărul.

PODOABA SATULUI VĂLIŞOARA
Mai puţin de 50 de oameni mai locuiesc în Vălişoara, un sat izolatde pe Valea Geoagiului. Aşezarea este înconjurată de peisaje montane impresionante, însă cea mai atractivă podoabă a sa este biserica veche din anul 1787, în care nu au mai avut loc slujbe religioase decât foarte rar în ultimii ani.„Este o biserică valoroasă din punct de vedere arhitectural, dar şi pictural. Ea păstrează o pictură din acea perioadă la nivelul tâmplei, dar, în restul bisericii, s-a suprapus, pe la 1820, un alt decor iconografic realizat de un pictor rămas anonim“, relata preotul Florin Dobrei, de la Episcopia Devei şi Hunedoarei. Aşezământul se află într-o stare avansată de degradare, iar sesizările pe care localnicii le-au făcut autorităţilor pentru redresarea ei au rămas deocamdată fără succes.

Şi biserica din Vălari este unul dintre lăcaşele de cult hunedorene aflate pe lista monumentelor istorice şi, totodată, pe cale de dispariţie. În biserica de lemn, aflată în Ţinutul Pădurenilor, nu s-au mai ţinut slujbe din 1936. Bisericuţa a rămas abandonată pe un deal. Acoperişul îi este protejat cu celofan, iar uşa a fost pusă sub lacăt. Unii dintre localnici susţin că locul bisericuţei vechi de aproape trei secole, ar fi la un muzeu al satului.
Biserica din Vălari. Foto: Daniel Guţă. Adevărul.

Reabilitarea bisericilor îngreunată de birocraţie
Judeţul Hunedoara are peste 100 de biserici vechi de lemn, iar marea parte a acestora sunt monumente de patrimoniu. Cele mai multe se află într-o situaţie dificilă, susţin reprezentanţii Episcopiei Devei şi Hunedoarei. „Aceste biserici fac parte dintr-o categorie la care se poate interveni foarte greu, datorită legislaţiei privind protecţia monumentelor istorice. Este un hăţiş legislativ. Legile nu au fost, din punctul meu de vedere, bine gândite, în ce priveşte aceste monumente. Ele au fost din ce în ce mai restrictive şi au făcut ca intervenţia preoţilor pentru reabilitarea acestor lăcaşe să fie grea şi costistoare. Preoţii, de multe ori, s-au temut să intervină la bisericile de patrimoniu, pentru a nu suferi anumite consecinţe, chiar penale. Orice intervenţie trebuie autorizată şi nu poate fi realizată decât de către firme acreditate de către Ministerul Culturii, puţine la număr în ţară. Documentaţiile tehnice de reabilitare pot fi întocmite doar de către arhitecţi care au specializarea în monumente istorice şi care, la fel, sunt puţini la număr. Documentaţiile costă foarte mult şi este foarte greu ca acele comunităţi locale, cu parohii sărace, reduse la număr, să reuşească să asigure finanţarea necesară cel puţin pentru proiectare. Astfel de proiecte costă zeci de mii de euro“, a declarat preotul Gabriel Miricescu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
Interior Biserica din Alun. Foto: Daniel Guţă. Adevărul.

El precizează că în multe sate unde există biserici vechi de până la cinci secole, au rămas oameni în vârstă, care nu au posibilităţi să investească în aceste biserici, iar de-a lungul ultimelor decenii comunităţile locale nu au putut susţine reparaţiile necesare la multe dintre aceste biserici. Din 2011, Episcopia Devei şi Hunedoarei a derulat o campanie de inventariere a bisericilor de patrimoniu. Au fost realizate documentaţii tehnice primare şi un atlas al bisericilor vechi de lemn care cuprinde informaţii despre ele şi despre problemele semnalate.

Reabilitarea cu ajutorul fondurilor de la Uniunea Europeană este deocamdată una dintre puţinele şanse de supravieţuire a monumentelor istorice, consideră reprezentantul Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Preotul Gabriel Miricescu susţine că preoţii au fost convocaţi de mai multe ori de către Episcopie, pentru a fi determinaţi să-şi pună în rânduială ceea ce înseamnă documente de proprietate.

„Sunt biserici foarte vechi, ridicate în urmă cu trei – cinci secole, care nu mai au acte de proprietate, iar un eventual proiect european sau de altă natură nu poate fi implementat pentru un lăcaş de cult care nu are documentele cadastrale foarte bine lămurite. Noi vom avea o şedinţă şi în cursul acestei luni cu preoţii din Hunedoara, în care le vom prezenta fondurile europene şi ne dorim să îi motivăm să se implice în astfel de demersuri pentru salvarea bisericilor de patrimoniu“, a completat reprezentantul Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Până în prezent, doar preotul satului Boz a reuşit realizarea unui proiect pe fonduri de la Uniunea Europeană pentru reabilitarea bisericii de lemn din Târnăviţa, investiţia fiind estimată la peste 200.000 de euro. Este un hăţiş legislativ. Legile nu au fost, din punctul meu de vedere, bine gândite, în ce priveşte aceste monumente. Ele au fost din ce în ce mai restrictive şi au făcut ca intervenţia preoţilor pentru reabilitarea acestor lăcaşe să fie grea şi costistoare. Preoţii, de multe ori, s-au temut să intervină la bisericile de patrimoniu, pentru a nu suferi anumite consecinţe, chiar penale.


Vă recomandăm şi:

Biserica Ortodoxă Română pregăteşte canonizarea lui Arsenie Boca. Cât de sfânt a fost duhovnicul de la Prislop

O comise teologică se ocupă de elaborarea dosarului de canonizare. Dacă fostul duhovnic va trece în rândul sfinţilor, Biserica Ortodoxă Română va decide ce se va întâmpla cu osemintele sale.

Secretul lui Arsenie Boca: femeia care a stat 40 de ani lângă el. Cutremurătoarea poveste a Zamfirei, tânăra pe care duhovnicul nu a lăsat-o să se omoare

Ucenica lui Arsenie Boca, maica Zamfira îşi are locul de veci la Mănăstirea Prislop, alături de mormântul părintelui. I-a fost alături timp de peste 40 de ani, din primele zile în care a ajuns la mănăstire şi până la moartea duhovnicului. Povestea ei de viaţă este cutremurătoare. Potrivit unor mărturii, a fost salvată de la moarte de părintele Arsenie Boca şi, la rândul ei, a fost ucenica şi “îngerul păzitor” al acestuia.

Fotografii unice de la înmormântarea părintelui Arsenie Boca au fost publicate în premieră după 25 de ani

Două fotografii rare care înfăţişează înmormântarea părintelui Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop (Hunedoara) au fost publicate în premieră, la 25 de ani de moartea duhovnicului.

 

citeste totul despre: