FOTO S-a deschis noul ştrand al primăriei. Cum s-au relaxat hunedorenii în complexul de două milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O tânără din Hunedoara, la ştrand.
O tânără din Hunedoara, la ştrand.

Noul ştrand din Hunedoara a fost inaugurat duminică, însă doar astăzi el a fost deschis pentru cei care şi-au dorit să se relaxeze în bazinele sale. Construcţia bazei de agrement a însemnat o investiţie de circa două milioane de euro.

Ştrandul din Hunedoara a fost deschis, pentru turişti,  în această dimineaţă, după ce duminică a avut loc inaugurarea complexului de agrement. „Suntem foarte mulţumiţi de faptul că au venit hunedorenii în număr mare la ştrand, în prima zi de funcţionare. Au venit foarte mulţi tineri, dar şi mame cu copii”, a afirmat Dan Colesniuc, administratorul bazei de agrement.

Ştrandul Corvina, întins pe o suprafaţă de 27.000 de metri pătraţi, reprezintă o investiţie de aproape două milioane de euro. Construcţia bazei de agrement din Hunedoara a început în urmă cu un an, în incinta Stadionului Michael Klein.

Ştrandul din Hunedoara a fost construit de Acomin în imediata apropiere a Bazinului de Înot. Va avea o capacitate pentru circa 600 de persoane, are un bazin de peste 2.100 de metri pătraţi şi un bazin pentru de 108 metri pătraţi, la care se adaugă terenuri de agrement. Consiliul local a aprobat contractarea unui credit pentru a asigura finanţarea construcţiei ştrandului.

Ştrandul din Hunedoara


Vă recomandăm şi:

VIDEO Ultimul avertisment în ştrandul de două milioane de euro: „nimeni nu va îndrăzni să facă pipi în apă”

Prăgătirile pentru deschiderea noului ştrand din municipiul Hunedoara au intrat pe ultima sută de metri. Instalaţia de valuri a bazei de agrement a fost testată, iar, cel mai probabil, duminică, ştrandul va fi inaugurat. Administratorii ştrandului anunţă măsuri drastice împotriva celor care nu vor respecta igiena ştrandului.

Ce nume va purta ştrandul de două milioane de euro din Hunedoara: Cerna, Arsenie Boca, Aquarion şi Valea Seacă, printre denumirile propuse primăriei

Primăria Hunedoara îi invită pe locuitorii municipiului să propună un nume pentru noul ştrand care va fi inaugurat în următoarele zile. Investiţia în complexul turistic a fost estimată la circa două milioane de euro.

FOTO Ştrand nou în Hunedoara până în vara anului viitor. Cum arată şantierul la o lună de la începerea lucrărilor

Aproape două milioane de euro vor fi investiţi în construirea ştrandului din Hunedoara, cea mai mare parte a fondurilor urmând să fie achitată de la bugetul local, dacă în viitorul apropiat administraţia locală nu găseşte alte mijloace de finanţare.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite