FOTO Valea Jiului la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cum a uimit ţinutul „aurului negru“ un celebru geolog englez

FOTO Valea Jiului la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cum a uimit ţinutul „aurului negru“ un celebru geolog englez

Sătenii din Petroşani, într-o ilustrată veche de peste un secol.

Valea Jiului şi Petroşani se arătau călătorilor din secolul al XIX-lea ca locuri sălbatice şi bogate în minerale, unde peste decenii aveau să se amestece vechii stăpâni ai ţinutului care se ocupau cu păstoritul şi „barabele“ – străinii veniţi şi stabiliţi apoi în vale pentru a-şi câştiga existenţa în minele de cărbune. David Ansted, un geolog englez care călătorise în anii 1860 în Valea Jiului, anticipa prosperitatea zonei carbonifere.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urmă cu două secole întreaga vale a Jiului număra mai puţin de 3.000 de locuitori, iar ocupaţia de bază a oamenilor era păstoritul. Petroşaniul fusese întemeiat cu alte două secole mai devreme de câteva familii de iobagi, plecate din Petros, un alt sat de la poalele vechii cetăţi dacice Băniţa.

La mijlocul secolului XIX au început exploatările zăcămintelor de cărbune din Vulcan, Petroşani şi Petrila, iar populaţia Văii Jiului începea să crească simţitor.

În primăvara anului 1862 David Ansted, un cunoscut geolog şi autor londonez, a ajuns în Transilvania, iar în ghidul său de călătorie, în care a prezentat locurile pe care le vizitase, a descris amplu Valea Jiului şi bazinul carbonifer.

Geologul englez uimit de bogăţia Văii Jiului

„Valea Jiului este ceea ce geologii numesc un bazin. Un bazin plin de minerale valoroase cu o abundenţă de combustibili minerali. Paturi groase de cărbune sunt văzute de pe deal şi tuneluri înguste dezvăluie cărbunele în cazul în care suprafaţa este acoperită. Bulgări de cărbune apar printre pietre în pâraie şi dungi negre apar atunci când solul este transformat de către plug. Stâncile sunt verticale, iar la baza lor este, uneori, un morman negru", relata David Ansted, în 1862.

Geologul londonez se arăta convins că, treptat, Valea Jiului avea să prospere datorită bogăţiei solului, deşi pământurile, mai ales cele destinate mineritului, nu dau randament în agricultură.

„Nu poate fi nicio îndoială că peste câţiva ani acest ţinut sălbatic cu condiţii grele de teren se va transforma, nu pentru a aduce recolte bogate, dar pentru a fi scoase din el măruntaiele pământului. Perspectivele de avere pentru această parte a ţării nu sunt mici, fără îndoială. Deci marea bogăţie a acestui domeniu al cărbunelui care conţine, aşa cum s-ar părea, cărbune excelent, nu poate fi trecută cu vederea. Plasată de asemenea la câteva mile de zăcămintele de minereu de fier remarcabile ale Hunedoarei şi Teliucului (Telek), există un motiv suplimentar ca ele să fie dezvoltate”, relata David Ansted, în 1862, în ghidul "O excursie scurtă în Ungaria şi Transilvania în anul 1862"

Cărbunele, mai valoros ca aurul

Geologul scria despre faptul că în zonă se găseau şi urme ale unor mine de aur, care atrăgeau străini în zonă. „Aurul este însă o speculaţie, în care norocul şi şansa sunt de mai mult folos decât cunoaşterea şi industria. Cărbunele este o certitudine şi este de sperat că Valea Jiului va prezenta în curând dovada profitabilităţii industriei, a bogăţiei de minerale“, relata Ansted.

În următorii ani, zona a început să se dezvolte economic şi datorită migraţiillor masive de familii de români şi germani din Transilvania şi Bucovina, atrase de câştigurile din munca în zăcămintele carbonifere.

În opinia geologului englez, în unele locuri din Valea Jiului, cărbunele era folosit din vremuri îndepărtate, iar de atunci au rămas intacte până în secolul al XIX-lea urmele unor vetre de foc întinse.

„Există un fapt curios şi interesant, şi deloc uşor de explicat, în ceea ce priveşte cea mai groasă pătură de cărbune în domeniul Jiului. În multe locuri, aceasta e descoperită prin eliminarea pur şi simplu a gazonului şi ierburilor, ale căror rădăcini sunt îngropate într-un praf negru. În alte locuri, patul de cărbune formează o stâncă. Iar unde cărbunele nu e vizibil avem de săpat puţin pentru a găsi minerale. Aceste locuri sunt urmele unor incendii imense, însă localnicii nu au idee despre originea lor. Nu sunt gropi de văzut şi nu există tranşee unde să se fi săpat după cărbune. Judecând după aceste fapte şi din lipsa întreagă de cunoaştere a oamenilor pe această temă, arderile au avut loc, probabil, cu foarte mult timp în urmă, poate înainte ca romanii să intre în Ţara Românească. Poate aici locuitorii păgâni îşi ardeau morţii ori focurile mari ar fi fost făcute şi întreţinute ca semnale, pentru o vreme îndelungată“, relata autorul ghidului „O excursie scurtă în Ungaria şi Transilvania în anul 1862“. 

Valea, transformată de minerit

La sfârşitul secolului al XIX-lea, au fost construite gara din Petroşani după ce reţelele de cale ferată începeau să se dezvolte, o şcoală generală, o şcoală maghiară şi o biserică evanghelică, iar în primii ani ai secolului al XX-lea, Petroşaniul avea un teatru, un cazinou muncitoresc, un spital de copii şi o judecătorie de ocol.

În acei ani, Petroşaniul, numit încă Petroşeni, era considerat o comună urbană, având un statut din ce în ce mai important datorită exploatărilor de cărbune. Vulcanul era însă cea mai importantă localitate din Valea Jiului.

Oraş clădit pe minerit

Petroşani a fost declarat oraş în 4 ianuarie 1924, iar în perioada interbelică şi mai ales în primii ani ai regimului comunist a continuat dezvoltarea acestuia.

„Oraşul, cu casele mari şi frumoase, cu străzi pavate şi bine întreţinute, foarte animat şi mult cercetat, de la prima vedere îţi dă impresia unui viu centru muncitoresc. Importanţa economică a oraşului, ca de altfel a întregii văi a Jiului, e legată în primul rând de exploatările miniere, de industria carboniferă”, îl descria Octavian Floca, în Ghidul regiunii Hunedoara, publicat în 1957.

În prezent, în Petroşani trăiesc peste 40.000 de oameni, municipiul fiind cel mai mare din Valea Jiului. Mineritul a rămas principala sursă de existenţă a comunităţii, chiar dacă numărul celor care mai activează în industria extractivă a scăzut vertiginos în ultimii ani.


Vă recomandăm şi:

Telegondolă, cinema 3D şi aqualand, în oraşul extremelor de la polul sărăciei

Vulcan, unul dintre municipiile cele mai sărace ale judeţului Hunedoara, a reuşit în ultimii ani să atragă investiţii de lux, estimate la peste 15 milioane de euro. Ultima dintre ele este un parc acvatic, care va fi construit cu fonduri de la Uniunea Europeană.

FOTO Valea Jiului refuză să-şi amintească Mineriada din iunie 1990

Evenimentele din 13 – 15 iunie 1990 au lăsat urme adânci în Valea Jiului. La 24 de ani de la cele mai sângeroase mişcări de protest ale minerilor, mulţi dintre foştii ortaci nu vor să mai audă de eticheta de “oi negre” ale societăţii.

FOTO Cine salvează Lupeniul, municipiul dator vândut din Valea Jiului        

Municipul Lupeni din Valea Jiului a ajuns dator vândut la statul român, cu aproape 33 de milioane de lei. Localnicii dau vina pe administraţia locală, primarul pe statul român, însă nimeni nu pare în stare să găsească vreo soluţie de ieşire din situaţia ingrată.

Cum s-a transformat Valea Jiului în Jalea Viului: oraşele miniere hunedorene intrate în cursa supravieţuirii          

Valea Jiului, una dintre cele mai sărace zone din judeţul Hunedoara, a fost măcinată în ultimele două decenii de probleme sociale. Declinul aglomerării urbane s-a accentuat după anul 1995, o dată cu primele disponibilizări masive din minerit, iar în prezent cele şase oraşe din Valea Jiului (Petrila, Petroşani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni şi Uricani) supravieţuiesc cu greu situaţiei dificile din economie.

Haţegana - berea creată pentru a potoli apetitul minerilor pentru ţuică        

Unul dintre cele mai importante branduri locale ale judeţului Hunedoara a fost Haţegana, berea fabricată în judeţul Hunedoara. În prezent, fabrica de bere construită la mijlocul anilor 1970 în Haţeg este închisă. În incinta fostei fabrici sunt produse tigăi, iar alte spaţii sunt folosite ca silozuri pentru furaje şi cereale. Din exterior, fabrica din Haţeg pare abandonată, în schimb berea Haţegana este fabricată în prezent la Craiova.

Minele morţii: cele mai mari dezastre petrecute în istoria recentă a Hunedoarei       

Cel mai grav accident petrecut într-o mină a avut loc în urmă cu nouă decenii, la Lupeni: în urma unei explozii cauzate de acumularea de gaz metan în galeriile minei au murit peste 80 de ortaci. În localitatea minieră Certej (25 de kilometri de municipiul Deva), în 1971, o alunecare de teren care a prăvălit halda de steril a exploatării miniere peste un cartier de blocuri a provocat moartea a 89 de oameni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: