FOTO Excesele pelerinilor de la Prislop: pârâul cu bani, mizeria lăsată de turişti şi afacerile din jurul mănăstirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mănăstirea Prislop a fost vizitată în fiecare din ultimele weekend-uri de peste 30.000 de oameni, iar duminică, de Sărbătoarea Floriilor, numărul pelerinilor a fost impresionant. Mulţi dintre cei care ajung la mănăstirea din Ţara Haţegului au dezvoltat obiceiuri mai puţin obişnuite, unele chiar deranjante, cum este cel al aruncării banilor în apele Prislopului.

Duminica Floriilor a adus un număr impresionant de pelerini la Mănăstirea Prislop. Mii de oameni au ajuns în lăcaşul din Ţara Haţegului pentru a se ruga la mormântul părintelui Arsenie Boca. Numărul mare al vizitatorilor din ultimii ani a dus la obiceiuri mai puţin obişnuite, unul dintre ele fiind faptul că oamenii pun bani în izvorul, lacul şi în alte locuri din curtea mănăstirii.

Izvorul care trece prin curtea Mănăstirii Prislop a devenit un loc al dorinţelor. În Duminica Floriilor, mii de oameni au venit să se roage în faţa mormântului părintelui Arsenie Boca, iar mulţi dintre ei n-au ezitat să pună monezi şi bancnote în pârâu, în ochiul de apă din vecinătatea bisericii, la rădăcina unor copaci sau în crăpăturile zidurilor lăcaşului.

Dorinţe „plătite”
Pelerinii aruncă banii în apă din recunoştinţă sau pentru a-şi pune dorinţe. Despre izvorul din Prislop o legendă spune că ar fi dus la vindecarea domniţei Zamfira, care a băut apă din el. Domniţa, fiica unui voievod muntean, s-a retras apoi la mănăstire şi a contribuit la restaurarea din temelii a bisericii. Cei de la mănăstire nu sunt de acord cu faptul că pelerinii aruncă bani îi apa Prislopului, indiferent de motivul pentru care o fac.

image

De altfel, prin mai multe indicatoare le este atrasă atenţia oamenilor să nu mai pună monezi în alte locuri ca zidurile bisericii, crăpăturile chiliei Sfântului Ioan sau să arunce banii pe jos. Mulţi nu ţin cont de îndrumări, dovada fiind cantitatea impresionantă de monede din izvor.

Afaceri profitabile
Numărul impresionant de pelerini de la Prislop a dezvoltat afaceri profitabile în vecinătatea mănăstirii. Anul trecut, măicuţele au cerut mutarea tarabelor din jurul lăcaşului la o distanţă de aproape un kilometru. Dorinţa le-a fost împlinită de autorităţi, dar între timp numărul celor care şi-au amenajat tarabe în zona Prislopului a crescut simţitor.

image

Zeci de oameni vând flori, icoane, picturi religioase, plăcinte, suveniruri sau alimente şi fac din micile lor afaceri un comerţ profitabil. Zona comercială se dezvoltă haotic, cu tarabe de carton şi lemn pe marginea drumului, cu corturi aşezate în locurile nivelate după excavarea dealurilor. Între timp, ultimii kilometri ai drumului spre Prislop au devenit aproape impracticabili în zilele de sărbătoare, din cauza gropilor, a comercianţilor şi a numărului mare de maşini.

image

Parcarea din faţa mănăstirii devine, la sfârşit de săptămână, aproape neîncăpătoare, chiar dacă reprezentanţii mănăstirii au angajat o firmă de securitate pentru a uşura accesul maşinilor. Au fost montate numeroase tonete şi tomberoane, însă mulţi dintre vizitatori nu ţin cont de prezenţa lor. Gunoaiele împânzesc pădurea din jurul Prislopului, „zona comercială” şi cea a parcării mănăstirii.

image

Mănăstirea se află la aproximativ 10 kilometri de oraşul Haţeg şi la 20 de kilometri de Hunedoara, aparţinând de satul Silvaşul de Sus (Haţeg).


Vă recomandăm şi:

FOTO Mănăstirea Prislop, între liniştea locului de veci al părintelui Arsenie Boca şi invazia pelerinilor

Mănăstirea Prislop atrage zilnic mii de credincioşi din toate zonele ţării. În ultimii ani, numărul pelerinilor şi al turiştilor care vin la mormântul părintelui Arsenie Boca a crescut exponenţial, iar fenomenul a schimbat perspectiva din care este privit lăcaşul religios, a cărei imagine pare mult schimbată faţă de vremurile în care nu era atât de cunoscut.

Părintele Arsenie Boca a schimbat soarta satelor apropiate Mănăstirii Prislop     

Două sate hunedorene, Silvaşu de Sus şi Silvaşu de Jos, aflate în vecinătatea Mănăstirii Prislop, au renăscut economic în ultimii ani datorită popularităţii locului unde este înmormântat părintele Arsenie Boca.

FOTO VIDEO Mănăstirea Prislop în sărbătoare: au răbdat ploaia pentru a se ruga la mormântul lui Arsenie Boca       

În ciuda ploii şi a vremii posomorâte, mii de pelerini au venit în această dimineaţă la Prislop, pentru a sărbători 103 ani de la naşterea duhovnicului Arsenie Boca. Locul de veci al fostului stareţ al mănăstirii a devenit un loc de pelerinaj pentru creştinii din întreaga ţară.

FOTO Zece monumente din Hunedoara pe care turiştii nu trebuie să le rateze             

Castelul Corvinilor, Cetatea Devei şi Mănăstirea Prislop se află pe lista celor mai vizitate monumente istorice ale Hunedoarei. Oferta turistică a judeţului este însă mult mai mare.

FOTO Tainele casei de pe munte a părintelui Arsenie Boca

Veche de mai bine de un secol, o căsuţă din lemn şi chirpici ascunsă pe vârful unui munte e considerată de localnicii din împrejurimile Bradului un colţ de Rai. Aici s-ar fi născut în 1910 părintele Arsenie Boca, cel supranumit „sfântul Ardealului“.

FOTO VIDEO Pe urmele sfântului părinte Arsenie Boca, în cel mai iubit loc din Ţara Haţegului   

Mănăstirea Prislop se confundă cu numele părintelui Arsenie Boca, una dintre cele mai iubite figuri ale ortodoxiei româneşti. În anii 1950, părintele a fost stareţ al Mănăstirii Prislop, într-o vreme în care calvarul persecuţiilor din regimul comunist începea să se răsfrângă asupra lui. Un reportaj plin de mistic şi profunzime în cadrul celei mai frumoase campanii ”Adevărul” - ”125 de locuri pentru care iubim România”.
 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite