FOTO Cetatea Orăştiei, după restaurare. Planurile primăriei pentru monument, în proiectul de cinci milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia de Dezvoltare Regională a respins proiectul de aproape cinci milioane de euro depus de Primăria Orăştie, pentru reabilitarea Cetăţii Orăştiei. Potrivit iniţiatorilor proiectului, investiţia ar fi schimbat cu totul înfăţişarea centrului istoric al oraşului şi ar fi transformat monumentul într-una dintre marile atracţii turistice ale Transilvaniei.

Primăria Orăştie a depus în luna noiembrie a anului trecut, la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, un proiect de reabilitare a Cetăţii Orăştiei, monument istoric important de categoria A, pe care autorităţile îl doreau transformat într-una dintre marile atracţii turistice ale Transilvaniei. Proiectul  „Restaurarea, consolidarea şi conservarea Cetatea Orăştiei” a fost respins de Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, din cauza deficienţelor documentaţiei, însă reprezentanţii primăriei au contestat decizia ADR Vest, la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional regional, din cadrul Ministerului Dezvoltării.

Investiţia pentru care Primăria Orăştie a solicitat fonduri prin programul Operaţional Regional 2014 – 2020 a fost estimată la 22.146.738 lei, iar durata de realizare a proiectului era de trei ani. Primăria Orăştie ar fi suportat o cofinanţare din bugetul local de 5.215.000 lei. Potrivit realizatorilor proiectului, obiectivele acestuia erau: restaurarea , conservarea si consolidarea cetăţii Orăştiei în suprafaţă de 1.355 de metri pătraţi, prin lucrări de reîntregire si reconstituire a zidurilor si turnurilor cetăţii, amenajări exterioare (pavaje si pietonal, mobilier urban, iluminat, sistem de colectare a apelor pluviale) şi promovarea produsului turistic Cetatea Orăştiei.

Proiectul cetăţii

„Municipiul Orăştie, cea mai istorică localitate a judeţului Hunedoara, înregistrează pe perioada ultimei programări europene o dezvoltare durabilă atât din punct de vedere social, educaţional, cultural, dar şi economic, cu efecte benefice resurselor umane din această zonă prin crearea a noi locuri de muncă sustenabile si cu valoare adăugată. Investiţiile urmăresc realizarea a cinci obiective strategice precum: Orăştie – un oraş inteligent, accesibil si coerent, Orăştie – un oraş verde, cu servicii publice eficiente, Orăştie – un oraş competitiv si creativ, Orăştie – un obiectiv cultural si turistic european şi Orăştie – un oraş cu oameni performanţi”, informa Primăria Orăştie, în proiectul depus la ADR Vest. Restaurarea cetăţii ar fi generat un impact regional, naţional şi european, afirmau cei de la primărie.

image
image

Aceştia propuneau următoarele lucrări: reîntregirea şi reconstituirea zidurilor şi a turnurilor cetăţii, reîntregirea turnului de la mijlocul curtinei de est a cetăţii, consolidarea turnului de la mijlocul curtinei de sud, reîntregirea turnului şi bastionului de la mijlocul curtinei de vest, restaurarea, consolidarea şi conservarea zidurilor Cetăţii Orăştiei, reconstituirea sistemului de colectare a apelor pluviale. De asemenea, proiectul includea amenajarea infrastructurii cu alei pietonale, parcări, paviment, realizarea iluminatului nocturn şi ambiental, a mobilierului urban, vegetaţiei decorativă, a elementelor de reîntregire a atmosferei istorice, amplasarea unor stâlpi informativi, a panourilor informative, a plachetelor metalice personalizate, a unor opere de artă tematică, precum şi restaurarea fântânii arteziane.

image
image

Cetatea Orăştie datează din secolul al XII-lea, potrivit istoricilor, şi a fost una dintre cele mai mici din Transilvania. Ar fi fost construită pe amplasamentului unei alte cetăţi, de pământ, înconjurată de mlaştini care a fost datată în secolele X - XI. Cetatea ar fi fost, iniţial, reşedinţa unor greavi (lideri ai cmunităţii săseşti), pentru ca apoi să fie preluată de comunitate şi dezvoltată în următoarele două secole. 


Vă recomandăm şi:

FOTO Secretele faimoaselor gravuri din istoria Castelului Corvinilor, locul de nerecunoscut în secolul al XIX-lea

Castelul Corvinilor a atras admiraţia unor artişti faimoşi ai secolelor trecute, iar gravurile realizate de aceştia, păstrate de-a lungul timpului, spun o parte din povestea fascinantă a monumentului.

10 locuri bizare în Castelul Corvinilor. Mărturii neobişnuite despre cel mai impresionant edificiu din vestul României

Castelul Corvinilor a devenit una dintre destinaţiile favorite ale amatorilor de istorie medievală. Vechi de şase secole, monumentul oferă vizitatorilor săi nenumărate legende, iar unele dintre încăperile şi locurile sale sunt cu totul neobişnuite.

Povestea paradoxalului Gabriel Bethlen, principele ardelean care a visat unirea Moldovei şi Munteniei sub numele Dacia

Gabriel Bethlen (1580 - 1629) a condus Transilvania timp de 16 ani, într-una dintre perioadele cele mai tulburi dar şi înfloritoare din istoria ei şi a rămas unul dintre marile personalităţi din istoria românilor. Principele transilvănean a încercat să ajungă stăpânitor al Moldovei şi al Munteniei, pe care, potrivit istoricilor, ar fi dorit să le unească sub numele de Dacia.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite