FOTO Castelul Corvinilor este în topul celor 10 castele unice din Europa. Monumentul care dă fiori vizitatorilor

FOTO Castelul Corvinilor este în topul celor 10 castele unice din Europa. Monumentul care dă fiori vizitatorilor

Castelul Corvinilor, Hunedoara. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Castelul Corvinilor din Hunedoara se numără printre cele mai frumoase zece castele din Europa, potrivit unei publicaţii internaţionale specializată în turism.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un top al celor mai frumoase 10 castele din Europa, realizat de Tourism Review, o publicaţie globală specializată în turism, include Castelul Corvinilor printre monumentele unice pe care turiştii din întreaga lume trebuie să le vadă.

„Fie că te vezi ca un istoric în devenire, un artist în căutare de inspiraţie sau pur şi simplu un turist pasionat de a învăţa, merită să adaugi o excursie la un castel local, în itinerariul următoarei tale vacanţe, în care vei călători în Europa. Fiecare castel are farmecul său propriu, un mic capriciu cu privire la scopul cu care a fost clădit sau un aspect estetic neobişnuit care face din el o atracţie de top, iar următoarele zece reşedinţe şi fortificaţii din Europa sunt exemple perfecte de unicicitate şi trebuie vizitate”, consemnează Tourism Review.

În topul topul celor zece castele unice în Europa, alături de Castelul Corvininilor mai sunt Castelul Hohenwerfen (Austria), Castelul Bouzov (Cehia), Castelul Hohenzollern (Germania), Castelul Neuschwanstein (Germania), Castelul Eilean Donan (Scoţia), Castelul Predjama (Slovenia), Castillo de la Mota (Spania), Castelul Carreg Cennen (Ţara Galilor) şi Castelo De Guimaraes (Portugalia).

„Reclădit, Castelul Huniazilor nu mai este poate cetatea originală în care a Vlad Ţepeş, sursa de inspiraţie pentru romanul Dracula, al lui Bram Stoker, a fost ţinut prizonier, dar în ciuda acestor restauraţii creative şi necesare, stilul gotic şi renascentist din arhitectura castelului este suficient pentru a da fiori pe şira spinării celor care vizitează monumentul“, îl descriu autorii de la Tourism Review.

Anul viitor, în luna mai, monumentul istoric din Hunedoara va găzdui primul târg european al castelelor.

Povestea Castelului Corvinilor

Povestea construirii castelului din Hunedoara a început în anul 1440, când Ioan (Iancu) de Hunedoara a decis transformarea unei aşezări din piatră de râu şi calcar, de pe Dealul Sânpetru, într-un castel impunător, cu o arhitectură care să dea imaginea unei fortăreţe indestructibile în faţa atacurilor armate. În anii care au urmat, în jurul vechii cetăţi a Hunedoarei au fost ridicate ziduri de calcar dolomitic, flancate de turnuri circulare şi rectangulare.

Deşi istoricii susţin că Iancu de Hunedoara nu a locuit decât o mică perioadă în castel, regele care şi-a petrecut aproape toată viaţa în campaniile militare a vrut să îi dea acestuia un aspect care să îi semene personalităţii sale: a fost un fort de necucerit.

De-a lungul istoriei, arhitectura castelului a suferit numeroase modificări. Cele mai importante dintre ele sunt consemnate în secolul al XIX-lea. La 13 aprilie 1854, în timpul unei furtuni, un trăznet a provocat un incendiu mistuitor. Flăcările au transformat în scrum acoperişul din şindrilă al cetăţii, grinzile, scările de lemn, plafoanele şi au devastat aproape întreg castelul, singura uşă din lemn care nu a fost atinsă, fiind tocmai poarta închisorii, veche de cinci secole.

Vreme de aproape zece ani, castelul a fost părăsit, însă apoi a intrat în cea mai amplă operaţiune de restaurare, întinsă pe aproape 40 de ani.

În prezent, Castelul Corvinilor se află în administrarea Primăriei Hunedoarei şi a devenit cel mai vizitat monument din judeţul Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

FOTO Cum arăta Hunedoara într-o reclamă la avioanele Tarom din 1962

Una dintre primele ilustraţii publicitare în care a apărut municipiul Hunedoara, în vremea comunismului, a fost o reclamă la unul dintre avioanele companiei Tarom, IL – 18, şi datează din anul 1962.

FOTO Cele mai frumoase ilustrate retro cu oraşele şi staţiunile Hunedoarei. Imagini rare de vacanţă, în anii 1960

Judeţul Hunedoara a excelat dintotdeauna la capitolul atracţii turistice. Ca mărturii ale modului în care erau prezentate acestea, în anii 1960 şi 1970, stau o serie de ilustrate ce prezintă cele mai frumoase locuri din zona Hunedoarei.

Cum arăta industria din Hunedoara în 1966, când imaginea uzinelor a fost imprimată pe bancnota de 25 de lei

Aproape cinci decenii au trecut de la data în care imaginea combinatului din Hunedoara era aleasă pentru a reprezenta verso-ul bancnotei de 25 de lei. De atunci, aproape toate construcţiile înfăţişate pe bancnotă, ca una dintre realizările cu care se puteau mândri românii, au dispărut.

Hunedoara anilor 1950, văzută de spionii străini: relatări despre anti-comunişti, acte de sabotaj şi atacuri ale partizanilor

Printre cei peste 10.000 de oameni care lucrau în anii 1950 în combinatul din Hunedoara şi în fabricile din împrejurimile acestuia s-au infiltrat şi informatori ai unor servicii străine, potrivit unor documente păstrate până în prezent.

FOTO Amintiri din „cetatea oţelului”: povestea celor mai interesanţi ani din istoria combinatului de la Hunedoara

O serie de imagini rare, vechi de peste o jumătate de secol, a fost păstrată în arhivele combinatului din Hunedoara şi recuperate ulterior dintre construcţiile părăsite ale acestuia de mai mulţi tineri pasionaţi de istorie, din localitate. Fotografiile dezvăluie frânturi din poate cea mai importată perioadă a complexului industrial: anii 1950, în care au fost construite marile furnale şi a fost pusă în funcţiune o oţelărie.

Castelo De Guimaraes, Portugalia. SURSA: tourism-review.com

Imagini din aceeasi galerie
  • Castelo De Guimaraes, Portugalia. SURSA: tourism-review.com
  • Castelul Bouzov, Cehia. SURSA: tourism-review.com
  • Castillo de la Mota, Spania. SURSA: tourism-review.com
  • Castelul Predjama, Slovenia. SURSA: tourism-review.com
  • Castelul Hohenwerfen, Austria. SURSA: tourism-review.com
  • Castelul Neuschwanstein, Germania SURSA: tourism-review.com
  • Castelul Hohenzollern, Germania . SURSA: tourism-review.com
  • Castelul Eilean Donan, Scoția. SURSA: tourism-review.com
  • Castelul Carreg Cennen, Țara Galilor. SURSA: tourism-review.com
  • Castelul Corvinilor. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările