FOTO Aventurile unei românce în Egipt. Ce trebuie să ştie turiştii: „Oamenii sar pe tine să le cumperi marfa. Toţi cer bacşiş pentru cele mai mărunte lucruri”

FOTO Aventurile unei românce în Egipt. Ce trebuie să ştie turiştii: „Oamenii sar pe tine să le cumperi marfa. Toţi cer bacşiş pentru cele mai mărunte lucruri”

Piramidele. FOTO: Ovidiu Iancău.

Experienţa unei turiste românce în Egipt le arată amatorilor de sejururi ce trebuie să ştie despre unul dintre cele mai vizitate locuri de pe planetă.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

Egiptul se numără printre destinaţiile favorite ale românilor amatori de excursii în afara ţării, însă turiştii care îşi doresc să îl viziteze trebuie să ţină cont de o serie de sfaturi practice şi să îşi pună deoparte bani pentru bacşişuri. Elena Iancău, o jurnalistă din Hunedoara, a povestit aventurile trăite în timpul sejurului în Cairo.

Iată relatarea româncei, pe site-ul exclusivinhunedoara.ro:

„După săptămâni întregi de căutări pe internet despre ce înseamnă să fii turist în Egipt, după discuţii cu prieteni şi cunoştinţe care au mai fost aici, cu un bagaj consistent de sfaturi, ponturi şi temeri, a sosit momentul plecării. Am luat avionul din Cluj-Napoca. Am avut parte de un zbor lin, care a durat trei ore şi 20 de minute şi... am ajuns pe aeroportul din Hurghada, Egipt. Ajunşi la aeroport am fost întâmpinaţi de un personaj cu o plăcuţă pe care scria ETI. Ştiam de la agenţia prin care am luat biletele că angajaţii de la ETI se vor ocupa de noi pe parcursul şederii în Egipt. Omul ne-a îndrumat spre ghişeele unde urma să plătim viza. Erau ghişee speciale pentru cei de la ETI şi ghişee pentru… restul lumii. Cei de la ETI cereau 28 de euro pentru viză, iar la celelalte ghişee aceeaşi treabă costa 25 de dolari. Am zis că… hai să mergem cu cei de la ETI că nu ştim noi ce şi cum… nou veniţi aici. Când am ajuns la rând, persoana de la ghişeul ETI mi-a zis că trebuie neapărat euro, iar eu nu aveam decât dolari. Să merg să schimb. M-am dus, aşadar, la un alt ghişeu, unde nu am schimbat nimic, ci mi-am luat fain frumos viza cu 25 de dolari.


Foto: Ovidiu Iancău.

Trecem mai departe şi ajungem la poliţiştii de frontieră, apoi la alţi poliţişti. Unul dintre ei îmi ia paşaportul… îl studiază, se uită la mine, îmi trage cu ochiul, îmi şopteşte ceva şi îmi trimite un pupic. I-am aruncat o privire soţului meu şi când a văzut omul că nu sunt singură, şi-a revenit. Sincer, auzisem că oamenii au aici astfel de reacţii la vederea europencelor, dar nu mă aşteptam să vină chiar din partea unui organ al legii şi asta la cateva minute de când am păşit în Egipt.

Prima regulă – bacşiş
Am urcat apoi în autocar şi am plecat spre hotel. Totul bine organizat aici. Cei de la ETI se ocupă de tot, fiecare autocar pleacă spre un anumit hotel. Am luat autocarul spre Hotel Grand Resort. Aici îmbulzeală mare. Era ora 1 noaptea, toţi eram obosiţi şi hai să fie asta o scuză pentru faptul că toţi cei care erau cazaţi aici s-au călcat unul pe altul în picioare care să fie primul la recepţie. Cineva i-a dat recepţionerului 20 de euro ca să primească o cameră mai bună. Ceilalţi au văzut. Nici recepţionerul nu s-a ferit şi a început să îi ispitească pe fiecare… “vreţi o cameră frumoasă? Am o cameră frumoasă pentru voi”. Şi aşa a luat omul de la fiecare câte 20 de euro/dolari pentru cameră. Pornită mereu pe ideea de a face altfel decât fac ceilalţi nu am vrut să îi dau omului nimic. Mi-am zis că, dacă nu ne place camera, cobor şi îi dau ceva să ne mute. De altfel, aşa citisem şi pe internet că ar fi indicat şi la fel mă sfătuise şi dna. Zenaida Moşneag de la agenţia din Deva. Până când ne-am luat în primire camera, în care se pare că se făcea curăţenie, am fost invitaţi să servim nişte gustări – un fel de late dinner – pregătit pentru noi de cei de la hotel.


Foto: Ovidiu Iancău.

Când, în sfârşit camera noastră a fost gata, am primit o brăţară pentru all inclusive şi un băiat care să ne ducă bagajele în cameră, căruia i-am mulţumit şi i-am dat un dolar. Imediat a apărut la uşă încă un băiat, să îmi mai aducă două prosoape - nu că n-am fi avut deja patru prosoape şi încă două de plajă. I-am dat şi lui un dolar, că aproape a întins mâna după ciubuc. Eram atât de obosiţi încât abia aşteptam să facem un duş şi să ne culcăm. Camera era imensă, la fel şi patul. Curată, dar nu impecabilă. Un balcon mare, cu vedere la piscine. Nu cred ca cei care au dat bacşiş la recepţie să fi primit mai mult de atât. În fine. Eram în cameră. Puteam să ne odihnim. Era bine. (...)

Cairo – cel mai murdar oraş pe care l-am văzut vreodată
În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 01:45, am plecat spre Cairo. Ne-am trezit după vreo 2 - 3 ore de somn, am pus mâncarea în rucsac, apă şi am ieşit în faţa hotelului de unde ne-a luat autocarul. Apropo de mâncare. La întâlnirea cu ghidul de la ETI, acesta ne-a spus că în zilele în care plecăm în excursii trebuie să vorbim la recepţie pentru ca să ne pregătească micul dejun la pachet.

Aşa că, vineri dimineaţa am spus asta la recepţie. Din păcate, faptul că nu am luat excursiile de la favoriţii lor (ETI), ci de la o altă agenţie, ne-a luat dreptul de a primi micul dejun. Ba mai mult, în ciuda faptului că plătisem pentru un sejur all inclusive şi în ziua când eram plecaţi nu beneficiam de nicio masă la hotel, recepţionerul ne-a cerut 20 de euro dacă vrem să ne pregătească micul dejun la pachet. Am renunţat a mă certa cu el şi ne-am făcut singuri sandvişuri, seara, când am mers la cină. Oricum, urât din partea lor. Aşadar, am pornit spre Cairo. Un drum de 450 de kilometri, pe care ni s-a spus că îl vom face cam în şase ore. Obositor. Dar era visul meu de o viaţă să văd piramidele, aşa că abia aşteptam să ajungem.


Foto: Ovidiu Iancău.

Când s-a luminat afară, am reuşit să vedem drumul şi să rămânem profund şocaţi de pustiul care ni se deschidea în faţa ochilor. Cât cuprindeai cu privirea, în stânga şi în dreapta drumului, doar nisip. Deşert. Kilometri … zeci de kilometri fără nici o aşezare. Şi în mijlocul deşertului eram noi, pe un drum asfaltat, aproape fără nicio groapă. O bună parte din drum, circulaţia s-a desfăşurat pe un singur sens. Un alt drum asigura circulaţia pe sens invers. La un moment dat, am circulat pe un fel de autostradă, nu cu două, sau trei benzi pe sens, ci cu cinci. În deşertăciunea de aici, în sărăcia pe care am văzut-o ulterior în Cairo, dar şi în alte părţi ale Egiptului, în condiţiile grele în care trăiesc, oamenii aceştia şi-au construit autostrăzi cu cinci benzi pe sens. Fără cuvinte…. În jur de orele 8 - 9, nici nu ştiu exact cât era, am intrat în Cairo. Cel mai jegos oraş pe care îl văzusem până acum. Sufocat de gunoaie şi nu exagerez. Cairo – unul dintre cele mai populate oraşe din lume ne-a acaparat privirile şi ne-a împins ca într-un vârtej pe străzile unde traficul se desfăşoară după nişte reguli pe care nu am reuşit să le desluşesc.


Foto: Ovidiu Iancău.

Muzeul Egiptean – istorie, mumii şi…. multă înghesuială
După plimbarea cu barca am pornit spre Muzeul Egiptean din Cairo. Atâta înghesuială ca aici, nu am văzut în viaţa mea într-un astfel de loc. Şi am văzut destule muzee la viaţa mea. Om în om. Aşa era. Iar pe ghid nu îl auzea nimeni, nici măcar în căşti. Mai mult atenţi să nu ne pierdem în mulţime, abia dacă am reuşit să vedem ceva. La un moment dat, la etajul doi, s-a mai degajat atmosfera, iar ghidul ne-a pus la dispoziţie jumătate de oră să ne plimbăm singuri pe unde dorim. Ştiam că aşa va fi. Vizitele organizate astfel, cu grupul, sunt mereu un fel de maraton. De asta ne place să ne organizăm excursiile singuri. Dar în Africa, am preferat să mergem în grup.

Aşa că, ne-am învârtit puţin prin muzeu. Am văzut câteva mumii, masca funerară din aur a lui Tutankhamon. Ce ne-a surprins aici este faptul că toată lumea punea mâna pe vitrine, atingea obiecte… şi nimeni nu le spunea nimic. Peste tot era plin de copii. Fetiţele îşi scoteau telefoanele imediat ce ne vedeau şi insistau să ne facă poze. Ghidul ne-a spus că pentru ele este motiv de mândrie faptul că au poze cu europeni. Ne-am simţit şi noi, astfel, ca un fel de exponate.


Foto: Ovidiu Iancău.

Plimbare cu cămila: „Dacă vezi că îi dă bice cămilei, SARI!”
Apoi, am luat masa, într-un restaurant local şi am pornit într-un final spre piramidele situate imediat lângă Cairo. Fantasticele construcţii pe care le văzusem doar la televizor se dezvăluiau chiar înaintea ochilor noştri. Am pornit cu cămilele spre un loc de unde le puteam vedea mai bine. O altă experienţă interesantă: plimbatul cu cămila. Prima dată mi-a fost teamă de cămilă, mai apoi de copilaşul ciudăţel care ducea cămila. Mi-a cerut o gumă. Am scos din geantă şi i-am dat o cutie întreagă. Fraţii lui au sărit pe el să i-o ia. Am intervenit, cu teamă… şi le-am explicat să împartă. I-am dat apoi un dolar. Şi de milă şi pentru că ne spusese ghidul să le dăm, dacă vrem. A spus că nu îi convine.

Să îi dăm cinci. După ce a înţeles că asta e tot ce va primi, ne-am urcat din nou pe cămile. Copilul hop-ţop pe cămilă în faţa mea. Mă întreabă: “E OK?” Eu … “OK”… Ce să mai zic??!! Îi cere şi acordul soţului. A zis şi el OK, pentru că toţi ceilalţi conducatori de cămile se urcaseră şi ei lângă turişti, dar a strigat la mine… „Dacă vezi că îi dă bice cămilei, sari!”. Au mai fost cazuri. Ne-a povestit şi Hanna. Au dat bice cămilei şi dusă a fost soţia. Cu inima cât un purice am ajuns cu bine. Nu a fost nevoie să sar de pe cămilă… Tatăl copilului vrea şi el cinci dolari. Îi dau unul. Sătulă deja să împart dolarii în stânga şi în dreapta.
Foto: Ovidiu Iancău.

Piramide, Sfinx şi înapoi la Hurghada
Eu, soţul meu şi Gabi, una dintre persoanele cu care ne-am împrietenit acolo, am fost singurii care am plătit trei dolari ca să vizităm şi o piramidă în interior. Era chiar culmea să merg până acolo şi să nu intru într-o piramidă. Aşa că, în timp ce restul grupului s-a învârtit prin zonă, noi am pornit spre piramida pe care urma să o vizităm. Picioarele îmi tremurau încă, după stresul cu cămila, când am început să coborâm destul de mult şi de abrupt în interiorul construcţiei. Într-adevăr, nu prea aveai ce vedea. La capătul scărilor, o încăpere îngustă şi goală. Cam atât. Am vrut să facem poze şi un paznic ne-a zis că nu e voie, dar după ce s-au îndepărtat turiştii care mai erau pe acolo, ne-a zis… „Haideţi… Faceţi poze!” Apoi… a întins mâna pentru bacşiş.

În Egipt nici la toaletă nu scapi fără să dai bacşiş. Treaba asta e deja obositoare şi super enervantă. La ieşire, am cumpărat nişte suveniruri. Am negociat evident, că altfel nu se poate aici. Ei nu au preţuri afişate nici în magazine. Totul se negociază. Ne-am mai oprit la încă o piramidă, apoi la Sfinx şi la o fabrică, unde am aflat cum sunt realizate faimoasele papirusuri. Soarele era deja la apus. Ziua era pe sfârşite. Am pornit înapoi spre Hurghada, unde am ajuns cândva după ora 23. Am crezut că nu vom avea camera aranjată şi prosoape curate, pentru că am uitat să îi las bacşiş lui Yossef. Nu v-am spus despre el. Era omul care se ocupa de camera noastră. Ne-a pândit el cumva şi s-a prezentat încă din prima dimineaţă petrecută de noi aici. Ne-a întrebat dacă avem nevoie de ceva… dacă e totul în ordine. Simpatic băiatul. I-am lăsat în fiecare zi pe pernă câte un dolar. Iar el a avut grijă de noi tot sejurul. Pentru că s-a nimerit ca în această perioadă să fie ziua mea de naştere, am avut parte şi de o surpriză plăcută din partea celor de la hotel. Mi-au trimis în cameră un mini tortuleţ cu urarea “Happy birthday!” Frumos. Aproape că i-am iertat pentru grosolănia pe care ne-au făcut-o cu micul dejun.


Foto: Ovidiu Iancău.

Satul de beduini
În cele şapte zile cât am stat în Egipt am mai făcut încă două excursii. Una în deşert şi alta la Luxor. La Luxor am plecat dimineaţa, la 4:45. Şi am ajuns după vreo 5 ore de mers. Luxor – opusul capitalei Cairo – este un oraş ca o oază. De la Quena, spre Luxor, e plin de verdeaţă, plantaţii. Iar la Luxor… aproape curat pe străzi.

Pe Valea Regilor am vizitat mormintele a trei faraoni. Asta era inclus în preţul biletului plătit la agenţie. În interior nu aveai voie să faci poze, iar dacă te vedeau paznicii, îţi ştergeau pozele de pe telefon. Bine, dacă scoteai un bănuţ din portofel, situaţia nu mai era aşa dramatică. Ba chiar, se ofereau ei să îţi facă poze.

Egiptul este un loc al contrastelor, are cel mai lung fluviu din lume, înconjurat de cel mai mare deşert uscat din lume. De la gunoaiele din capitală, la luxul din staţiuni, oameni care încă circulă cu maşini vechi de zeci de ani, cu cămilele sau căruţele şi alţii care au autoturisme de ultimă generaţie. Dune de nisip şi o mirifică Mare Roşie. Egiptul este o minune. Un dar al Nilului şi poate… al zeilor. Ce mi-a plăcut? Istoria, cultura, tradiţiile lor. Fructele şi marea, chiar şi deşertul m-a fascinat. Imensele construcţii de mii de ani. Felul în care ştiu să facă turism.


Foto: Ovidiu Iancău.

Ce nu mi-a plăcut? Faptul că nu au preţuri afişate. Agresivitatea cu care comercianţii sar pe tine şi insistă şi insistă la infinit să le cumperi marfa. Faptul că toţi cer bacşiş chiar şi pentru cel mai mărunt lucru”, a scris Elena Iancău, pe exclusivinhunedoara.ro.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Un mormânt egiptean, mai vechi decât piramidele, a fost deschis publicului la 80 de ani de la descoperire

Care sunt destinaţiile turistice ideale în 2018 şi ce sfaturi au specialiştii pentru concedii reuşite

Vizitează Egiptul antic cu Google Street View

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: