FOTO Marele cimitir al animalelor de companie din Hunedoara. Locul unde oamenii îşi îngroapă câini, pisici, iepuri, hamsteri sau chiar peşti de acvariu

Cimitirul animalelor de companie

Cel mai mare cimitir al animalelor, înfiinţat în vestul ţării, se află în Hunedoara şi a devenit loc de reculegere pentru sute de localnici, care şi-au înmormântat aici animalele dragi.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

VIDEO

Peste 300 de animale de companie îşi au locurile de veci în cel mai mare cimitir din vestul ţării dedicat prietenilor necuvântători ai oamenilor. Locul a fost înfiinţat în urmă cu şase ani, în zona Valea Seacă din Hunedoara, lângă marile cimitire de la marginea oraşului. Cosmin Bodrean, administrator al unui cimitir privat din municipiu, a avut iniţiativa creării sale.

Cimitirul de pe deal a fost împrejmuit şi înfrumuseţat cu gazon, pomi decorativi şi figurine care înfăţişează animale domestice. Arată ca un cimitir în miniatură, cu locuri de veci împodobite cu jucării, lămpi solare, flori şi morişti, care prezintă o imagine mai puţin sumbră a morţii.

Mormântul unui peşte de acvariu

În mormintele sale au fost înhumaţi, în materiale biodegradabile, câini, pisici, hamsteri, porci de Guineea, iepuri şi chiar un peşte de acvariu, pe nume Oscar.

 

Cimitirul animalelor de companie / ADEVĂRUL

Animalele au plăcuţe funerare din marmură, pe care sunt scrise numele lor şi sunt aşezate fotografii. Foştii stăpâni le-au adăugat mesaje de adio în care îşi arată dragostea şi preţuirea.

„Nu poate exista pe lume dar mai mare decât iubirea unei pisici”, este citatul din Charles Dickens, gravat pe una dintre plăcuţe.

Unii localnici vin săptămânal să se reculeagă lângă morminte.

„Câinele a murit, fiind lovit de maşină, după ce l-am lăsat liber din lesă. A fost o mare durere şi am spus că nu o să mai iau vreodată un alt câine. În fiecare săptăâmână, vin aici şi stau pe bancă, lângă locul unde este îngropat şi mă gândesc la el. Îi văd jucăriile sale preferate şi fotografia, mă gândesc cu părere de rău la el, dar pe de altă parte am un sentiment de linişte”, spune unul dintre hunedorenii care şi-au îngropat aici animalele.

Circa 200 de le costă un loc de veci în cimitirul animalelor de companie.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Controversele grădinii zoo unde au avut loc cele mai bizare întâmplări. Ce văd turiştii în „închisoarea” animalelor 

VIDEO Oraşul invadat de mistreţi. De ce mişună animalele sălbatice pe străzile din Valea Jiului, fără să se teamă

Autostrada Lugoj - Deva va scăpa de blestemul liliecilor. Grota va fi demolată, iar zburătoarele vor fi mutate din judeţ

citeste totul despre: