FOTO Ţinutul Pădurenilor, locul de vis al Hunedoarei părăsit de oameni
0Comunităţile celui mai pitoresc ţinut al Hunedoarei trec printr-o adevărată dramă. Satele din Pădurenime s-au depopulat, unele aproape complet, spre disperarea oamenilor, care nu întrevăd şanse ca zona să redevină prosperă.
De peste trei decenii, în ultimul sfârşit de săptămână din august, locuitorii celor 40 de sate din Ţinutul Pădurenilor se strâng în Poieniţa Voinii, pentru a petrece la o sărbătoare populară a cărei tradiţie a fost ţinută în viaţă de numele lui Drăgan Muntean. Interpretul de muzică populară s-a născut într-o casă din satul hunedorean şi a rămas un simbol al comunităţii, chiar dacă s-au împlinit 12 ani de la moartea lui. Anul acesta, festivalul de folclor care îi strângea laolaltă pe localnicii celui mai pitoresc ţinut al Hunedoarei a fost mutat la Deva.
„Am luat decizia pentru că, la precedentele ediţii, oamenii din Pădurenime nu au mai venit, iar un festival nu se poate desfăşura fără public", spunea Mariana Deac, directorul Centrului de Promovare a Culturii Tradiţionale din judeţul Hunedoara, ca răspuns faţă de nemulţumirile hunedorenilor cu privire la relocarea evenimentului. Autorităţile au găsit, în cele din urmă, o soluţie şi pentru pădureni: le vor organiza un spectacol de folclor în această sâmbătă, în memoria artistului lor favorit.
“Oamenii n-au mai avut unde munci”
Dincolo de neînţelegerile din jurul unui festival dedicat pădurenilor, oamenii din satele din Munţii Poiana Ruscăi se confruntă cu probleme mult mai grave. Comunităţile din Ţinutul Pădurenilor au ajuns într-o situaţie dramatică din cauza depopulării. Unele sate au fost părăsite aproape în totalitate. În alte cătune de munte mai trăiesc doar bătrâni, în timp ce zeci de case vechi din lemn au rămas părăsite.
În Poieniţa Voinii, locul de naştere al artistului Drăgan Muntean, cea mai mare parte a localnicilor sunt pensionari. "Multe dintre case au rămas părăsite de ani buni. Au plecat oamenii din sat pentru că nu au mai avut unde munci. Alţii s-au stabilit la oraş, din cauza colectivizării satului. În trecut, în zonă funcţionau minele din Ghelari şi cariera de la Alun, unde lucrau cei din zonă. În plus, era autobuz până la Hunedoara, pentru oamenii care erau angajaţi în combinat. Dacă nu a mai fost de lucru pentru că toată industria s-a prăbuşit, au plecat şi oamenii. Acum şi drumul până în sat de-abia poate fi străbătut", povesteşte Petru Rădoane, unul dintre localnici. Bătrânul a rămas cu mândria că l-a cunoscut pe Drăgan Muntean, despre care spune că "a ţinut satul în viaţă".
Casa muzeu, mândria localnicilor
Casa veche în care a locuit interpretul e acum muzeu, însă puţini o mai vizitează. Geta Rădoane, rudă cu familia fostului artist, are cheile. Locuinţa înconjurată de flori păstrează amintiri despre Drăgan Muntean, obiecte şi piese vestimentare specifice pădurenilor.
„Vin turişti să o vadă. Ei ajung aici mai ales de sărbători, când oamenii din sat, cei bătrâni mai ales, poartă straiele populare şi pregătesc mâncăruri tradiţionale cum sunt plăcintele pădureneşti, iar atmosfera din sat se schimbă cu totul", spune femeia. În celălalt capăt al satului aflat la mai puţin de 40 de kilometri de Hunedoara, printre câteva case din lemn cu obloanele trase şi cu streaşinile prăfuite, semn că proprietarii le-au părăsit, vizitatorii sunt întâmpinaţi de Viorica Muntean, o bătrână de 69 de ani, singură. Şi-a împodobit curtea cu flori şi aşteaptă întoarcerea copiilor şi a nepoţilor săi de la oraş.
Foto
"Nu ştiu ce s-ar putea face ca oamenii să rămână în sat. Poate dacă le-ar da cineva de lucru. Dar şi aşa e greu. În trecut, femeile ţeseau, coseau, mergeau la seceriş, erau toată ziua cu lucrul, acum s-au mai schimbat vremurile", concluzionează Viorica.
Marmura de Alun
Situaţia satului Alun, de pe versantul opus celui pe care se află Poieniţa Voinii, este şi mai dramatică. În trecut, Alun devenise celebru pentru cariera de marmură înfiinţată la poalele lui. Marmura a fost folosită, spun oamenii, ca material de construcţii pentru Casa Poporului. Din aceeaşi marmură a fost ridicată una dintre cele două biserici din sat, iar ultimii kilometri ai drumului la capătul căruia se dezvăluie cele peste 80 de case ale satului au fost construiţi din piatră şi marmură de Alun. În cea mai mare parte a anului, mai puţin de cinci oameni locuiesc în sat. Două călugăriţe au grijă de biserica de marmură, un ajutor de cioban s-a stabilit anul trecut într-una dintre casele din Alun şi câţiva bătrâni îşi împart timpul şi grijile între gospodăriile din sat şi casele din Deva şi din Hunedoara.
“Au mai rămas oameni în sat cât să îi numeri pe degete. Vara mai vin, dar iarna nu mai au ce face aici. Drumul devine aproape impracticabil când se aştern zăpezile. Şi au fost ani în care omătul ajungea la ferestre", spune Petre, ajutorul unui cioban care păzeşte oile pe dealurile din Pădurenime.
Sohodol - izolat de lume
Pe un alt versant al Munţilor Poiana Ruscăi, satul Sohodol din comuna Lelese tinde să împartă aceeaşi soartă cu cea a Alunului. În anii ’60, cătunul străbătut de un drum forestier era locuit de 50 de familii. Satul avea şi o şcoală a cărei clădire, părăsită în prezent, încă mai păstrează mobilierul vechi de aproape 40 de ani.
"Şcoala nu mai funcţionează din 1982, iar satul s-a depopulat aproape complet. Din păcate, ne e greu să fim optimişti şi să spunem că în viitor oamenii vor reveni în satele din Pădurenime. Suntem izolaţi de lipsa drumurilor accesibile şi prin distanţa mare faţă de oraşele Hunedoarei", spune primarul Ciprian Achim, din Lelese.
Doar în satele comunei Lunca Cernii de Jos situaţia pare mai fericită. Anul trecut a fost dată în folosinţă şoseaua construită cu fonduri de la Uniunea Europeană, drum care traversează zona şi o scoate astfel din izolarea la care fusese condamnată în trecut.
Şapte comune şi 40 de sate
Ţinutul Pădurenilor se întinde între Valea Mureşului şi Ţara Haţegului şi este mărginit de Munţii Poiana Ruscăi. Are în componenţă comunele Bătrâna, Bunila, Cerbăl, Ghelari, Lelese, Lunca Cernii şi Topliţa şi 40 de sate de munte. Este un loc pitoresc al Hunedoarei, pe care turiştii îl vizitează pentru a trăi experienţa întoarcerii în trecut. Cei mai mulţi dintre localnici stau în case vechi de peste 100 de ani, din lemn, iar de sărbători poartă straie populare specifice zonei. Îi întâmpină pe călători cu ospitalitate, lăsând porţile larg deschise în faţa străinilor.
Vă recomandăm şi:
În Faţa Roşie mai locuiesc cinci familii, iar în satele vecine cătunului de munte majoritatea caselor au fost părăsite de ani buni. Câţiva dintre localnici mai păstrează totuşi tradiţii vechi, specifice Ţinutului Pădurenilor. De Paşte, oamenii au îmbrăcat straie populare şi au mers mai mulţi kilometri pe munte pentru a ajunge la biserica din Bătrâna.
O poveste din Ţinutul Pădurenilor. Satul în care lăzile de zestre ascund comori
Departe de agitaţia oraşelor, sătenii din Arănieş, unul dintre cele mai mici sate ale Hunedoarei, au păstrat tradiţii vechi de secole. Deşi nu se mai adună în număr mare la sărbători şi nu mai poartă, decât cu ocazii rare, costumele pădureneşti, lăzile lor de zestre au rămas ticsite de obiecte de artă populară, comorile lor cele mai de preţ.
Satul crucilor de piatră care spun poveştile eroilor din războaiele trecute
Sătenii din Cerişor au păstrat un obicei vechi de secole. Aproape fiecare gospodărie a satului de munte din Ţinutul Pădurenilor dezvăluie, prin crucea de piatră din faţa ei, povestea unui erou care a luptat pe fronturile războaielor din trecut, pentru a-şi apăra patria.
Supravieţuitoarele blocului fantomă construit în munţi
Două femei locuiesc într-o fostă zonă industrială de lângă Hunedoara, în apropierea carierei de dolomită din cătunul Crăciuneasa. Bătrânele au rămas unicele locatare ale unui bloc ridicat de comunişti în mijlocul sălbăticiei.
FOTO VIDEO Povestea satului înmărmurit. Alun, ţinutul de poveste cu 80 de case pustii
În cel mai pustiu sat al judeţului Hunedoara locuiesc mai puţin de cinci oameni. Două călugăriţe au grijă de biserica de marmură, un ajutor de cioban s-a stabilit de curând într-una din casele din Alun şi câţiva bătrâni îşi împart timpul şi grijile între gospodăriile din sat şi casele din Deva şi Hunedoara. Aproape 80 de gospodării au rămas însă goale.
Furnalul din Govăjdia a intrat în ultimii ani în categoria monumentelor istorice cu care autorităţile se mândresc, însă nu fac mai nimic pentru a le schimba soarta pecetluită de trecerea timpului. Lăsat în paragină de ani buni, monumentul istoric se prăbuşeşte cu zile, spun cei care încă îl consideră un simbol al oraşului, din vremurile în care Hunedoara era cunoscută în lume ca „Târgul de fier”.
La începutul anilor 1960, comuniştii au hotărât transformarea unei văi de la poalele Ţinutului Pădurenilor, străbătută de râul Cerna, într-un lac de acumulare din care urma să fie aprovizionată Hunedoara şi combinatul siderurgic al municipiului. Patru sate hunedorene au fost strămutate din vale, iar oamenii au fost nevoiţi să îşi demoleze casele, şcoala, muzeul şi bisericile şi să îşi înfiinţeze gospodării noi în altă parte.
Se încarcă comentariile...
