FOTO Şoseaua plină de capcane de pe Valea Cernei. Cum arată la doi ani după reparaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul judeţean Lacul CInciş - Topliţa.
Drumul judeţean Lacul CInciş - Topliţa.

La mai puţin de doi ani după ce gropile de pe Drumul Judeţean 687 D, pe Valea Cernei, au fost acoperite cu petece de asfalt, şoseaua a ajuns într-o stare dezastruoasă.

Drumul Judeţean 687 D Hunedoara – Lacul Cinciş – Topliţa, cu o lungime de 27 de kilometri este administrat de Consiliul Judeţean Hunedoara şi, parţial, pe tronsonul de şapte kilometri, care ocoleşte Lacul Cinciş, de Primăria Teliucu Inferior pe durata lucrărilor la noua reţea de apă şi canalizare. Atât tronsonul administrat de primărie, cât şi cel aflat în administrarea CJ se află într-o stare dezastruoasă, cu excepţia unor sectoare de câţiva kilometri.

Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara a reclamat recent starea dezastruoasă a sectorului intrat de la începutul anului 2018 în administrarea Primăriei Teliucu Inferior şi i-a solicitat reparaţii de urgenţă. „Având în vedere starea avansată de degradare a sectorul de drum menţionat, conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara a solicitat în scris Primăriei Teliucu Inferior să execute lucrări de întreţinere periodică pentru menţinerea stării de viabilitate a sectorului de drum judeţean DJ 687D de la km 3+350 – km 10+100 (lungime totală de 6,750 km), astfel încât circulaţia rutieră să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi confort”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.



De doi ani, de când drumul judeţean se află în grija primăriei comunale, reparaţiile necesare nu au fost făcute, iar cei şapte kilometri sunt plini de gropi, şanţuri, denivelări. Reprezentanţii primăriei susţineau că nu au bani pentru astfel de lucrări şi, în plus, şoseaua urma să intre în şantier. Însă nici înainte de a fi preluat de primărie, tronsonul de pe malul Lacului Cinciş nu a fost îngrijit.

toplita



De la coada lacului de acumulare până la intrarea în Topliţa, şoseaua este administrată de Consiliul Judeţean Hunedoara. În vara anului 2018, după numeroase reclamaţii, au fost efectuate reparaţii, dar lucrările nu au rezistat. Şoferii care se îndreaptă spre satele de pe Valea Cernei găsesc la intrarea în Topliţa o şosea plină de gropi uriaşe, pe care le este aproape imposibil să le evite. O explicaţie pentru durata mică de rezistenţă a lucrărilor de reparaţii poate fi şi numărul mare al camioanelor încărcate cu lemne care coboară din zona exploatărilor forestiere din Ţinutul Pădurenilor spre Hunedoara.

toplita
toplita

Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Priveliştile uimitoare ale Lacului Cinciş. Seceta prelungită a transformat locurile din jurul bisericii sale ruinate

Villa rustica şi necropola antică de pe malul Lacului Cinciş. Secretele marilor descoperiri din ţinutul minelor dacice

VIDEO Bisericile „fantomă”, atracţiile bizare ale Lacului Cinciş. Ultimele rămăşiţe ale satelor aflate sub apă ascund poveşti înfiorătoare

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite