Fost viceprimar al Hunedoarei, condamnat într-un dosar de corupţie la scurt timp după eliberare. Ce sentinţă a primit

Fost viceprimar al Hunedoarei, condamnat într-un dosar de corupţie la scurt timp după eliberare. Ce sentinţă a primit

Robert Dan.

Fostul viceprimar al Hunedoarei a fost condamnat într-un nou dosar de corupţie. Dan Robert a fost acuzat de fraudarea fondurilor europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tribunalul Hunedoara a pronunţat sentinţa în dosarul în care Robert Dan, viceprimarul Hunedoarei din anii 2008 – 2012, a fost judecat pentru infracţiuni de corupţie, legate de fraudarea fondurilor europene. În acelaşi dosar au fost condamnaţi fosta soţie a acestuia, Alexandrina Coşăreanu, şi Aurel Raţă-Bugnariu, fost secretar al municipiului Hunedoara.

Robert Dan a primit cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare, Alexandrina Coşăreanu a fost condamnată la trei ani cu suspendare, Aurel Raţă-Bugnariu a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare, iar Daniela Căpâlnă, fostă şefă a Serviciului Buget Finanţe Contabilitate în cadrul Primăriei municipiului Hunedoara, trimisă în judecată în acelaşi dosar, a fost achitată. Sentinţa nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada 2010-2012 Alexandrina Coşăreanu a întocmit în fals zece contracte de arendă, pe care ulterior le-a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru a obţine subvenţii. Ea i-ar fi determinat pe funcţionarii Primăriei Hunedoara să emită mai multe adeverinţe care atestau faptul că utilizează în mod legal suprafeţele cuprinse în contractele de arendă false, aspect necunoscut de aceştia la momentul emiterii documentelor.  Valoarea fondurilor nerambursabile astfel obţinute se ridică la suma de 186.773,62 lei, informau reprezentanţii DNA. Contractul a fost prelungit printr-un act adiţional la data de 5 aprilie 2012, pe o perioadă de 5 ani, fiind semnat din partea Primăriei Muncipiului Hunedoara, la rubrica “Arendator Primar”, de Dan Nicolae-Robert, soţul Alexandrinei Coşăreanu, informau procurorii DNA.
„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză faţă de inculpata Coşăreanu Alexandrina-Petronela cu suma totală de 186.773,62 lei, reprezentând sumele încasate necuvenit în campaniile 2010, 2011 şi 2012”, se arăta în rechizitoriul DNA.

În 15 decembrie 2014, fostul viceprimar al Hunedoarei, Dan Robert, a primit sentinţa definitivă, de trei ani de închisoare, în dosarul în care a fost anchetat pentru infracţiuni de corupţie, cu un prejudiciu de 108.000 de lei produs Primăriei Hunedoara. În 2012, Dan Robert fusese trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind acuzat că, în perioada în care s-a aflat în conducerea Primăriei Hunedoara a încheiat ilegal în numele primăriei mai multe contracte cu societăţile comerciale administrate de soţia sa. Fostul viceprimar al Hunedoarei a mai fost judecat pentru infracţiuni similare de corupţie, în două dosare.În decembrie 2016, el a fost eliberat.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Fostul viceprimar Robert Dan Nicolae a fost eliberat, după trei ani de închisoare 

Afaceri ilegale cu terenurile Primăriei Hunedoara: fostul viceprimar Dan Robert va fi judecat în noul dosar DNA

Mărturia din închisoare a lui Dan Robert. Fostul viceprimar al Hunedoarei şi-a spus povestea care i-a adus condamnarea


 

citeste totul despre: