Fostul poliţist Adrian Sucilă, condamnat în dosarul scandalului porno cu minori, se află de opt zile în greva foamei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Sucilă, alături de avocatul său. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Adrian Sucilă, alături de avocatul său. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Fostul poliţist Adrian Sucilă, condamnat la o pedeapsă cu suspendare într-un dosar penal în care a fost acuzat că ar fi avut relaţii sexuale cu un minor, cu complicitatea surorii acestuia, protestează de opt zile în faţa Judecătoriei Petroşani. Sucilă, care mai este judecat pentru infracţiuni asemănătoare, susţine că a fost condamnat pe nedrept, pe baza unor probe neadevărate.

Adrian Sucilă se află în greva foamei de opt zile, în Petroşani. Poliţistul dat afară din serviciu, după rămânerea definitivă a condamnării pentru abuzuri sexuale asupra unui minor, a ales să protesteze astfel, în faţa clădirii Judecătoriei Petroşani, susţinând că i s-a făcut o mare nedreptate. „Pot să vă spun că sunt bine. Nu am solicitat ambulanţa, nu am nevoie încă, starea de spirit este bună. Merg mai departe şi voi continua până voi afla ce se află în spatele acestui dosar în care nu există martori, nu există parte vătămată. De ce a trebuit să fiu condamnat?”, a declarat Adrian Sucilă. Bărbatul spune că până în acest moment nu s-a sesizat niciun oficial în privinţa protestului declanşat de el.

Adrian Sucilă a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuzarea sexuală a unui minor. Victima, în vârstă de 16 ani la momentul săvârşirii faptelor, a fost chiar fiul fostei viceprimăriţe a municipiului Vulcan. În acelaşi dosar magistraţii au condamnat-o şi pe tânăra Mihaela Stoica, sora minorului, la doi ani de închisoare, cu suspendare pentru complicitate la infracţiunea de act sexual cu un minor. Potrivit anchetatorilor, în 2012, Adrian Sucilă l-ar fi abuzat sexual pe băiatul de 16 ani al Angelei Stoica, fosta viceprimăriţă din Vulcan, iar la scenele obscene ar fi asistat sora minorului. Atât poliţistul Sucilă, cât şi părţile vătămate, au infirmat acuzaţiile.

Adrian Sucilă a susţinut că ancheta a urmat unui conflict mai vechi pe care l-a avut cu conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. S-a judecat chiar cu fostul şef al Inspectoratului, Gabriel Dumitru, pe care l-a acuzat de abuz în serviciu. Procurorii susţin însă că faptele de care a fost acuzat Sucilă nu au legătură cu procesele sale vechi, ci au existat probe solide împotriva lui. Poliţistul din Vulcan a mai fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendare, într-un dosar penal, în care a fost acuzat de pornografie infantilă, dar în acest dosar sentinţa nu este definitivă.


Vă recomandăm şi:

Traian Berbeceanu, de la "Comisarul Cattani" la luptătorul anti-sistem. Mircia Muntean e pe lista neagră a poliţistului           

Ultimele luni l-au transformat pe fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba într-un luptător anti-sistem. Cel puţin aceasta o arată zecile de mesaje şi imagini postate de Traian Berbeceanu pe paginile sale de Facebook, "Traian Berbeceanu" şi "Respect Traian Berbeceanu". Una dintre ţintele sale a fost deputatul Mircia Muntean, fost primar, timp de 16 ani, al Devei.

Dorin Cupeţiu cere în instanţă ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara. Afaceristul a fost „pion” în dosarul Berbeceanu               

Curtea de Apel Alba Iulia decide marţi asupra cererii afaceristului Dorin Cupeţiu, anchetat pentru evaziune fiscală, de a-i fi înlăturată interdicţia dată de instanţă de a părăsi ţara.

VIDEO Dezvăluirile soţiei „comisarului Cattani”: cum îşi protejează Traian Berbeceanu familia, după eliberare          

Gabriela Berbeceanu s-a alăturat astăzi celor câteva zeci de susţinători ai fostului şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, Traian Berbeceanu, care au manifestat în faţa sediului din Deva al DIICOT. Soţia fostului comisar-şef a dezvăluit şi motivele pentru care acesta nu a mai apărut în public, în ultimele zile, după eliberarea din arest.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite