Fermierul român care are un magazin unic, unde nu sunt vânzători şi paznici: „Este pe sistemul Cinste şi Onoare, iar reacţia oamenilor m-a impresionat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român a înfiinţat un magazin în care nu există vânzători sau paznici, iar clienţii sunt invitaţi să pună banii într-o cutie. Nicolae Ţandrău a avut o surpriză imensă când a văzut cum reacţionează oamenii la iniţiativa sa.

Nicolae Ţandrău, un devean pasionat de agricultură, a înfiinţat un magazin unic în România, care funcţionează pe criteriul „cinste şi onoare”, spune el, fără a avea nevoie de vânzători sau paznici. A amenajat standul de vânzare în parcarea unui hipermarket, nu departe de terenul agricol pe care a cultivat porumb dulce, nemţesc şi american, şi alte legume, cu scopul de a le comercializa.

„Am cultivat, pe terenul meu şi al unor vecini cu care m–am asociat, aproape un hectar porumb dulce, pentru comercializare. Apoi am închiriat un loc de parcare în zona unui hipermarket din Deva, unde am amenajat un stand de vânzare a porumbului dulce, pentru fiert. Dimineaţa las pe tejghea mai multe lăzi cu ştiuleţi de porumb, lângă care se află o cutie în care clienţii pot introduce banii. Există şi un afiş pe care scrie <<Vânzare în sistem: cinste şi onoare>>.  Până seara, când mă întorc de la lucru, locul nu este supravegheat de nimeni. Totuşi, mulţi dintre cei care vin să cumpere lasă bani pentru porumbul luat, dovedindu-şi astfel omania”, a declarat Nicolae, pentru adevarul.ro.

Fermierul a relatat că iniţiativa magazinului fără vânzători şi paznici a fost şi un test prin care a vrut să vadă cât de cinstiţi sunt românii. „Este o mare bucurie să observi că oamenii, după ce pun bani în cutie, pleacă de acolo cu un sentiment de mulţumire, că sunt cinstiţi. Sunt şi oameni carenu plătesc, dar eu mi-am asumat riscul cu furatul şi privesc partea plină a paharului. Este şi un fel de artă ce se întâmplă acolo. De fapt, omul nu îşi duce acasă numai porumbul, ci îşi duce acasă şi cinstea şi onoarea lui. O dată am stat în maşină în apropiere de stand şi m-am uitat la ce se întâmplă. Am văzut copii care îi întrebau pe părinţii care luau porumb ce înseamnă cinste sau onoare, iar părinţii le explicau. Am văzut oameni care veneau preocupaţi de grijile zilei, iar când plecau de la stand, dintr-o dată scoteau pieptul înainte, ridicau capul sus, demn, şi se vedea pe ei că au descoperit că, de fapt, sunt oameni cinstiţi. Sunt lucruri simple, pe care le-am văzut acolo, dar extrem de importante”, mai spune Nicolae.

Cultivarea porumbului dulce este costisitoare, adaugă fermierul, preţul seminţelor fiind ridicat, la fel şi al îngrijirii culturii. Deseori, pagubele făcute de boli şi dăunători sunt mult mai mari decât cele lăsate de hoţi. Totuşi, spune fermierul, pasiunea sa îi aduce alte valori: hărnicia, seriozitatea, munca.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Fabuloasa poveste a românului ajuns în SUA în anii '80, care şi-a clădit imperiul prin invenţii. Cum arată palatul de 30 de milioane de dolari ridicat în Arizona

Românul care munceşte la 101 ani şi-a făcut lichidarea. Baciul Ştefan se va putea bucura, în sfârşit, de pensie

VIDEO Românul care trăieşte „în secolul al XIX-lea”, în satul pustiu, rupt de lume. Reţeta supravieţuirii ultimului sătean

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite