Fenomenele extreme care transformau pe vremuri ţara noastră iarna într-un loc primejdios: marea şi Dunărea - întinderi de gheaţă, crivăţuri necruţătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorii antici au oferit detalii preţioase despre iernile cumplite din vremea strămoşilor noştri şi despre cum le făceau faţă aceştia. Iernile friguroase aduceau întunericul peste ţinuturile stăpânite de geţi şi transformau marea într-o întindere de gheaţă.

Mărturii rare despre fenomenele extreme de iarnă petrecute în ţinuturile actuale ale României au fost lăsate de autori cunoscuţi din Antichitate. Poetul roman Ovidius Naso, exilat la Tomis, pe ţărmul Mării Negre, dar şi alţi istorici antici au descris în culori sumbre iernile cumplite din vremea geţilor. Iată câteva dintre fenomenele meteorologice cărora trebuiau să le facă faţă localnicii, în urmă cu două milenii.

Marea - întinderea de gheaţă
Marea s-a prefăcut în gheaţă, din pricina gerului, scria Ovidius. „Dincolo de locul acesta nu-i altceva decât frig, duşmani şi apa mării, care îngheaţă, înţepenită de ger”, relata Ovidius, descriind locul de pe ţărmul stâng al Mării Negre unde fusese exilat. „Am văzut cum marea, cât este de mare, stă nemişcată din pricina îngheţului şi cum un acoperiş lunecos îi apasă apele care nu se mai pot mişca. Nu numai că am văzut, am călcat pe apă întărită şi nu s-a udat piciorul de apa mării”, relata, în lucrarea Tristele, poetul latin. Corăbiile erau prinse şi ele de gheţuri, iar peştii se vedeau înţepeniţi în sticla mării, informa autorul antic.

Ceaţa şi întunericul din Pont
Iarna transforma Dobrogea într-un ţinut sălbatic, cu neguri şi lumină puţină, scria poetul latin. Ţara geţilor era un loc „unde însăşi hârtia este bătută de apele întunecate ale mării. Iar marea nu-i mai de laudă ca pămîntul. Apele mereu se umflă din pricina vînturilor turbate şi sînt lipsite de soare”, afirma Ovidius. „Soarele niciodată nu-i în stare să împrăştie umbrele palide, nici când, dus de cai, se înalţă pe cer, nici când îşi scaldă în apa înroşită a oceanului carul lui grăbit să alunece în jos”, îl completa poetul latin Vergilius, din secolul I.

Zăpezile nesfârşite acopereau întreg ţinutul
Acelaşi Ovidius scria despre zăpezile care nu se topeau vreme îndelungată, plângându-şi soarta. „Zac părăsit la capătul lumii într-un loc unde pământul rămîne mereu acoperit de zăpadă. Aaci, pe ogor, nu cresc roade şi nici strugurii cei dulci. Pe râpe nu înverzesc sălcii, nici stejarul pe munte”, afirma autorul în scrisorile trimise de pe ţărmul mării. „Peste tot e zăpadă. Nici soarele, nici ploile nu o pot topi pe cea care a căzut. Boreas o întăreşte şi o face să dăinuiască veşnic. Încă nu s-a topit una, cade alta şi de obicei, în multe locuri, zăpada rămâne de la an la an”, relata Ovidius.

Crivăţul primejdios
Vânturile iernii erau distrugătoare. „Şi puterea crivăţului, când e dezlănţuit, este atât de mare, încât face una cu pământul turnurile şi duce departe acoperişurile pe care le smulge”, relata Ovidius, în Tristele. Oamenii se fereau de ger şi de crivăţ acoperindu-se cu piei groase, lăsând să li se mai vadă doar feţele. „Acolo veşnic e iarnă. Veşnic suflă Caurii aducători de frig. Repede se prinde coajă peste apa ce curge şi valurile fluviului susţin pe spatele lor roţi de car ferecate cu fier. Pe unde mai înainte pluteau corăbii, acum merg care largi. Acolo, oriunde obiectele de aramă crapă de ger si hainele îngheaţă pe trup”, îl completa Vergilius.

Dunărea şi râurile transformate de ger
Chiar şi fluviul Dunărea îngheţa deseori, făcând atmosfera insuportabilă pentru străinii neobişnuiţi cu clima aspră a ţinuturilor sale. „Cum se întăresc râurile când frigul le uneşte ţărmurile, îngheţându-le apele, şi cum din lac, când spargi gheaţa, iese deasupra apa în bucăţi? Chiar Istrul, care nu-i mai îngust decît fluviul producător de papirus şi care îşi amestecă apele cu marea cea întinsă prin mai multe guri, îngheaţă şi el şi se scurge în mare cu apele acoperite”, scria Ovidius, potrivit autorilor volumului „Izvoare privind istoria României”, (Editura RPR, Bucureşti, 1964). „Dacii trăiesc nedeslipiţi de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obişnuiau să coboare şi să pustiască ţinuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile”, informa un alt istoric latin, Florus.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Zece mărturii istorice despre strămoşii noştri daci: erau barbari, se credeau nemuritori. De ce au fost numiţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci“

Herodot i-a numit pe daco-geţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”; în schimb, poetul latin Ovidius s-a arătat necruţător faţă de băştinaşii de pe malul Mării Negre, în mijlocul cărora fusese exilat. Îi numea sălbatici. O serie de mărturii istorice conturează portretul strămoşilor noştri din Antichitate.

Desfrâurile care au cutremurat lumea antică: ospeţele sciţilor care beau sângele din ţeste şi beţiile macabre ale tracilor

O serie de mărturii despre obiceiurile ciudate ale populaţiilor care au locuit în Antichitate pe actualul teritoriu al României au fost păstrate până în prezent. Cele mai ciudate dintre relatările autorilor antici se referă la modul în care strămoşii noştri obişnuiau să petreacă.

Ce făceau dacii cu banii şi de ce nu îi foloseau niciodată pentru comerţ? Secretele monedelor Koson din aur, descoperite în Sarmizegetusa Regia

Cele mai importante tezaure monetare descoperite în România provin din antichitate. Kosonii din aur au fost găsiţi doar pe teritoriul vechii Dacii, în schimb cele mai multe dintre piesele monetare scoase la iveală în urma săpăturilor arheologice sunt monede de import. Dacii nu erau interesaţi de folosirea banilor în comerţ, potrivit istoricilor.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite