Faptele de arme ale dacilor. De ce s-a sinucis Decebal şi cum au ajuns geţii să fie numiţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”

Faptele de arme ale dacilor. De ce s-a sinucis Decebal şi cum au ajuns geţii să fie numiţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”

Scena dramatică a sinuciderii lui Decebal, prezentată într-o frescă a Columnei lui Traian.

Dacii au fost recunoscuţi pentru vitejia lor, susţin istoricii români, bazându-se mai ales pe afirmaţia lui Herodot, potrivit căruia „au fost cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Şi alţi istorici antici au relatat despre faptele de arme, curajul şi puterea de sacrificiu a strămoşilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit istoricului Ioan Horaţiu Crişan, autorul volumului „Spiritualitatea geto-dacilor” (Bucureşti, 1984), locuitorii antici ai actualelor teritorii ale României au fost consideraţi viteji, curajoşi şi cu spirit de dreptate. O mărturie despre vitejia geţilor a aparţine istoricului Herodot, în scrierile despre războaiele de cucerire ale regelui persan Darius. Faptele relatate de Herodot s-au petrecut în urmă cu două milenii şi jumătate, în vremea în care Persia se afla într-una din cele mai înfloritoare perioade din existenţa ei şi avea o armată de câteva sute de mii de ostaşi, scrie istoricul Horaţiu Crişan.

„Înainte de a ajunge la Istru (Darius) îi supune mai întâi pe geţii care se cred nemuritori, căci tracii care au în stăpânirea lor Salmydessos şi care locuiesc la miazănoapte de Apollonnia şi de oraşul Mesambria – numiţi skyrmiazi şi nipsei – i s-au închinat lui Darius fără niciun fel de împotrivire. Geţii însă, care luaseră hotărârea nesăbuită, au fost robiţi pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, amintea Herodot, în Istorii.

„Geto-dacii au păşit în istorie apărându-şi patria. Chiar dacă nu a fost de acord cu ei, marele istoric din Halicarnas n-a putut să nu-şi exprime admiraţia pe care, legitim, i-au produs-o, subliniind două dintre trăsăturile lor definitorii: cea de vitejie şi cea de dreptate”, afirma Crişan, în volumul „Spiritualitatea geto-dacilor”. Acesta informa că expediţia persanilor n-a reuşit să ducă graniţele persane până la Dunăre, limitându-se doar la litoralul egeic al Traciei.

Strategia pustiirii pământurilor

În secolele următoare, mărturiile despre faptele de arme ale geto-dacilor sunt puţine. Istoricii antici i-au amintit pe geţi în relatările despre războaiele purtate de Alexandru cel Mare. Geţii au fost biruiţi de armatele macedonene care au trecut Dunărea, însă li s-au opus şi lor cu îndârjire. Într-una din aceste lupte, purtată în nordul Dunării, în sudul Moldovei, armata de 30.000 de oameni a generalului Zopyron a pierit atacată de geţi, susţine Ioan Horaţiu Crişan.

Un episod mai cunoscut în care străvechii locuitori ai României şi-au arătat curajul a fost cel al luptelor dintre armata generalului macedonean Lisimah şi populaţia geto-dacilor, al cărui lider era Dromihetes. După mai multe lupte, Dromihetes ceruse pacea, sperând astfel că va recupera un teritoriu ocupat de generalul macedonean Lisimah, cel care avea să fie rege al Traciei.

„Propunerile de pace ale lui Dromihetes fură respinse, iar în anul 292 î. Hr. Lisimah porni un nou război împotriva geţilor. El trecu Dunărea cu o armată importantă, fără a-şi lua însă provizii, în credinţa că va găsi aici alimentele necesare. Geţii se retraseră însă în interiorul ţării, arzând totul în urma lor. Armata lui Lisimah, ne informează Diodor, era chinuită de foame. Prietenii îl sfătuiră pe rege să scape cum va putea şi să-şi mute gândul că oastea lui l-ar putea salva. Lisimah le răspunse că nu era drept să-şi părăsească ostaşii şi prietenii, asigurându-şi lui o scăpare ruşnioasă. Şi astfel au fost făcuţi cu toţii prizonieri”, relata istoricul. Legenda spune că Dromihetes le-a cruţat viaţa generalului Lisimah şi a armatelor sale şi, mai mult, ar fi dat un ospăţ în cinstea lor, urmat de încheierea unui tratat de pace.

Istoricul got Iordanes susţinea că Zeul Marte, al războaielor, s-ar fi născut în ţinuturile Daciei. Un alt istoric, Florus, remarca modul în care geţii se raportau la război, considerându-I barbari, care nu cunosc înţelesul păcii.

„Dacii trăiesc nedeslipiţi de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obişnuiau să coboare şi să pustiască ţinuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile. Împăratul Augustus a hotărât să îndepărteze această populaţie, de care era foarte greu să te apropii. Nu au nimic altceva decât zăpezi, îngheţ şi păduri. Sunt atât de barbari încât nici nu înţeleg ce este aceea pace”, relata Anneus Florus, potrivit autorilor volumului "Izvoare privind istoria României".

Jertfa supremă a regelui Decebal
Vitejia despre care aminteau istoricii nu i-a salvat pe daci din faţa cuceritorilor romani, chiar dacă soarta celor două războaie purtate la începulul celui de-al doilea secol a fost de multe ori schimbătoare. Războaiele daco-romane au fost plănuite din vremea generalului Cezar, însă moartea acestuia, urmată la scurt timp de moartea lui Burebista, a amânat invazia. Un personaj legendar din vremea războaielor daco-romane a fost Decebal.

„Decebal, regele dacilor, era priceput în ale războaielor şi iscusit la faptă, ştiind când să năvălească şi când să se retragă la timp, meşter în a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere: pentru cari lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut”, relata Dio Cassius, istoricul latin care a prezentat în detaliu războaiele daco-romane. Potrivit istoricilor, dacii au înfruntat atunci cea mai mare forţă militară din Antichitate, iar scenele, care arată eforturile şi sacrificiile făcute de războinicii daci conduşi de Decebal, sunt prezentate pe Columna lui Traian, din Roma.

„Aici putem citi marea epopee a eroicului război purtat de daci, aflăm şi alte episoade dramatice care îi definesc pe strămoşii noştri, cum ar fi de pildă scena cutremurătoare a distribuirii ultimelor rezerve de apă, după care se întind mâinile unor daci, sleiţi de puteri, între zidurile Sarmizegetusei asediate”, scrie Ion Horaţiu Crişan.

Cea mai dramatică scenă ilustrată pe Columna lui Traian este cea a sinuciderii regelui Decebal. Fresca îl înfăţişează pe acesta înconjurat de ostaşii romani, în timp ce îşi taie gâtul cu un pumnal. “Decebal ştia bine că după ce totul a fost pierdut urma să fie târât în robie, să împodobească triumful împăratului învingător. Mândria lui nu suporta o asemenea ruşine şi de aceea a preferat să-şi curme singur viaţa”, explica istoricul Ioan Horaţiu Crişan.

„Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mîinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele. Capul său fu dus la Roma”, relata istoricul latin Dio Cassius.

În ciuda conflictelor în care au fost implicaţi, dacii erau un popor liniştit, scria istoricul Vasile Pârvan, într-o descriere considerată exagerată de alţi cercetători, publicată în volumul „Getica”: „Geto-dacii au fost un popor de ţărani, aşezaţi, statornici, supuşi şi cu frică de zeul lor, amărâţi de vecini cu nesfârşite războaie şi prădăciuni şi sălbăticiţi şi ei de multe ori cu ticăloşiile lor, totuşi veseli şi glumeţi la vreme de pace, mânioşi şi cruzi numai la război, îndeobşte însă cu bun simţ şi mereu întorcându-se la străvechea lor credinţă optimistă în oameni”.


Vă recomandăm şi:

Ce ştiau strămoşii noştri despre ştiinţă. Dacii cunoşteau medicina, astronomia, se vindecau cu ajutorul plantelor şi erau experţi în otrăvuri

Dacii aveau cunoştinţe de astronomie, medicină şi botanică, iar preoţii lor ştiau să folosească plantele vindecătoare, dar şi otrăvurile. Unii istorici afirmau că vracii care au trăit pe teritoriul României în Antichitate erau capabili să realizeze intervenţii chirurgicale dificile, unele chiar pe craniu.

Zece mărturii istorice despre strămoşii noştri daci: erau barbari, se credeau nemuritori. De ce au fost numiţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci“

Herodot i-a numit pe daco-geţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”; în schimb, poetul latin Ovidius s-a arătat necruţător faţă de băştinaşii de pe malul Mării Negre, în mijlocul cărora fusese exilat. Îi numea sălbatici. O serie de mărturii istorice conturează portretul strămoşilor noştri din Antichitate.

Ce limbă vorbeau, de fapt, dacii şi de ce nu foloseau scrierea. Sute de cuvinte mai puţin ştiute pe care ni le-au lăsat moştenire strămoşii noştri

Aproape 200 de cuvinte din limba română îşi au originea în limba vorbită de daci, potrivit celor mai mulţi dintre oamenii de ştiinţă care s-au dedicat studierii limbilor arhaice. Dacii nu foloseau scrierea, este o altă concluzie la care au ajuns lingviştii consacraţi, însă cele mai multe dintre teoriile privind limba sau scrisul în vremea antică au stârnit controverse.

Cele mai faimoase bijuterii ale dacilor. Cât de pricepuţi erau meşterii din atelierele Sarmizegetusei în prelucrarea aurului şi unde au dispărut comorile lor

Cele mai valoroase piese de tezaur descoperite în Sarmizegetusa Regia sunt brăţările din aur masiv, din vremea dacilor, bogat împodobite. Obiectele unice spun povestea măiestriei cu care dacii prelucrau metalele, susţin istoricii. De-a lungul timpului, multe alte tezaure de bijuterii care au aparţinut vechilor locuitori ai ţinuturilor Carpaţilor s-au pierdut pentru totdeauna.

citeste totul despre: