Familia afaceristului nenorocit pe viaţă, în scandalul de la poalele Retezatului: „Coşmarul nostru nu se mai sfârşeşte”

Familia afaceristului nenorocit pe viaţă, în scandalul de la poalele Retezatului: „Coşmarul nostru nu se mai sfârşeşte”

Scenele de coşmar s-au petrecut duminică, la poalele Retezatului.

Familia omului de afaceri Bocea Mihalache, rămas paralizat de la gât în jos după ce a fost călcat cu maşina de un hunedorean, în scandalul de pe terenul pe care au loc lucrările de amenajare a unei microhidrocentrale, a răspuns, într-o scrisoare deschisă, acuzaţiilor aduse de ecologişti.

 

Bocea Mihalache a fost călcat cu maşina de un hunedorean, în timpul unui scandal izbucnit la poalele Munţilor Retezat, pe terenul pe care acesta construieşte o microhidorcentrală. Bărbatul a fost diagnosticat cu fractură de coloană cervicală şi este paralizat de la gât în jos. Membrii familiei sale au trimis o scrisoare deschisă în care vorbesc despre situaţia sa şi răspund acuzaţiilor venite din partea activiştilor de mediu.

„De duminică, de când familia noastră a trecut printr-un moment de cumpănă, coşmarul pare să nu se mai sfârşească. Mihai Bocea este internat în spitalul din Cluj, în stare extrem de gravă, cu fractură de coloană cervicală. Nu îşi simte mâinile şi picioarele. Medicii sunt rezervaţi privind evoluţia sa, iar dacă Dumnezeu ne va ajuta vor urma ani de zile de recuperare. În tot acest timp, în mijloacele mass-media şi pe internet sunt difuzate ştiri denigratoare, care nu au nici un suport real. Deşi  trecem prin momente extrem de grele, vrem că oamenii să înţeleagă şi realitatea noastră”, susţin apropiaţii omului de afaceri.

Aceştia au explicat, în scrisoarea deschisă, că proiectul construirii microhidrocentralei de pe Râul Alb, în satul Coroieşti, are toate aprobările necesare şi nu este menit să distrugă mediul înconjurător. „De aproape un an însă, noi suntem hăituiţi şi ameninţaţi pe proprietatea noastră. Nu înţelegem de ce două maşini de teren au intrat, fără acordul nostru, pe un teren privat, duminică la prânz, de vreme ce din partea noastră a existat de-a lungul timpului deschidere spre dialog. Nu vii în forţă pe o proprietate, decât dacă intenţiile sunt altele decât cele declarate public. În toate ştirile difuzate, imaginile filmate chiar de agresori au fost montate selectiv în favoarea acestora. Nimeni nu a fost înarmat cu bâte de baseball, topoare sau alte arme albe, iar asta se vede în pozele şi filmările realizate în timpul incidentului, chiar de intruşi”, afirmă familia Bocea.

Semnatarii scrisorii au adăugat că Alin Andrioni, cel care a trecut cu maşina peste Bocea Mihalache, ar fi făcut-o intenţionat. „Şoferul, care susţine că nu ştia că a călcat un om a înţeles foarte bine ce a făcut şi a preferat să fugă de la locul accidentului. Nu avem nimic de ascuns şi dorim că proiectul nostru să aducă un plus de valoare zonei, nu să îl distrugă”, susţine familia investitorului.


UPDATE: Vineri, 29 mai: Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac percheziţii la sediile Agenţiei de Protecţie a Mediului Hunedoara, Administraţia Bazinală de Ape Mureş şi Administraţia Geoparcului Dinozaurilor "Ţara Haţegului", într-un dosar care vizează fapte de corupţie, privind aprobarea construirii de microhidrocentrale pe Râul Alb.

Acuzaţi de ilegalităţi

Mai multe asociaţii neguvernamentale au semnat o petiţie în care solicită preşedintelui României şi prim-ministrului să asigure respectarea legii şi să ia măsuri pentru a combate agresiunile asupra reprezentanţilor societăţii civile, în contextul incidentelor din 24 mai. „Coaliţia pentru Mediu din România vă solicită să luaţi măsuri urgente pentru a garanta securitatea membrilor societăţii civile din România şi pentru a combate agresiunea unor investitori şi infractori împotriva activiştilor de mediu. Incidentele care au avut loc pe malurile Râului Alb, judeţul Hunedoara, în care au fost agresaţi fizic o jurnalistă din Germania şi colegul nostru Gabriel Păun, preşedinte al Asociaţiei pentru Protecţia Mediului Agent Green, arată masura în care Instituţţiile statului român, pe care le conduceţi, îşi îndeplinesc atribuţiile. Acestea nu fac altceva decât să contribuie la menţinerea unui climat mafiot în rândul unor investitori, care reactionează prin metode violente şi care nu consider să se supună legilor României şi îşi permit orice. Incidentul a avut loc din simpla cauză că membrii societăţii civile documentau construcţia microhidrocentralei de pe Râul Alb, o crimă de mediu, una din multele pe care societatea civilă încearcă să le limiteze, chiar fără ajutorul instituţiilor statului”, a informat Coaliţia pentru Mediu din România.


Duminică, Bocea Mihalache a fost călcat cu o maşină de teren de Alin Andrioni, un bărbat din Haţeg care însoţa un grup de activişti de mediu venit să documenteze ce se petrece la locul unde va fi construită o microhidrocentrală. La scurt timp după sosirea grupului de ecologişti în zona Coroieşti – Râul Alb, a sosit şi Bocea Mihalache, însoţit de alţi cinci bărbaţi. Scandalul s-a iscat instantaneu. Poliţia s-a deplasat la faţa locului şi a aplanat incidentele dintre ecologişti şi apropiaţii investitorului. „Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din oraşul Haţeg, s-a deplasat, împreună cu alte patru persoane (reprezentanţi ai unui O.N.G. de mediu) pe raza satului Coroeşti, cu intenţia de a se documenta cu privire la construirea unei micro-hidrocentrale. Între grupul din care făceau parte reprezentanţii O.N.G.-ului şi alt bărbat, în vârstă de 48 de ani, reprezentantul societăţii comerciale din Deva care intenţionează să construiască micro-hidrocentrala (care, la rândul său era însoţit de mai multe persoane) a avut loc un conflict, în urma căruia bărbatul în vârstă de 48 de ani cât şi un activist de mediu au suferit vătămări corporale, fiind transportaţi la Spitalul Orăşenesc Haţeg, pentru acordarea de îngrijiri medicale, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Proiect contestat de ecologişti

Lucrările de amenajare hidroenergetică a Râului Alb, din Retezat, au demarat în această primăvară, iar potrivit Agenţiei pentru protecţia Mediului Hunedoara au toate avizele necesare. Sunt contestate însă de activiştii de mediu care susţin că starea ecologică a Râului Alb va scădea. „Valea Râului Alb constituie o „perlă ascunsă” din patrimoniul natural al ţării, fiind o zonă conservată până acum aproape perfect din punct de vedere geomorfologic şi hidromorfologic. De la izvoarele, de la peste 2000 metri, până la aproximativ 780 m altitudine nu există niciun drum de acces, iar pe cursul de apă nu sunt balastiere sau regularizări şi nici măcar nu s-a făcut plutărit în trecut. Valea este importantă şi din punct de vedere ştiinţific şi ar trebui conservată ca etalon”, susţin activiştii de mediu. Pe unde se construiesc microhidrocentrale, apa cristalină a râurilor şi pârâurilor de munte devine un amestec de noroi şi piatră, în care orice formă de viaţă dispare.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Război total în Munţii Retezat între un afacerist şi activiştii de mediu: investitorul a fost călcat cu maşina, trei oameni au ajuns în spital

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au demarat ancheta, pentru tentativă de omor, în cazul incidentelor petrecute duminică la poalele Retezatului, pe terenul unde va fi construită o microhidrocentrală. Scandalul s-a soldat cu trei răniţi, iar unul dintre ei, omul peste care Alin Andrioni a dat cu maşina, este în stare gravă.

Scene şocante în Retezat: un activist de mediu a dat cu maşina peste afaceristul care construieşte o microhidrocentrală

Mai mulţi activişti de mediu şi un om de afaceri din Deva care va construi o microhidrocentrală în Retezat, pe Râul Alb, au fost implicaţi astăzi într-un scandal imens. În urma altercaţiei, unul dintre activiştii de mediu a dat cu maşina peste devean. Autorul agresiunii este Alin Andrioni, cel care în urmă cu o săptămână fusese ameninţat cu furca de un primar hunedorean. De asemenea, şi un activist de mediu a fost rănit în incident.

Pădurile Hunedoarei, defrişate ilegal. Peste 130 de transporturi fără avize au fost descoperite prin „Radarul Pădurilor”

Hunedoara se numără printre primele cinci judeţe din ţară în ce priveşte transporturile ilegale de lemne depistate prin „Radarul pădurilor”. În Hunedoara afacerile cu lemne prosperă, iar ariile protejate nu scapă de avântul tăietorilor de păduri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: