Fabrica germană de cablaje auto face angajări masive: 150 de posturi oferite de urgenţă şi alte 1.000 anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania germană Dräxlmaier şi-a extins activitatea fabricii din Hunedoara şi anunţă angajări masive: 150 de locuri de muncă sunt oferite în prezent, iar potrivit estimărilor, pentru anul viitor vor fi scoase la concurs alte 1.000 de joburi.

Fabrica de cablaje auto Dräxlmaier din municipiul Hunedoara, aflată în proces de extindere, a scos la concurs 150 de locuri de muncă, destinate persoanelor cu studii medii, au anunţat reprezentanţii societăţii, la întâlnirea organizată miercuri, cu conducerea Primăriei Hunedoara, în care şi-au prezentat oferta de locuri de muncă.

„Pentru a veni atât în sprijinul angajatorului, cât şi al cetăţenilor municipiului Hunedoara am hotărât să primim şi la sediul primăriei CV-urile persoanelor interesate”, a declarat Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.
În momentul de faţă, societatea are peste 1.700 de angajaţi, iar pentru anul următor se preconizează scoaterea pe piaţă a încă 1.000 de locuri de muncă pentru hunedoreni, a informat Primăria Hunedoara.

Recent,subsidiara din România a companiei germane anunţa că va investi peste 150 de milioane de euro până în 2018 într-un amplu proces de extindere, care va cuprinde în special fabricile din Hunedoara şi Braşov.

În Hunedoara, suprafaţa fabricii actuale, se va dubla practic, lucrările urmând să fie gata în 2017. Grupul Dräxlmaier, cu sediul în Germania, a fost fondat în anul 1958 şi este printre cei mai importanţi producători de componente pentru industria auto mondială. Fabrica din Hunedoara a fost deschisă în anul 2003, având la atunci 150 de angajaţi.


Vă recomandăm şi:

Draexlmaier extinde fabrica de cablaje din Hunedoara. Lucrările au demarat, iar investiţia aduce sute de locuri de muncă

Draexlmaier Hunedoara se extinde cu o secţie de componente electronice, construită în vecinătatea fabricii din municipiu. Lucrările au demarat, iar investiţia va aduce locuri de muncă.

Investiţie în impas: ce se întâmplă cu proiectul viitoarei fabrici de biciclete din Haţeg, unde vor lucra 950 de oameni

Compania NextCity anunţa în august că începând de anul viitor va începe construirea unei fabrici de biciclete în Haţeg, unde vor fi angajaţi 950 de oameni. Potrivit primarului Haţegului, Marcel Goia, investitorul nu a mai primit ajutor din partea statului român, astfel că înfiinţarea noii fabrici de biciclete este pusă în prezent sub semnul întrebării.

Haţegana - berea creată pentru a potoli apetitul minerilor pentru ţuică

Unul dintre cele mai importante branduri locale ale judeţului Hunedoara a fost Haţegana, berea fabricată în judeţul Hunedoara. În prezent, fabrica de bere construită la mijlocul anilor 1970 în Haţeg este închisă. În incinta fostei fabrici sunt produse tigăi, iar alte spaţii sunt folosite ca silozuri pentru furaje şi cereale. Din exterior, fabrica din Haţeg pare abandonată, în schimb berea Haţegana este fabricată în prezent la Craiova.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite