Explozia torpilelor care a cutremurat Teliucul, marea tragedie minieră ascunsă de regimul comunist
0
Cea mai mare tragedie din istoria recentă a Teliuclui a avut loc în august 1961, iar autorităţile comuniste au încercat să o ascundă.
Puţini localnici din comuna Teliuc, învecinată municipiului Hunedoara, îşi mai amintesc de cea mai mare tragedie din istoria recentă a aşezării miniere, o explozie care a devastat localitatea şi a ucis mai mulţi muncitori din Exploatarea Minieră Teliuc. Locul unde s-a petrecut tragedia este acoperit acum de apele tăului Teliucului, un lac format peste vechea carieră minieră din Teliuc. Simona Ilca, o localnică din Teliuc, a relatat povestea dezastrului din 1961, ţint secret de autorităţile comuniste.
În preajma zilei de 23 august 1961, la Întreprinderea Minieră din Teliuc au fost aduse de la Mangalia 45 de torpile de marină, fără focoase şi au fost depozitate în zona Descoperită, din incinta exploatării, urmând ca o echipă de artificieri să dezasambleze torpilele şi să scoată din ele trotilul spre a fi utilizat în operaţiunile specifice în minerit, îşi aminteşte localnica.
„În 23 august, se sărbătorea Ziua naţională a Republicii Populare Română. Au fost date şi prime în Întreprinderea Mineră Teliuc, iar ortacii au sărbătorit cu mici şi bere Ziua naţională, în parcul de lângă râul Cerna, până la ore târzii în noapte. A doua zi dimineaţa, poate încă ameţită de aburii alcoolului, echipa de artificieri s-a prezentat la locul de muncă, spre a demonta torpilele rămase încă încărcate cu trotil! Era, dacă-mi amintesc bine, ora 11, şi mă aflam cu alţi copii în zona puţului minier, la circa 250 metri în linie dreaptă de locul exploziei! Acum în zona fostului puţ minier este un lac imens, numit de localnici Tăul Teliucului. Mă aflăm cu alţi copii la joacă, era cald, era senin, când am văzut în zona Descoperită o lumină orbitoare, urmată de un zgomot puternic! Noi, copiii teliucani, eram obişnuiţi cu aşa-zisele împuşcături care se produceau zilnic în carieră, dar imediat am făcut legătura cu depozitul torpilelor pe care-l văzusem din apropiere - un spaţiu în aer liber, împrejmuit cu sărmă ghimpată şi păzit de un paznic, aflat într-o gheretă. Torpilele erau depozitate înşiruite pe o platformă. N-au trecut mai mult 10 secunde şi o explozie puternică a învăluit Teliucul, aducând pagube materiale imense. Circa zece oameni (cifra victimelor nu este cunoscută) au murit. Trupurile sfârtecate ale acestora s-au găsit şi la pădurea oraşului, la mare distanţă. Urmare a suflului exploziei, un autobuz a fost aruncat în râul Cerna. Mai toate casele din sat au rămas fără acoperiş şi fără geamuri. Multe clădiri au luat foc ca urmare a obiectelor incandescente aduse de suflul exploziei. Începutul şcolii ne-a găsit în normalitate, clădirile au fost reparate, iar acoperişurile şi geamurile înlocuite. Se spune că pagubele au fost limitate doar la victimele de la locul exploziei, din cauza diferenţei de nivel (30 – 40 metri) dintre locul exploziei şi vatra localităţii. Suflul exploziei a făcut pagube materiale şi în cartierul Gheorghe Apostol, din Hunedoara, situat la circa patru kilometri de locul exploziei”, a povestit Simona Ilca, pe pagina de Facebook. Şi alţi localnici şi foşti angajaţi ai minei din vecinătatea Hunedoarei şi-au amintit despre tragedia care a cuprins localitatea.
Ziarele vremii nu au menţionat nimic despre explozia din Teliuc, fiind preocupate de campaniile duse în exploatarea minieră dedicate creşterii producţiei şi a economiilor, sub titlul: „Niciun vagonet rebutat”.
Minele de fier din zona Teliucului şi a Ghelariului au o istorie de două milenii. Exploatările s-au extins în secolul al XIX-lea, sub Imperiul Austro-Ungar, însă cea mai mare dezvoltare au avut-o în primele decenii de comunism. Atunci, la Teliuc şi Ghelari, două aşezări pitoreşti din Ţinutul Pădurenilor, marcate în secolele trecute de „invazia” familiilor stabilite aici din toate colţurile Imperiului, dar şi din Ţara Românească, au fost construite primele blocuri pentru noii „colonişti” - sute de români veniţi din zona Moldovei, Olteniei şi a Bărăganului, pentru a lucra în minele de fier aflate la apogeul expansiunii lor. În anii 80, Teliucul şi Ghelariul au fost propuse pe lista noilor localităţi urbane din România, însă planurile regimului comunist au fost oprite de declinul mineritului şi de apusul epocii Ceauşescu.
Minele din zona Teliuclui s-au închis la mijlocul anilor 2000. În urma exploatărilor dezvoltate în deceniile de comunism au rămas zeci de hectare ocupate cu ruine şi dărâmături, vechi clădiri miniere scoase din uz, un tău uriaş amenajat pe locul fostei cariere a minelor Centrală şi de Est, dar şi trei halde de steril care împreună se întind pe aproape 100 de hectare. Două dintre ele au aspectul unui deşert, ale cărui dune de praf toxic sunt modelate de vânt şi apă. Întinderile de circa 70 de hectare se află între dealuri, mărginite de şoseaua Hunedoara – Silvaş – Haţeg, de ruinele Minei de Est şi de satele Teliuc şi Cinciş.
Au fost ecologizate parţial, în jurul anului 2012, când mai multe hectare au fost tasate şi acoperite cu pământ, iar un strat subţire de vegetaţie a crescut peste ele. Aici urmau să fie plantaţi puieţi de salcâm, însă operaţiunea a fost abandonată din lipsă de fonduri. În vecinătatea lor, câteva construcţii rămase din fosta Mină de Est amintesc de vremea în care localnicii îşi câştigau existenţa muncind în subteranele Teliucului. Clădirea din beton a unui vechi puţ a păstrat „în frunte” steaua socialistă, în timp ce în apropiere, intrarea într-o galerie este „blocată” de un gard improvizat din stinghii de lemn. În jurul haldelor şi pe vechile drumuri miniere mai pot fi văzuţi localnici care îşi păstoresc turmele de oi sau se aventurează cu atv-urile pe dealurile înverzite.
Mai puteţi citi şi:
FOTO Supravieţuitorii din coloniile care n-au mai devenit oraşe
VIDEO Povestea minelor de fier ale dacilor. Ce soartă a avut „patria fierului” după secole de glorie
Se încarcă comentariile...
