Eugen Stencoane, dascăl pe pârtie şi la catedră

Pasionat de meseria pe care o practică de o viaţă, hunedoreanul este căutat de părinţi din toată ţara, care vor să-şi trimită copiii în tabără la munte.

Profil

Născut. 22.05.1960, Sohodol
Educaţie. Liceul Pedagogic
Experienţă. Peste 30 de ani în învăţământ
Familie. Doi băieţi, Alexandru şi Vladimir

De la bunicul lui, despre care vorbeşte de-a dreptul cu veneraţie, Eugen Stencoane a învăţat limbajul secret al naturii: cum să recunoască speciile de arbori, anumite roci şi formaţiuni geologice, dar şi urmele sălbăticiunilor. Şi tot de la el a învăţat şi a ţinut minte o vorbă pe care nu o va uita niciodată şi care a devenit un fel de crez al său: e mare lucru să deschizi cărări în viaţă pe care să păşească şi alţii.

Sute de elevi instruiţi

A vrut să facă facultatea de drept, dar susţine că „dosarul” să nu era „curat”, pentru că tatăl său era preot, aşa că după ce a reuşit la examen a fost nevoit să renunţe şi a ales cariera de învăţător. O vreme a predat la Haţeg şi spune că, din cauza regimului comunist, „avea interzis” în Hunedoara. După câţiva ani a reuşit să obţină un post la o şcoală de cartier, iar de ceva vreme predă copiilor de la una dintre cele mai apreciate şcoli din oraş, Colegiul de Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara. El însuşi şi-a pus schiurile în picioare pe când era un pici în şcoala primară.

Râde când îşi aminteşte de scândurile din lemn de frasin, pe care bunicul său le-a cioplit şi le-a îndoit la vârf printr-o tehnică specială, pe care apoi nepotul, le-a „încălţat” legându-le de picioare cu nişte piele de bocanci. La 18 ani a intrat în compania montaniarzilor şi a salvamontiştilor hunedoreni, i-a cunoscut pe Avel Ritişan, pe Şoni Tripa, ori pe ’nea Timaru şi l-a lovit dragostea asta de munte. Pe la începutul anilor ’80 a ajuns pentru prima oară director al taberei de la Râuşor, iar de atunci sute de copii au mers cu învăţătorul lor la munte şi au învăţat să schieze. Acum Eugen Stencoane a ajuns să fie căutat de părinţi ai copiilor din Timişoara sau Bucureşti, care vor să-şi trimită micuţii în taberele organizate de el în judeţul Hunedoara. În timpul liber, dascălul se ocupă cu pasiune şi de porumbei, dar are acasă şi câteva exemplare superbe de ciobănesc românesc carpatin.

Lecţiile muntelui

După Eugen Stencoane, o tabără trebuie văzută din trei perspective: a copilului, a părintelui şi a însoţitorului, însă un lucru e sigur: oricine merge cu el se va întoarce acasă cunoscând regulile muntelui. Hunedoreanul spune că la munte a cunoscut numai oameni de calitate, că montaniarzii sunt mai atenţi la tot ce e în jur, protectori cu natura. „Nu o să vezi niciodată oameni ai muntelui beţi ori luându-se la bătaie”, a mai spus Eugen.

întrebări şi răspunsuri

Aveţi nevoie de atestat de schi, pentru a organiza tabere?
Nu am nevoie, pentru că sunt cadru didactic, însă oricum mă însoţesc de fiecare dată cel puţin doi băieţi sufletişti care au şi atestat, dar şi două colege. Practic, a fi instructor de schi înseamnă a fi axat pe performanţă, în timp ce noi mergem în tabără ca să ne destindem, dar şi să învăţăm ceva nou.

Care e diferenţa între copiii de astăzi şi cei din urmă cu 20 de ani?
Astăzi copiii au la dispoziţie mult mai multă informaţie, dar din nefericire, de la an la an, văd cum elevii ajung dependenţi de ecranele calculatoarelor. Părinţilor le este mai simplu să-i lase în faţa computerului, crezând în mod eronat că, dacă sunt în camera de alături, copiii lor sunt în siguranţă.

Ce-i place

„Bunul simţ, onoarea, frumosul şi toleranţa. Mă simt bine între copii, mă determină să muncesc. Cred în ei şi în mijlocul lor mă simt întotdeauna tânăr. Încerc să fiu şi prietenul, nu doar învăţătorul lor”.

Ce nu-i place

„Nu-mi plac prostia, minciuna impostorii şi oportuniştii”, a declarat Eugen Stencoane.