Eroii celor mai spectaculoase evadări din temniţele comuniste. Cazul românilor care au aruncat în aer un lagăr de muncă

Eroii celor mai spectaculoase evadări din temniţele comuniste. Cazul românilor care au aruncat în aer un lagăr de muncă

Monument închinat deţinuţilor politic la Închisoarea Sighet FOTO Adevărul

Autorităţile comuniste au luat măsuri extrem de severe pentru a împiedica evadările din lagărele înfiinţate pentru zeci de mii de deţinuţi politici, dar nu au fost de ajuns în faţa curajului celor care şi-au dorit libertatea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cea mai spectaculoasă evadare dintr-un lagăr înfiinţat de regimul comunist pentru deţinuţii politic a avut loc în 6 iunie 1953. În acea noapte cel puţin 10 deţinuţi cu care lucrau la mina de plumb Cavnic (Maramureş) au reuşit să imobilizeze paznicii din colonia de muncă şi şi-au pierdut apoi urma în pădurea din vecinătate. Unii dintre ei au rezistat mai multe luni în libertate. Alţii au fost prinşi câteva ore mai târziu. Au fost anchetaţi şi torturaţi de Securitatea din Baia Mare şi condamnaţi la pedepse între 10 şi 20 de ani de închisoare.

În mod cu totul neobişnuit, în aceeaşi noapte, o altă evadare forţată de patru deţinuţi a avut loc la colonia minieră de la Valea Nistrului (Maramureş). Cei patru au fost opriţi, iar unul dintre ei, Marin Ţucă (Popa) fost căpitan de artilerie, a fost condamnat la moarte. Mărturii despre cele două evadări s-au păstrat şi în Arhivele Societăţii Deschise (OSA Archivum).

Un fost deţinut politic care reuşise să părăsească România a relatat despre evadarea foştilor colegi de suferinţă din colonia de la Cavnic, unde în anii ’50 erau circa 400 de deţinuţi.

„10 deţinuţi au organizat evadarea de la Colonia de muncă din Cavnic. Ei s-au aşezat în vagonetele cu minereu, acoperindu-se cu minereu. Imediat ce vagnetele au fost scoase afară, prin poarta principală de control, au ieşit din vagoane, au atacat paza exterioară şi pe cea interioară cu răngi de fier care se folosesc la lucru. Miliţienii surprinşi nu au avut timp să riposteze. Un miliţian care se găsea în apropiere şi care nu era înarmat, nefiind în timpul serviciului, a rupt-o la fugă. Imedat ce paza a fost anihilată, deţinuţii au luat drumul spre pădure şi munte, care era, de altfel, în faţa lor, risipindu-se din primul moment. S-a dat alarma, pornindu-se imediat pe urmele lor. Au fost trimise unităţi de securitate de la Baia Mare şi de la Baia Sprie.

Din momentul în care s-a aflat de evadare, organele comuniste au anunţat populaţie că s-a făcut o mare evadare de criminali de drept comun şi hoţi, extrem de periculoşi, deci orice suspect va fi remarcat sau oricine vine la cineva, să fie anunţate imediat organele Miliţiei pentru ca localnicii să nu-şi pună viaţa în pericol. În felul acesta unul dintre cei fugiţi a fost prins la Baia Mare, extenuat, după ce, flămând şi dezbrăcat, a intrat într-o casă cerând protecţie. El a fost semnalat de proprietar şi prins imediat.

În decurs de opt luni, alţi opt au fost prinşi în localităţile unde se stabiliseră. Unul sngur, care făcea parte dintr-un grup de rezistenţă din Vrancea, nu a fost prins până în anul 1955... Cei prinşi erau aduşi la Baa Mare şi anchetaţi cu martori pentru a se stabili complicităţile. După terminarea anchetelor, au fost judecaţ, aplicându-li-sepedepse de la 10 la 20 de ani de închisoare”, relata fostul deţinut, într-o mărturie din 1955, păstrată în arhivele OSA şi Radio Europa Liberă (RFE).

Evadarea explozivă
Despre evadarea din lagărul de la Valea Nistrului a relatat un tânăr român, care i-a cunoscut pe trei dintre cei patru deţinuţi politici.

„În aceeaşi noapte când a avut loc evadarea de la Cavnic, la colonia de muncă Valea Nstrului a avut loc o altă evadare, efectuată de patru deţinuţi: doi căpitani şi doi ţărani. Planul a fost stabilit de căpitanul Popa, care era şi şeful echipei de evadare. Toţi cei patru erau oameni voinici. Ei au spart magazia de materiale, de unde au luat o cantitate de exploziv detonant şi întregul material auxiliar pentru operaţiunea plănuită. Au pus explozivul în cutii de buraje, au aşezat întreaga cantitate de exploziv într-un vagonet. Aici au montat capsele detonante şi fitilul bikford pe care l-au aprins. Au dat apoi drumul vagonetului spre poarta de ieşire închisă şi păzită. Vagonetul a fost lăsat să meargă singur pe linia care era înclinată, spre poarta metalică foarte puternică. Cei patru deţinuţi s-au adăpostit în apropiere. Ajuns în poartă, vagonetul a făcut o explozie enormă, cantitatea de exploziv fiind mult mai mare decât era necesară pentru aruncarea porţii în aer. Planul era de a arunca poarta în aer şi de a produce un moment de panică, în care aveau timpul necesar să fugă pe poartă. În urma exploziei, într-adevăr poarta a fost ruptă în bucăţi şi stânci de deasupra ei s-au dislocat, câzând în dferite părţi. Un bloc a căzut chiar peste sentinela postată în apropiere, care a fost omorâtă.

Cei patru deţinuţi au fugit imediat, înfundându-se în pădure. Cum însă în aceeaşi noapte avusese loc şi evadarea de la cavnic, măsurile luate pentru prinderea celor fugiţi au fost de o anvergură deosebită, pretutindeni existând cordoane de securitate, pânde şi acţiuni de cercetare. Cei patru au avut neşansa de a cădea într-un sector complet închis de Securitate. Căter dimineaţă, au fost prinşi într-o colibă ciobănească. A urmat o anchetă mincinoasă care a dat de suferit nu numa celor patru evadaţi, dar ş multor altor deţinuţi, care au fost bătuţi şi chinuiţi, crezându-se că aveau legături cu cei evadaţi. La proces, căpitanul Popa a avut o atitudine extrem de demnă şi curajoasă, asumându-şi toată răspunderea acţiunii şi arătând că el a făcut totul, ceilalţi nefiind decât nişte executanţi convinşi de el la acest act. Moartea sentinelei şi-a asumat-o el însuşi. Căpitanul Popa a fost condamnat la moarte. Nu se ştie dacă a fost executat sau nu, se ştie însă că el nu a mai apărut la Valea Nistrului. Ceilalţi trei au fost condamnaţi unul la 15, altul la 18 şi al treilea la 25 de ani de închisoare”, relata românul, potrivit documentelro păstrate în arhive.

După cele două evadări, regimul din lagărele de muncă forţată de la Baia Sprie, Cavnic şi Valea Nistrului s-a însăprit. Paza a fost înăsprită, iar agresiunile şi abuzurile la care au fost supuşi deţinuţii s-au amplificat pentru o perioadă.

Patimile românului care a avadat din curtea Securităţii
Pădurea şi munţii au fost în acei ani refugiile celor mai mulţi dintre evadaţi, însă ca măsură de precauţie Securitatea a înlocuit foştii pădurari cu oameni a regimului, antrenaţi de Ministerul de Interne pentru a denunţa pe oricine era consderat suspect pentru regim.

Arhivele au păstrat povestea de viaţă tragică a unui fost moşier care a evadat din curtea Securităţii de la Târgu Ocna, însă în cele din urmă a fost trădat de un pădurar căruia i-a cerut ajutor:

„În iunie 1951, a fost arestat de Securitatea Poporului din oraşul Târgu Ocna, fostul proprietar Mişu Aron. Numtul nu avea altă vină decât aceea de a f avut pământ şi o casă în Târgu Ocna, care bineînţeles îi fuseseră confiscate de regimul de „democraţie populară RPR”.
Dar după sistemul comunist, această confiscare nu-i dă dreptul cetăţeanului de a trăi liber ş, ca o consecinţă, Mişu Aron trebuia să fie arestat. Aceasta este soarta tuturor din această categorie. Mai întâi ţi se confiscă tot ce ai, pe urmă te arestează şi ţi se întocmeşte un proces, motive se găăsesc, te condamnă, te plimbă prin toate închisorile şi în cele din urmă, ca o ultimă favoare, regimul îţi dă posibilitatea să te „reabilitezi” la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

Astfel, într-una din nopţi, după sistemul clasic comunst, a fost arestat de ispravnicii arătaţi mai sus, dus la sediul Securităţii şi depus într-o celulă unde a rămas timp de mai multe zile. În acest timp, Mişu Aron, om trecut de 50 de ani, a căzut bolnav. Cum celula era umedă şi fără lumină, a cerut insistent să i se permită sp stea în timpul zilei la soare, în curtea Securităţii. Refuzând la început, stăpânirea Securităţii a încuviinţat această favoare, fapt ce se întâmplă prea rar. După câteva zile însă, profitând de un moment de neatenţie, arestatul a sărit un gard al Securităţii într-o grădină vecină, de aici în alta şi în câteva minute s-a făcut nevăzut. Cum munţii şi pădurea încep chiar din oraşul Târgu Ocna, i s-a pierdut urma. Toată Miliţia şi Securitatea din oraş au pornt pe urmele lui, fără a reuşi să-l prindă. Intrat în pădure, Mişu Aron a mers timp de trei zile şi trei nopţi, depărtându-se la circa 60 de kilometri de oraş. Epuizat de oboseala fizică, de foame şi bolnav, a ajuns la un schit de călugări din acea regiune. Adresându-i-se primului călugăr, acesta l-a rugat să fugă căci mănăstirea e supravegheată şi între călugări este unul venit de curând, care spune totul ce se petrece în mănăstire.

Neavând încotro, Mişu Aron nu a ştiut cum să se strecoare mai repede şi după o altă bucată de drum a dat de casa unui pădurar, în apropiere de localitatea Zemes. Acesta i-a arătat toată solicitudinea, dându-i a înţelege că şi el este contra regimuluii şi că-i va da toată ospitalitatea. I-a adus ceva de mâncare şi i-a spus să se ascundă într-o mcă magazie din apropierea casei, unde se poate odihni. Mulţumit că în sfârşit a dat peste o inimă de creştin, Mişu Aron s-a culcat. Imediat după aceasta, pădurarul a intrat în casă şi a cerut la telefon Miliţia Comăneşti, căreia i-a semnalat prezenţa unui fugar. După câteva ore, în tmp ce bietul om se credea la adăpost, au apărut cinci agenţi ai Miliţiei şi ai Securităţii, toţi cu armele în mână, înconjurând casa şi gata da deschide focul la prima mişcare.

Pădurarul care îi aştepta i-a consus direct la locul unde acesta era ascuns şi dormita. A fost legat cu cătuşe ş a luat drumul înapoi la Târgu Ocna. La sediul Securităţii a fost bătut în câteva reprize, iar după câteva zile a fost ridicat cu o dubă, fără ca nimeni să nu mai ştie din acel moment de soarta sa”, arăta mărturia păstrată în arhive.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum arăta vacanţa unor turişti americani în România din 1989: „Oamenii stau cu încăpăţânare la cozi. Locurile de muncă le sunt garantate fie că zâmbesc sau nu” 

Povestea primului cartier de blocuri din Hunedoara, spusă de spionii americani în anii '50: locuinţele construite în trei ani pentru 20.000 de muncitori

Gheorghe Gheorghiu-Dej, omul care a stalinizat România, în rapoartele SUA: „Idealistul abuziv, fanatic al sovieticilor”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: