Enigmele druizilor, preoţii-vrăjitori ai celţilor. Mărturii despre cele mai ciudate personaje ale lumii antice
0
Preoţii celţilor, popor care a stăpânit în urmă cu peste două milenii ţinuturi vaste ale Europei, urme ale civilizaţiei lor fiind descoperite şi în Transilvania, se numeau druizi, iar o serie de mărturii dezvăluie lumea misterioasă şi fascinantă a acestora.
Celţii ocupau la sfârşitul secolului al treilea î. Hr. ţinuturi vaste din Europa, inculusiv teritorii din zona Transilvaniei actuale. Limba vorbită de vechii celţi s-a păstrat în ţinuturile Scoţiei, Irlandei şi Ţării Galilor, iar dovezi arheologice ale civilizaţiei lor au fost descoperite Europa Occidentală, dar şi în Carpaţi şi Balcani. Potrivit istoricilor, celţii au dezvoltat o cultură unică şi impresionantă şi erau cunoscuţi pentru arta în prelucrarea fierului şi a metalelor preţioase. Aveau războinici de temut, însă cea mai mare importanţă o acordau druizilor, preoţii – judecători aflaţi pe cea mai înaltă treaptă a societăţii celtice. Iată câteva dintre lucrurile mai puţin ştiute despre druizi:
Personajele sacre ale triburilor celtice
Druizii au fost consideraţi personaje sacre şi misterioase. Oficiau cultul, sacrificiile publice şi aveau rol hotărâtor în comunitate. „Ei discută şi împărtăşesc tinerilor multe lucruri despre stele, poziţia şi mişcările lor, întinderea pământului, natura lucurilor şi despre respectul pentru puterea şi forţa zeilor”, informa Iulius Cezar în „Comentari de Bello Gallico”. Datorită importanţei lor, erau scutiţi de plata birurilor şi de obligaţiile militare. Druidul putea vorbi cel dintâi cu regele, când era de faţă, însă nici regele nu avea dreptul să vorbească înaintea druidului, susţin unii cercetători.
Profeţii antici inspiraţi de natură
Druizii cunoşteau mişcarea astrelor şi pe baza „indiciilor” oferite de natură îşi întemeiau profeţiile. „Aceşti oameni prezic viitorul, observând zborul şi cântecul păsărilor şi prin sacrificarea animalelor sacre: toată ordinea societăţii se află în puterea lui”, informa istoricul antic Diodor Siculus. Cunoşteau, de asemenea, calendarul şi puteau face calcule matematice şi ştiinţifice. „Ei păstrează zilele de naştere şi începuturile de luni şi ani într-o astfel de ordine că ziua urmează nopţii", scria Iulius Cezar. Dacă o zi era considerată „nefastă”, celţii puteau chiar să modifice calendarul astfel încât o sărbătoare să nu nimerească într-o astfel de zi, susţineau unii istorici.
Prooroci şi magicieni
Druizii, care pretindeau că originile lor erau foarte vechi, de mii de ani, erau cei care îşi mobilizau poporul să se opună romanilor şi creştinismului. În vremea lor, magia înflorise în provinciile în care trăiau triburile celtice. „Se îndeletnicesc cu proorocirile şi cu tot felul de ramuri ale înţelepciunii”, informa autorul antic Dion Christotomul. „Rostesc profeţii şi superstiţii fără rost”, afirma istoricul antic Tacit. „Britania e încă fermecată de vrăjitorie şi îşi săvârşeşte ritualurile cu atâta măreţie, încât s-ar zice că de la ea şi-au luat religia perşii”, arăta autorul antic Plinius cel Bătrân, în Historia Naturalis.
Vrăjitorii pădurilor
Autorii antici susţineau că vâlcelele ascunse, pădurile şi peşterile erau cel mai adesea locurile unde druizii îşi săvârşeau ceremoniile şi sacrificiile. Pădurea era considerată o „biserică” a celţilor, iar distrugerea unui sanctuar forestier al celţilor era la fel de important precum masacrarea trupelor lor pe câmpurile de luptă, susţin unii istorici. Chiar etimologia numelui „druid” este dedusă din numele arborelui dru-(u)-id, stejarul, la celţi acesta fiind un simbol al puterii.
Sacrificiile, mijlocite de druizi
Autorii antici relatau frecvent că druizii oficiau sacrificiile umane, pe lângă cele ritualice de animale. Cei care erau acuzaţi de crime şi furturi sfârşeau arşi pe rug, la fel şi cei sacrificaţi în numele unor zeităţi faţă de care druizii erau consideraţi mijlocitori între ele şi oameni. Capul tăiat avea o mare importanţă în credinţele şi ritualurile druizilor. În mormintele celtice s-au descoperit adesea capete tăiate, de oameni şi animale. Autorii antici afirmau despre celţi că erau vânători de capete, crezând că sufletul locuieşte în cap. Ţeasta celui învins era considerată cel mai mare trofeu al unei bătălii, iar războinicii care aveau colecţii de capete se bucurau de prestigiu. Deseori, ţestele celor învinşi erau decorate cu bijuterii de preţ şi folosite pe post de cupe, penru ritualuri.
Vâscul tămăduitor
Druizii au fost deseori înfăţişaţi culegând vâsc sau folosind planta, căreia îi atribuiau puteri binefăcătoare, în anumite ritualuri. „Ei cred că vâscul, pus într-o băutură, aduce fecunditatea animalelor sterpe şi că este antidotul oricărei otrăvi”, relata Pliniu cel Bătrân. În mormintele celtice au fost descoperite rămăşiţe umane aşezate pe straturi de frunze de stejar.
Tradiţia orală a druizilor
Druizii îşi învăţau discipolii că sufletul trece după moarte de la unul la altul, că sufletele sunt nemuritoare, la fel ca Universul. Îşi împărtăşeau înţelepciunea pe cale orală şi nu foloseau scrisul. Afirmau autorii antici. „Ei socotesc că nu se cuvine să-şi încredinţeze scrisului spusele acestea, cu toate că, aproape în toate celelalte privinţe, deopotrivă în cele publice şi cele private, ei folosesc literele greceşti. Eu cred că fac asta din două motive: nu vor ca regulile după care se cârmuiesc să fie la îndemâna tuturor şi nici ca aceia care le învaţă să se bizuie pe scris şi astfel să nu-şi întărească memoria atât cât ar trebui”, relata Iulius Cezar.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
