Enigmele antice ale râului Mureş. Oraşul preistoric uriaş, ţinutul agatârşilor şi cele mai vechi scrieri

Enigmele antice ale râului Mureş. Oraşul preistoric uriaş, ţinutul agatârşilor şi cele mai vechi scrieri

Râul Mureş în apropiere de Deva.

Valea râului Mureş, un fluviu cunoscut din Antichitate care scaldă ţinuturile României şi ale Ungariei, a păstrat urmele unora dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mureşul izvorăşte din ţinutul Harghitei, străbate întreaga Transilvanie, pe o distanţă de aproape 800 de kilometri, trecând prin oraşele reşedinţă de judeţ Târgu Mureş, Alba Iulia, Deva şi Arad şi prin ţinuturile aurului şi ale cetăţilor dacice, şi se revarsă în apele Tisei, în Ungaria, nu departe de hotarele României.

Din cele mai vechi timpuri, a fost cunoscut sub numele de Maris, care ar fi însemnat hotar, în limba scitică, potrivit istoricului Bogdan Petriceicu Hasdeu. Valea Mureşului a fost numită de istorici un veritabil bulevard al preistoriei, pentru că solurile ei fertile au fost vetre ale celor mai vechi civilizaţii din Europa.

Iată câteva dintre secretele râului Mureş:

Oraşul preistoric de pe malurile Mureşului
Valea Mureşului oferea condiţii optime de locuire comunităţilor din Epoca de Piatră, susţin istoricii, iar una dintre dovezile care susţin această teorie a reprezentat-o „oraşul preistoric” descoperit în apropiere de Turdaş, în timpul săpăturilor arheologice din anii 2010, realizate pe traseul Autostrăzii Deva – Sibiu, înaintea construcţiei acesteia. În anul 2011, peste zece hectare din ceea ce ar fi fost cel mai vechi „oraş” din Transilvania, au fost cercetate de specialişti, cu ocazia săpăturilor preventive efectuate pe şantierul noii autostrăzi. Locul de pe malul Mureşului, acum acoperit parţial de autostradă, se afla într-o zonă cunoscută pentru vestigiile descoperite aici de-a lungul ultimelor două secole.

Arheologii au confirmat existenţa în urmă cu peste şase milenii, a unei aşezări întinse pe aproape 100 de hectare, cu fortificaţii din lemn care ocupau un teritoriu de şase – şapte kilometri, cu palisade care înconjurau zona în care se aflau numeroasele bordeie din lut.

Un număr impresionant de obiecte de ceramică, dar şi rămăşiţele unor cuptoare i-au adus pe specialişti la concluzia că locul ar fi fost un centru regional de producţie şi de distribuţie a ceramicii, informau autorii volumului „Cercetările arheologice preventive de la Turdaş-Luncă, judeţul Hunedoara. Campania 2011”, editat de profesorul universitar dr. Sabin Luca. „Valea Mureşului constituia cea mai importantă şi, probabil, unica modalitate de comunicaţie a epocii, atât prin uşurinţa cu care putea fi parcursă, cât şi datorită condiţiilor prielnice pe care le oferă terasele ei. Ea face legătura, spre est, cu Podişul Secaşelor şi Podişul Transilvaniei, iar, spre vest, cu Banatul, de unde se poate continua drumul spre Câmpia Tisei, Dunărea mijlocie şi zonele central–europene sau se poate merge spre sud, în Peninsula Balcanică”, informau autorii cercetării.


Tăbliţele de la Tărtăria, „cea mai veche scriere”
Pe malul Mureşului, printre rămăşiţele aşezării preistorice de la Tărtăria (judeţul Alba), au fost descoperite, potrivit unor istorici, primele dovezi arheologice ale folosirii scrierii în Europa: trei tăbliţe de lut scoase la iveală în 1961, artefacte care ar data de peste 5.000 de ani. Tăbliţele de la Tărtăria reprezentau o formă rudimentară de scriere, potrivit arheologului Nicolae Vlassa, cel care a condus cercetările arheologice, însă nu a fost prezent pe şantier la descoperirea artefactelor. El afirma că tăbliţele erau mai vechi decât cele inscripţionate asemănător care au fost descoperite în Creta, şi erau considerate ca primele dovezi ale scrierii din Europa, fiind datate între anii 2000 şi 1.800 î. Hr.

Observând similitudini între tăbliţele găsite la Tărtăria şi scrierile de pe tăbliţele sumeriene de la Uruk şi Djemdet Nasr, cele din urmă datând de la sfârşitul mileniului al IV-lea şi începutul mileniului al III-lea î.Hr., Nicolae Vlassa a luat în considerare ipoteza conform căreia şi tăbliţele de la Tărtăria ar fi vestigii ale unei scrieri străvechi legate de scrierea sumeriană. Presa internaţională a relatat despre descoperirea de pe malul Mureşului.

„Un mormânt din Epoca de Piatră aduce dovezi că formele primitive ale scrisului, inventate în urmă cu mai mult de 6.000 de ani, au fost aduse de migranţi din Orientul Mijlociu până în centrul actual al României, înainte ca scrisul să fie cunoscut în orice alt loc din Europa. Mormântul din Epoca de Piatră a fost descoperit într-o movilă din apropierea satului Tărtăria, la 75 de mile de Cluj Napoca. Doar recent experţii care au studiat descoperirile au fost capabili să le includă într-un tipar.  Migraţiile preistorice din Orientul Mijlociu către pământurie fertile din Transilvania, acum provincie a României, au fost detectate întâi la Vinca, o aşezare de pe Dunăre, lângă Belgrad, Alte indicaţii ale migraţiei au fost descoperite mai târziu la Turdaş, un sat din Transilvania”, informa The New York Times, într-un articol dedicat tăbliţelor de la Tărtăria, publicat în 27 martie 1967.  „Am descoperit 26 de idoli din argilă, o brăţară, doi idoli de marmură (alabastru) şi cele trei tăbliţe de lut ars cu semne incizate şi simboluri care pot fi o formă primitivă a scrierii”, informa Nicolae Vlassa, în articolul din The New York Times. Două dintre piese erau găurite şi acoperite cu semne incizate, iar a treia păstra reprezentarea a unei scene de vânătoare a unei cornute, un simbol vegetal şi un altul neclar. „În timp ce idolii de alabastru puteau fi importaţi din insulele Mării Egee şi brăţara era realizată din os de Spondylus, un animal marin care trăieşte în Mediterana, o analiză chimică a tabletelor demonstra că ele sunt realizate din material local”, informa The New York Times.



Tribul ciudat din ţinutul aurului
Unul dintre faimoasele triburi antice care ar fi locuit în ţinuturile scăldate de apele râului Mureş a fost neamul agatârşilor. Menţionat de mai mulţi autori din Antichitate, tribul ar fi fost asimilat de populaţia daco-getă care locuia pe teritoriul Transilvaniei, susţin unii istorici, însă a putut fi identificat în grupul de morminte de înhumare de pe Mureşul superior, care prezintă trăsături aparte. Potrivit unor cercetători, numele de agathirsoi (agatârşi) înseamnă "conducătorii cu toiege" (thirsus = toiag).

Ei se ocupau cu extragerea şi prelucrarea metalelor, cu viticultura şi oieritul şi erau adoratorii zeului petrecerilor, Dionis. Cea mai cunoscută mărturie despre agatârşi provine din scrierile istoricului elen Herodot. Acesta afirma agatârşii erau iubitori ai vieţii uşoare, că obişnuiau să îşi împodobească trupurile cu aur şi că erau înclinaţi spre poligamie.

„Agatârşii sunt lipsiţi de energie şi foarte gingaşi. Ei poartă, cei mai mulţi, podoabe de aur. Au în devălmăşie neveste, ca să fie fraţi cu toţii şi, înrudindu-se, să nu mai existe la ei nici pizmuire, nici vrăjmăşie. Cât priveşte celelalte obiceiuri, se apropie de traci”, informa Herodot, în Istorii. Istoricii din Antichitate relatau că agatârşii se tatuau pe faţă şi trup şi îşi vopseau părul blond cu o culoare albastră — colore caeruleo.

„Agatârşii cei vopsiţi sunt triburi din Sciţia, care se închină lui Apollo Hiperboreanul, ale cărui vorbe, adică oracole, circulă la ei. Sunt vopsiţi, dar nu au semne pe trup ca neamul care locuieşte în Britania, dar plac datorită părului lor vopsit în albastru”, informa autorul latin Servius Marius Honoratus, din secolul IV.  Un alt istoric antic, Pompeius Mela scria că „agatârşii îşi tatuează faţa şi mădularele, mai mult sau mai puţin după consideraţia de care se bucură fiecare de pe urma strămoşilor săi. De altfel, toţi au aceeaşi semne şi ele sunt de aşa natură, încât nu pot fi şterse prin spălare”. „Nicolae lorga lămureşte după Herodot că încă din secolul VI înainte de Chr. triburi de sciţi înaintând cu turmele peste Carpaţi au descoperit în stâncile din valea Mureşului aurul, pe care-l cunoşteau numai din nisipul râurilor, şi că agatârşii ar fi un trib de sciţi. Vasile Pârvan spune că în secolul V a. Chr. agatârşii se aflau în Dacia de cel puţin două veacuri şi că tot masivul carpatic era locuit de Thracii nordici, cunoscuţi mai târziu sub numele agatârşi, apoi de Daci şi de geţi. Toate râurile din Dacia, ca Aurar (Arieşul), Maris (Murăşul), Atlas (Oltul) şi Tibisis (Timişul), au servit încă din timpul agatârşilor pentru spălatul aurului, iar cei cari au înţeles mai bine să pună în circulaţie comorile de aur ale agatârşilor au fost grecii. Banii de aur aflaţi în oraşele greceşti de pe ţărmul Mării Negre, că şi juvaericalele de aur găsite cu ocazia săpăturilor din urmă la Nicopolis şi Cherson, denotă bogăţia în aur a agatârşilor”, scria istoricul Ion Rusu Abrudeanu (1870 – 1934), în volumul „Aurul românesc – Istoria aurului din vechime până azi”, (editura Cartea Românească, 1933).


Vă recomandăm să citiţi şi:

Secretul tezaurului cărbunarilor, uriaşa comoară de aur dacic din Sarmizegetusa Regia

VIDEO Topul controverselor matriţei de la Sarmizegetusa Regia. Cum a fost fabricată şi ce semnifică grifonii

VIDEO Ce se ascunde sub Sarmizegetusa Regia. Povestea drumului antic pavat şi a clădirii misterioase dezvelite în 2019

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: