Eli Androne, profesorul Vlăstarelor Orăştiei, a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul „Meritul Cultural”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eli Androne Petru, profesorul din Orăştie care conduce corul de copii Vlăsatere Orăştiei, a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis, cu Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Cavaler.

Preşedintele Klaus Iohannis, a semnat miercuri, decretul de decorare a profesorului Eli Androne-Petru. „În semn de apreciere deosebită pentru meritele remarcabile avute în calitate de dirijor al Corului de copii „Vlăstarele Orăştiei”, contribuind astfel la afirmarea internaţională a muzicii sacre şi laice, româneşti şi universale, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F „Promovarea Culturii”, domnului Eli Androne-Petru, profesor la Şcoala Generală „Dr. Aurel Vlad” din Orăştie”, se arată în comunicatul Preşedinţiei României.

Profesorul Petru Androne Eli a avut ambiţia de a se lupta an de an ca ansamblul coral de copii pe care îl conduce, „Vlăstarele Orăştiei”, să ajungă şi să se menţină în topul celor mai valoroase coruri de amatori din lume. Hunedoreanul născut la Orăştioara de Jos este profesorul şi dirijorul corulului de la înfiinţarea lui, în 1996. Împreună cu micii solişti a participat la zeci de festivaluri internaţionale şi aproape de fiecare dată a obţinut cele mai importante distincţii.

Ca dirijor al Corului de copii „Vlăstarele Orăştiei”, profesorul Eli Androne a participat la peste 200 de concerte şi liturghii, în ţară şi peste hotare. A parcurs un repertoriu de peste 200 de piese, sacre şi laice, româneşti şi universale, în 21 de limbi ( de la greacă, latină, ebraică, la scoţiană, japoneză etc.) şi a străbătut peste 80.000 kilometri de drum.


Vă recomandăm şi:

Copilul minune a fost premiat. Povestea cutremurătoare a lui Fabiani Prcsina, pianistul de 12 ani care a uimit lumea

Fabiani Prcsina a obţinut locul întâi la Concursul Internaţional de Interpretare din Nisa (Franţa) şi este considerat un copil – minune al pianului. Adolescentul de 12 ani a fost premiat astăzi de hunedoreni, în cadrul campaniei civice „Premianţii fără premii”.

VIDEO Eleva de geniu admisă la cinci facultăţi din Marea Britanie: „Am decis să studiez în ţară. Copiii buni mai trebuie să rămână şi aici“

Sonia Şortan, eleva Colegiului Naţional „Decebal” din Deva, medaliată cu argint la Olimpiada Internaţională de Geografie, a revenit în ţară, bucuroasă de performanţa obţinută, una dintre cele mai importante şi pentru colegiul în care studiază. Adolescenta a fost ofertată de mai multe universităţi din Occident, însă a preferat, în final, să îşi continue studiile în România.

Eleva de nota 10 Sonia Şortan a fost medaliată cu argint la Olimpiada Internaţională de Geografie, din Moscova

O elevă de nota 10 de la Colegiul Naţional „Decebal”, din Deva, a obṭinut medalia de argint la cea de a XII-a ediṭie a Olimpiadei Internaṭionale de Geografie, desfărşurată la Moscova, în perioada 11 – 17 august.

VIDEO Maşina care funcţionează cu aer. Raul Oaida a construit primul autoturism din LEGO, propulsat cu aer comprimat 

O invenţie a tânărului Raul Oaida ţine din nou prima pagină a ziarelor din Marea Britanie. Deveanul în vârstă de 20 de ani a construit din piese LEGO o maşină de o jumătate de tonă, care este propulsată de motoare cu aer comprimat.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite