Efectele crizei: navetă de zeci de kilometri pentru concedieri considerate abuzive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurora David se judecă cu DGASPC Hunedoara. D. G.
Aurora David se judecă cu DGASPC Hunedoara. D. G.

Aurora David parcurge peste 50 de kilometri ca să ajungă la Tribunalul Hunedoara, unde contestă modul în care a fost dată afară de la locul de muncă. Hunedoreanca de 41 de ani a fost prezentă, în această dimineaţă, în instanţă pentru că vrea să-şi recâştige jobul.

Femeia se află pe piaţa forţei de muncă de mai bine de 18 ani, din care aproape 15 ani a lucrat ca îngrijitor la Spitalul de Neuropsihiatrie din satul Păclişa, comuna Toteşti. Anul acesta, în aprilie, a fost dată afară. În prezent, atât ea cât şi soţul său se află în şomaj. Împreună au doi copii, un băiat şi o fată, clasele a III-a şi a V-a. “Am fost concediată pe nedrept. La o zi după ce am plecat eu, s-a dat concucurs şi o altă persoană a fost angajată pe locul meu. În plus, şefii ştiau că nici soţul nu mai lucrează, dar nu au ţinut cont de asta, ca în cazul altor persoane. Am ajuns în instanţă pentru că vreau să fiu reangajată şi să mi se plătească salariu de la data la care am fost dată afară până în prezent”, a declarat Aurora David. Femeia susţine că alături de ea şi-au pierdut locul de muncă alţi circa 20 de salariaţi, însă doar câţiva au acţionat în instanţă decizia de concediere. Pentru că procesul cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara, unitate de care spitalul aparţine, s-a tot amânat, astăzi, hunedoreanca s-a prezentat la Tribunal pentru a treia oară.

Ionel Cozac, coordonatorul spitalului din Păclişa, susţine însă că în urma concedierilor nu s-a făcut nicio angajare. “Nu există aşa ceva, sunt numai minciuni! Dacă există Ordonanţă de Guvern care interzice orice angajare, cum să trecem peste lege?”, a precizat Cozac.


Tot mai mulţi nemulţumiţi apelează la instanţă
În ultima perioadă, tot mai mulţi hunedoreni reclamă că sunt daţi afară pe nedrept de foştii angajatori. Numărul dosarelor aflate pe rolul Tribunalului Hunedoara, care au ca obiect contestaţiile la deciziile de concediere, a crescut simţitor faţă de anii trecuţi. Numai în această dimineaţă, trei hunedoreni s-au adresat magistraţilor pentru a-şi susţine în instanţă reclamaţiile împotriva angajatorilor care i-ar fi concediat abuziv. Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Hunedoara, la secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale au fost înregistrate, în primele şapte luni ale anului,  aproximativ 55 de dosare având ca obiect contestaţia la decizia de concediere. 


Dintre totalul angajaţilor care nu sunt de acord cu hotărârile prin care au fost daţi afară de la locul de muncă cinci sunt foşti lucrători în cadrul DGASPC Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite