Drumul Naţional 7 a intrat în reparaţii la intrarea pe Autostrada Deva - Sibiu. Este cel mai aglomerat tronson din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai aglomerat tronson al Drumului Naţional 7 din judeţul Hunedoara, aflat la intrarea în municipiul Deva, a intrat în reparaţii.

Au demarat lucrările de reparaţii la intrare în municipiul Deva, pe Drumul Naţional 7, între punctele de întoarcere pentru accesul către autostrada A1 Deva – Sibiu, a informat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Lucrările se vor realiza în aceste zile şi săptămâna viitoare, anunţă reprezentanţii DRDP Timişoara. Din 2014, în zona de la intrarea în municipiul Deva, pe Drumul Naţional 7 au fost amenajate două giraţii aflate la o distanţă de circa un kilometru una faţă de cealaltă. Pe acest tronson de circa un kilometru, sensurile de mers sunt despărţite de parapeţi din beton. Soluţia provizorie este folosită de patru ani pentru a înlătura riscurile de producere a accidentelor rutiere şi ambuteiajele, la intrarea şi ieşirea autostrăzii Deva – Sibiu.

În urmă cu un an, reprezentanţii Primăriei Deva anunţau că un nod rutier complex, prevăzut cu pasaje subterane şi supraterane va fi construit la intrarea în municipiul Deva dinspre Arad, în zona intersecţiei dintre DN 7, DN 76 şi descărcarea rutieră de la Şoimuş a Autostrăzii Lugoj – Deva. Un studiu de fezabilitate a fost realizat pentru proiectul al cărui scop este fluidizarea traficului rutier pe cele două drumuri naţionale.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Şoseaua Hunedoara - Deva scoasă din beznă. Zeci de stâlpi de iluminat sunt montaţi pe cel mai riscant tronson

Ţinutul Pădurenilor a fost lăsat de izbelişte de autorităţi. Sunt peste 120 de kilometri de drumuri de coşmar

Cum a eşuat „promenada” din centrul istoric al municipiului. Zona turistică a fost interzisă degeaba maşinilor

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite