Dramele nespuse ale evreilor din anii '40: „În coloanele păzite de soldaţi înarmaţi ne-am făcut rând cu toţii, veşnic fraţi“
0
La începutul anilor ’40, evreii din România au trecut printr-una dintre cele mai negre epoci din istoria lor, arată mărturiile păstrate în documente rare de arhivă.
Evreii au o istorie îndelungată pe teritoriul actual al României. Vestigii arheologice atestă prezenţa membrilor comunităţii iudaice încă din Antichitate în aceste ţinuturi, însă comunitata evreiască a devenit semnificativă numeric şi economic din secolul al XIX-lea, potrivit istoricilor.
În anii ’30, în România trăiau peste 750.000 de evrei. Au avut de suferit la începutul anilor 1940, în timpul dictaturii mareşalui Ion Antonescu, potrivit istoricilor, iar numărul lor s-a diminuat drastic. La mijlocul anilor ’50, după deceniul întunecat al celui De-al Doilea Război Mondial şi al instaurării regimului comunist şi după exodul masiv în Israel, numărul lor a continuat să scadă, ajungând la circa 150.000 de persoane.
Mai puţin de 5.000 de evrei trăiesc în prezent în România, arată ultimul recensământ. Cimitirile vechi din oraşe, sinagogile şi templele evreieşti păstrează mărturii despre trecutul minorităţii, alături de documentele istorice din ultimul secol.
Iată câteva dintre acestea:
1941 - Pregătiţi să plece în Basarabia
Note secrete ale Poliţiei de reşedinţă Deva în 1941, păstrate la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara, dezvăluie starea de sprit deprimantă a comunităţilor evreieşti din judeţ la începutul anilor 1940. „Ultimele măsuri luate din partea guvernului de a interna pe evrei au creat în sufletele lor o îngrijorare, fiindu-le teamă ca la o mişcare greşită pe care o ar comite orareşcare evrei, evreii internaţi vor fi executaţi”, informa o notă din Iulie, 1941, transmisă din Petroşani. „Toţi comercianţii evrei şi-au vândut magazinele lor creştinilor şi din cercetările noastre s-a constatat că o parte din populaţia evreiască intenţionează să emigreze în Basarabia, pentru care fapt au şi început pregătirile”, se arată într-o notă a Poliţiei Petroşani, transmisă în ianuarie 1941, Prefecturii Hunedoara.
1942 – Cei rămaşi, urmăriţi pas cu pas
Evreii rămaşi în ţară la începutul anilor ’40 erau adesea urmăriţi pas cu pas, fiind bănuiţi de spionaj şi acţiuni subversive. Rozalia, o tânără evreică refugiată în Deva, a fost arestată în 1942, conform unor note secrete păstrate la arhivele Hunedoarei, fiind suspectată de apropierea faţă de cele câteva familii evreieşti din localitate, marginalizate de autorităţi.
„Ea ajută ca evreii să se aprovizioneze cu alimente de la ţărani, care sunt chemaţi de soţia plutonierului major Mătuşanu în domiciliul ei cu cele spre vânzare, care apoi le cumpără şi apoi le predă evreicei Hirsch ca să le distribuie şi celorlalţi evrei. Aprovizionează pe evreica Hirsch cu pâine în felul următor: la domiciliul soţului ei zilnic se găsesc soldaţi de la Manutanţă (subunitate care se ocupă cu depozitarea cerealelor panificabile şi cu fabricarea pâinii pentru militari), care fac serviciul de ordonanţă. Aceştia îşi vând pâinea evreicei Hirsch, prin Rozalia”, arătau informatorii. Tânăra urmărită pas cu pas ar fi comis delict grav în dimineaşa de 13 aprilie 1942, când, în faţa casei unei unguroaice, s-a exprimat astfel „Mor soldaţii români de foame că le dă numai mămăligă să mănânce”, informa o altă notă secretă.
1943 – Evreii trimişi în centrele de evacuare
Centre de evacuare în care au fost cazaţi mii de evrei au funcţionat în mai multe judeţe, la începutul anilor ’40. În Hunedoara, un castel de la marginea Haţegului, unul din Ilia şi sinagoga din Deva au fost locuri de cazare forţată pentru aproape 5.000 de evrei în anii războiului. Mulţi dintre ei au fost întrebuinţaţi la construcţia de drumuri şi căi ferate sau în lucrări edilitare.
„Am venit mâhniţi, cu suflet întristaţi / Tinerii din Hunedoara şi Banat / Şi cu munca noastră plină de sudoare şi oftat / Face-vom azi sau mâni linia Brad / Zori de zi ne sculăm şi plecăm / Să muncim din greu cu targa şi cu lopata / Încărcaţi, descărcaţi, nu mai staţi / Randamentul e cerut la vagoneta / Şi când soarele se îndreaptă spre culcuşul lui obosit / Drumul nostru este lung şi avem un gând de mult dorit / De a pleca toţi acas' fericiţi / Şi în crezul de evreu mai întăriţi / Drumul nostru este lung şi fără de sfârşit / Nimeni nu ne spune 'bine aţi venit' / Şi în coloanele cuprinse de soldaţi înarmaţi / Ne-am făcut rând cu toţii veşnic fraţi”, arăta poetul Husz Emanuil, conform unei note secrete din 1943 a Poliţiei Deva, prezentată de Dan Grecu. Cei care refuzau să meargă la muncă erau pedepsiţi cu bătaia, în public.
1944 - Scrisoarea unică trimisă din Auschwitz în România
Una dintre cărţile poştale rare păstrate în colecţia unui istoric din Hunedoara reprezintă ultimul semn de viaţă dat familiei de un evreu din Transilvania, deportat în lagărul de exterminare Auschwitz II Birkenau. Scrisoarea unică păstrată de Dan Simion Grecu a fost expediată la 13 iunie 1944 de evreul transilvănean Ehrlich Alexandr şi a fost adresată fratelui său din Braşov, România. Ea a fost trimisă din lagărul de exterminare KL Auschwitz II Birkenau, folosind numele de cod (adresă sub acoperire) Am Waldsee, în traducere „La lacul din pădure”, pentru a masca adevărata locaţie, a cărei nume şi renume erau deja cunoscute printre familiile din ţară. Textul în germană este standardizat, dictat de către personalul lagărului:
„Dragul meu frate ! Suntem aici. Sunt sănătos şi sper că în scurt timp voi munci în profesia mea”. Totul pentru a crea iluzia activităţii într-un lagăr de muncă, susţine Dan Simion Grecu. Două luni mai târziu, cartea poştală ajungea la Berlin, unde se afla sediul Asociaţiei Evreilor din Germania, atunci când, foarte probabil, expeditorul nu mai era de mult în viaţă, consideră Dan Grecu. Pe cartea poştală mai se găsesc cenzura poştală germană de la Viena (ştampila mecanică roşie) şi română la Bucureşti (ştampila numerică a cenzorului 185), şi alte două ştampile roşii (dreptunghiulară şi rotundă), postbelice, din 1947, care aparţin organelor notariale şi judiciare din Braşov, semn că această carte poştală a fost folosită pentru dovedirea unei situaţii şi eventual, obţinerea unor drepturi succesorale, susţinea cercetătorul. „Cartea poştală este de două ori unică, odată pentru că e singura cunoscută provenind de la un evreu din Ardealul de Nord şi a doua oară pentru destinaţia în România, absolut neaşteptată, întrucât din România nu au existat evrei deportaţi la Auschwitz”, a informat Dan Simion Grecu.
Petru Groza s-a plâns lui Stalin de evreii din Guvern
În primii ani ai regimului comunist din România, sovieticii le-au acordat roluri importante câtorva evrei instruiţi în URSS, cel ai important nume fiind al Anei Pauker, fostul ministru de externe în guvernarea Petru Groza. Cu timpul, după 1952, au fost îndepărtaţi.
„La sfârşitul lunii mai 1952, preşedintele României, Petru Groza a fost invitat la Moscova, fiind oaspete personal al lui Stalin. Fiul lui Petru Groza, care de asemenea poartă acelaşi nume creştin, Petru, ar fi povestit că tatăl său, oaspete în vila privată a lui Stalin i-ar fi spus acestuia că el (Groza) ar fi putut fi tot aşa de bine şi preşedinte al Israelului, la câţi dintre miniştri săi erau evrei. Stalin ar fi răspuns că este rău că lucrurile stau astfel, nefiind în concordanţă cu principiile adevărate ale comunismului. Că liderii ţării ar trebui să fie români care vin din rândul poporului şi de a cărui încredere trebuie să se bucure. Stalin a menţionat că va încerca să îi găsească lui Groza câţiva români buni”, se arăta într-o notă secretă din 1953, a Agenţiei Centrale de informaţii a SUA.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
