Dramele ascunse ale zecilor de mii de români deportaţi în Bărăgan, locul celor 100 de lagăre

Dramele ascunse ale zecilor de mii de români deportaţi în Bărăgan, locul celor 100 de lagăre

ARHIVĂ.

La începutul anilor ´50, zeci de mii de români au fost ridicaţi din locuinţele lor din Banat şi trimişi în pustiul Câmpiei Bărăganului. Mărturii păstrate în arhive arată dramele oamenilor siliţi să înceapă o viaţă nouă în cele mai vitrege condiţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

La începutul anilor ´50, peste 40.000 de oameni din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, aflate la graniţă cu Iugoslavia, au fost deportaţi în Câmpia Bărăganului.

Aproape jumătate dintre ei erau consideraţi chiaburi, periculoşi pentru regimul comunist. Cele aproape 13.000 de familii au fost transportate cu trenurile de marfă în Bărăgan şi lăsate sub cerul liber, cu mijloace minime de supravieţuire.

„Ca în multe alte ţări, zone întinse de-a lungul frontierelor au fost golite de locuitori. Pe partea românească a frontierei cu Iugoslavia, autorităţile au făcut acest lucru într-o regiune întinsă pe 30 de kilometri, nu complet, dar îndeajuns pentru a îndepărta orice localnic care, în cazul unui atac al lui Tito sau împotriva Iugoslaviei, s-ar putea dovedi periculos pentru armatele române sau sovietice. Asta a însemnat deportarea a circa 60.000 de oameni. Ei au fost luaţi doar cu puteau căra într-o singură sacoşă şi trimişi în Moldova sovietică şi Bărăgan”, se arăta într-u raport al CIA din 1954.

Primul val de deportaţi în Bărăgan, în 1951, provenea dintr-o zonă de circa 30 de kilometri de-a lungul frontierei iugoslave, care se întindea între satele Beba Veche (Timiş) şi Gruia (Mehedinţi), cu un număr de 203 localităţi, potrivit unor istorici. Până la urmă, satele lor au fost desfiinţate, iar o fâşie de 50 de kilometri de pe cursul Dunării a intrat sub controlul strict al grănicerilor şi Miliţiei. Între timp, în Câmpia Bărăganului au fost înfiinţate 18 „comune speciale” pentru noii veniţi, din sud-vestul ţării, iar oamenii au fost lăsaţi să se întoarcă în localităţile lor abiala mijlocul anilor ´50, cei mai mulţi găsindu-şi însă casele confiscate. Alţi aproape 2.000 de români nu s-au mai întors niciodată în Banat.

Mărturii păstrate în arhive dezvăluie dramele prin care au trecut românii deportaţi în Bărăgan.

„Oamenilor trimişi în Câmpia Bărăganului nu li s-a permis până acum să primească vizita rudelor ori să schimbe scrisori. Deportaţii au fost lăsaţi în câmp deschis, fără niciun fel de mijloc de acomodare. Şi-au construit adăposturi primitive din arbori mici. Toată iarna, ei suferă mult din cauza viscolului tăios care suflă cu mare putere pe întreaga întindere a Bărăganului. Le-a fost interzis să comunice cu familiile lor sau să primească ajutorul acestora şi nu au dreptul să părăsească locurile, sub ameninţarea închisorii”, arăta o notă informativă din 1952, păstrată în arhivele Radio Europa Liberă (RFE).

În regiunea nelocuită a Bărăganului, aflată la sud-est de Bucureşti, erau aproape 100 de mici lagăre de concentrare, în apropierea oraşelor Feteşti şi Mărculeşti (Ialomiţa), arătau autorii altei note informative, din 1951.

„Cea mai mare parte a acestor prizonieri locuiesc în bordeie, în timp ce alţii stau în barăci: Condiţiile de trai sunt extrem de proaste. Este o lipsă de apă, datorată de lipsa puţurilor, iar oamenii sunt obligaţi să bea apă din râul Ialomiţa. Prizonierii sănătoşi sunt puşi să lucreze la Canalul Dunăre – Marea Neagră sau în fermele din vecinătatea acestuia. Pentru 10 ore de lucru pe zi primesc 100 de lei. Un kilogram de pâine costă 80 de lei. Din cauza condiţiilor rele de trai, febra tifoidă, icterul şi tuberculoza sunt larg răspândite. În fiecare zi mor 30 – 50 de oameni, iar unii dintre ei sunt cei care se sinucid”, arătau autorii informării păstrate în arhivele RFE.

Părinţii consolaţi că şi-au lăsat copiii în Banat


Situaţia deportaţilor era comporabilă cu cea a milioanelor de oameni trimişi în lagărele din Siberia, arăta o altă mărturie de la începutul anilor 50.

„Câteva barăci pot fi văzute, dar nici o fracţie din programul de construcţie nu a fost realizată, astfel că majoritatea deportaţilor trăiesc în adăposturi săpate în pământul îngheţat. În această sălbăticie, combustibilul este aproape imposibil de obţinut, iar morţile cauzate de ger sunt evenimente zilnice normale. Câtorva noi sate li s-au dat nume: Borduşani, Satul Nou şi Feteşti, dar cele câteva case înfiinţate aici au fost ridicate din scânduri”, arăta documentul din 1952.

„Chiar dacă ne pare rău de copiii noştri, care poate acum stau singuri în vechile noastre case ori au fost duşi la orfelinate, suntem mulţumiţi că nu sunt acum cu noi, când alţi copii veniţi aici au murit înfometaţi sau din cauza frigului”, relata autorul unei scrisori din Bărăgan, păstrată în arhivele RFE.

În vara anului 1951, când vagoanele de vite pornite din Banat s-au oprit în Câmpia Bărăganului, mulţimea de români a coborât în mijlocul câmpurilor pustii, bătute de arşiţă. Fiecărui deportat i s-a permis să îşi ia cu el un bagaj cu câteva haine şi lucruri de primă necesitate. După trei – patru zile de drum, au ajuns într-un loc al nimănui, lipsit de apă şi fără vreo casă la orizont, arăta o altă mărturie a vremii.

„Oamenii au fost lăsaţi fără adăpost. Apa le era distribuită în cantităţi de 800 de grame pe cap. Nu exista vreo posibilitate de gătit, în lipsa cărbunelui şi a lemnului. Încercările de a da de izvoare subterane au fost sortite eşecului, pentru că apa era la 40 – 70 de metri sub pământ. Câteva surori medicale şi asistente au fost aduse aici, însă nimeni altcineva nu a primit permisiunea să se apropie de deportaţi”, relata un alt român, potrivit documentelro de arhivă. Cei care aduceau pe ascuns mâncare evacuaţilor erau ameninţaţi cu pedeapsa cu moartea.

În noaptea de 18 iulie 1952, în comunele Jebel şi Ghiroda agenţii Securităţii din Timişoara au trezit din somn mai multe familii şi le-au dat termen 15 minute să se pregătească de drum în cea mai mare linişte, relata un fost deportat. Sub supravegherea agenţilor, au împachetat ce au putut şi în scurt timp au fost îmbarcaţi în camioane închise, ieşind din sate fără să ştie în ce direcţie. După o călătorie de aproape două ore, oamenii au ajuns într-o gară cu totul necunoscută, unde au fost urcaţi în vagoane de marfă, în care se mai aflau şi alte persoane, care nu puteau fi recunoscute din cauza întunericului. În total au fost strânşi atunci peste 80 de persoane, cărora nu le era permis să vorbească între ele şi erau continuu supravegheate de agenţi. Trenul s-a pus în mişcare până în ziua de 19 iulie, când nu şi-a mai continuat drumul. Pasagerii au primit ordin să rămână în vagoane, până la lăsarea serii, când garnitura a pornit din nou. Abia a treia zi, dimineaţa, oamenii au fost coborâţi într-o staţie necunoascută, de unde au fost înghesuiţi din nou în camioane. După un ultim drum de circa doi kilometri, au ajuns într-un lagăr din Bărăgan, o zonă cu totul necunoscută în care alte câteva zeci de familii locuiau deja în colibe şi bordeie.  Familiilor nou venite li s-a spus să îşi facă adăposturi la fel ca ale celorlalţi.

„Lagărul era în apropierea unui loc mlăştinos, cu câteva plantaţii de sălcii pe o suprafaţă de 800 de metri pătraţi, înconjurat cu sârmă ghimpată, şi păzit în patru locuri de gardieni. La intrare, întotdeauna lângă gardieni era un comisar care se observa că nu vorbeşte bine limba română şi mai mult dialectul rusesc. În fiecare dimineaţă, oamenii erau duşi la lucru de la ora 5 dimineaţa, la 8 seara, în care timp erau liberi la dejun 15 minute şi la prânz 45 de minute. Până în noiembrie 1952, când a început frigul, a fost mai uşor, dar de atunci a început adevăratul calvar. Îmbrăcaţi slab şi hrana fiind slabă, viaţa i-a ros pe mulţi aşa că mulţi au căzut bolnavi şi erau plini de reomatism”, relata un tânăr deportat în Bărăgan.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Secretele sovromurilor din primii ani de comunism. Cum a ajuns toată industria românească sub controlul sovieticilor

Secretele marilor mine de uraniu din România. Cum au profitat sovieticii de cele mai bogate zăcăminte radioactive

Catastrofa de la Certej, cu 89 de morţi, în notele secrete: ultimele cadavre au fost scoase din mâlul de steril după opt zile

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: