Dosarul de succesiune privind fosta casă a preşedintelui Klaus Iohannis a ajuns pe rolul Tribunalului Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Silvana Armat.
FOTO: Silvana Armat.

Tribunalul Hunedoara a va judeca dosarul de succesiune privind imobilul care a aparţinut familiei preşedintelui României, pentru care instanţele au decis anularea contractului de vânzare-cumpărare al soţilor Iohannis. Familia de la care a fost cumpărată o parte din locuinţa aflată în centrul Sibiului a deschis o acţiune contra Statului român.

Dosarul de succesiune cu privire la imobilul din centrul Sibiului, pierdut în instanţă de familia preşedintelui României, a fost înregistrat la Tribunalul Hunedoara şi va avea termen în 27 iunie 2016.

Iniţial, dosarul din 2016 a fost judecat la Tribunalul Sibiu, însă instanţele au decis strămutarea acestuia la Tribunalul Hunedoara.

Rodica Baştea, soţia lui Ioan Baştea, de la care familia Iohannis a cumpărat o parte din imobil (contractul fiind anulat ulterior printr-o decizie a instanţei), a deschis o acţiune civilă împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi împotriva Primăriei Sibiu, prin care solicită recunoaşterea calităţii de succesor a asupra unei cote din clădire.

Clădirea din centrul Sibiului a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora a ajuns în proprietatea statului român. În anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriaşi. În 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea. Ulterior, imobilul a ajuns în proprietatea familiei preşedintelui, care a cumpărat partea urmaşilor lui Nicolae Baştea. Foştii chiriaşi au contestat calitatea de urmaş de drept a lui Nicolae Baştea şi au obţinut în instanţă anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Marele proiect al cetăţii dacice Blidaru, din anii '70: funicularul de doi kilometri care urma să îi schimbe soarta

Aşezarea de la Blidaru a rămas una dintre cele mai greu accesibile cetăţi dacice din Munţii Orăştiei, nefiind amenajat un drum de autoturisme pe ultimii trei kilometri din traseu. Specialiştii au propus în anii 1970 construirea unui funicular, cu o lungime de doi kilometri, până la fortăreaţa de pe munte.

Secretele familiei nobiliare Kendeffy. Cum s-au maghiarizat cnejii lui Iancu de Hunedoara care au stăpânit Retezatul

Timp de mai multe secole, nobilii din familia Kendeffy s-au numărat printre cei mai înstăriţi proprietari de pământuri din Transilvania. Şi-au legat numele de ţinuturile Retezatului, pe care le-au stăpânit din vremea lui Iancu de Hunedoara, însă originea lor a stârnit numeroase controverse.

Super-afaceri la Castelul Corvinilor: parc de aventură, hotel şi restaurant de lux lângă cetatea cu sute de mii de turişti

Un parc de aventură întins pe cinci hectare este construit în imediata vecinătate a Castelului Corvinilor. Investiţia se adaugă altor afaceri dezvoltate în prezent în zonă, un restaurant şi un hotel de lux, dar şi alte investiţii mai mici, bazate pe numărul de vizitatori al monumentului: peste 100.000 numai în acest an.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite