Dosarul şefului CJ Hunedoara va fi trimis la Curtea de Apel. Procurorii DNA au contestat eliberarea lui Mircea Moloţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Problemele şefului CJ  nu s-au încheiat. Decizia finală o va lua Curtea de Apel. FOTO: Daniel Guţă
Problemele şefului CJ  nu s-au încheiat. Decizia finală o va lua Curtea de Apel. FOTO: Daniel Guţă

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au contestat decizia Tribunalului Alba, privind cercetarea în stare de libertate, cu măsura controlului judiciar a preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, şi a celorlalţi patru inculpaţi pentru care anchetatorii au solicitat arestarea preventivă.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au contestat soluţia pronunţată de Tribunalul Alba, în dosarul în care şeful Consiliului Judeţean Hunedoara a fost acuzat de fapte de corupţie. Aseară, magistraţii au respins propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, formulată pe numele preşedintelui CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, a vicepreşedintelui CJ, Tiberiu Balint, şi a altor trei inculpaţi în dosarul DNA. Instanţa a decis lăsarea în libertate a celor cinci, cu măsura controlului judiciar. Soluţia nu a rămas definitivă, iar în urma contestaţiei DNA, dosarul va fi trimis la Curtea de Apel Alba Iulia, pentru a fi soluţionat.

A respins acuzaţiile DNA

”Toate acuzaţiile care mi s-au adus sunt nefondate şi sunt nevinovat. Clar, mă aşteptam la această decizie, mai ales că e un proces... La câte capete de acuzare au fost, chiar spuneam am avut impresia că sunt cel mai mare mafiot, nu din România, ci din lume. Mă duc în continuare la birou, în schimb nu am voie să vorbesc cu niciun salariat vizavi de acest proces. Nu e primul caz când am avut investiţii verificate de DNA. Nu am întrebat niciodată, deşi am avut un serviciu întreg care mergea la DNA, niciodată nu am întrebat ce au fost întrebaţi, ce li s-a spus, ce au spus ei. Nu mă interesează. Tot ce fac în activitatea mea de preşedinte consider că fac o chestie legală şi, ca atare, nu am de ce să-mi fie frică. O să-mi iau şi eu concediu, că nu mi-am luat de mult timp concediu, dar rămân, nu pot să stau, fiindcă vine bugetul pentru anul viitor şi va trebui să fiu la birou”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, joi seară, după aflarea deciziei Tribunalului Alba.

Reţinuţi de DNA timp de 24 de ore

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Alba au cerut joi arestarea preventivă a şefului Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ (PNL), şi a patru dintre apropiaţii săi, pentru care anchetatorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore. Mircea Moloţ a fost pus sub învinuire pentru: trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), luare de mită în formă continuată, (24 acte materiale), luare de mită, folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, spălare de bani în forma instigării (2 infracţiuni), conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat. Tiberiu Balint a fost acuzat de luare de mită, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Ginerele lui Mircea Moloţ, Robertto Venter, administrator al SC Vivanty Industries SRL Şoimuş, e acuzat de complicitate la luare de mită în formă continuată (24 acte materiale), spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Milică Pup, administrator al SC Trans Construct Import Export SRL, e învinuit de dare de mită, în formă continuată (4 acte materiale),fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi spălare de bani în forma complicităţii. Vasile Axinte, administratorul SC Viva Construct SRL şi SC Euro Cons Expert SRL, firme controlate de familia Venter, a fost acuzat de cumpărare de influenţă în formă continuată, dare de mită în formă continuată ( 21 acte materiale, dare de mită, complicitate la spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Acuzat că a favorizat ilegal firme „de casă”
„În perioada 2010-2014, inculpatul Moloţ Mircea Ioan a creat şi a pus în funcţiune un circuit financiar prin care fondurile publice, legal aprobate pe proiecte, au ajuns în conturile unor societăţi care nu îndeplineau criteriile de calificare, economico - financiară, precum şi experienţa similară. Aceste firme erau controlate de către persoane din cercul său relaţional, respectiv inculpatul Robertto Venter şi alte persoane interpuse devenite formal reprezentanţi ai acestor societăţi”, a informat Direcţia Naţională Anticorupţie.

Tiberiu Balint, acuzat de afaceri ilegale cu CJ

Vicepreşedintele CJ Hunedoara a fost acuzat că a primit ilegal, prin intermediul unei firme de consultanţă, pe care o controla în fapt, suma de 510.000 de lei. “Inculpatul a urmărit astfel, disimularea adevăratei naturi a circulaţiei sumelor de bani provenite din infracţiunile de corupţie, prin crearea aparenţei de legalitate a transferurilor financiare ca urmare a executării unui contract de consultanţă”, se arată în referatul DNA. „Acuzaţiile aduse nu sunt susţinute şi au fost formulate pe baza unor documente contabile care nu atestă nimic ilegal”, a precizat joi, 4 decembrie, Radu Chiriţă, avocatul preşedintelui CJ Hunedoara.

Ancheta a demarat în 2013 şi a fost extinsă în 7 noiembrie 2014, în urma percheziţiilor care au avut loc la sediul CJ Hunedoara, la domiciliile lui Mircea Moloţ şi Tiberiu Balint.

ificat ca secret de stat, document interzis la deţinere de către persoane neautorizate, potrivit anchetatorilor DNA.


Vă recomandăm şi:

UPDATE VIDEO Mircea Moloţ va rămâne în libertate. Tribunalul Alba a respins propunerile de arestare preventivă. Ce a declarat preşedintele CJ Hunedoara

Tribunalul Alba a respins propunerile de arestare preventivă formulate pe numele lui Mircea Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, vicepreşedinte al CJ, şi a altor trei oameni de afaceri din Hunedoara, Emanoil Pup, Robertto Venter şi Vasile Axinte, anchetaţi într-un dosar de corupţie ce vizează afacerile ilegale făcute în numele CJ Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite