Doliu în Spitalul Deva. A murit medicul Ileana Moca, în ATI, răpus de COVID-19. Mesajul colegilor

Doliu în Spitalul Deva. A murit medicul Ileana Moca, în ATI, răpus de COVID-19. Mesajul colegilor

ARHIVĂ.

Doliu în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva. Medicul Ileana Moca a murit la ATI, după ce fusese infectată cu COVID-19.

Ştiri pe aceeaşi temă

Medicul Ileana Moca a murit în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean - Deva, în urma unei infecţii cu noul coronavirus.

„Colegii din secţia Medicină Internă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva deplâng decesul colegei noastre dr. Moca Ileana Viorica (Sabina), răpusă prematur de nemilosul Covid-19, împotriva căruia s-a luptat alături de noi de la începutul pandemiei”, informează Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva. 

Medicul Ileana Moca a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara în 1985, spacializarea Medicină Generală. Ulterior a obţinut competenţă în Planificare familială şi a lucrat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva din 1996.

„A fost o colegă minunată, modestă şi amabilă cu toată lumea. Când spitalul a fost carantinat şi a fost nevoie să facem echipe de medici care să se ocupe de pacienţii internaţi cu această cumplită boală, Sabina a răspuns prezent, punând binele pacienţilor înaintea binelui propriu. Am condus-o azi pe ultimul drum, dar o vom păstra mereu în memorie că o bună colegă, veselă şi plină de viaţă. Mergi în pace suflet blând! Dumnezeu să o odihnească!”, a fost mesajul transmis de foştii colegi ai medicului, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Spitalul municipal Hunedoara a devenit spital COVID. Pacienţii fără coronavirus nu vor mai fi internaţi aici

Călugărul Böjte Csaba, diagnosticat cu COVID-19. Mesaj emoţionant transmis de fondatorul Fundaţiei Franciscane

A murit mecanicul CFR internat de patru săptămâni la ATI, cu COVID 19. Mesajul tulburător al fiicei sale

A murit doctoriţa Emilia Biber. Medicul pediatru din Hunedoara a fost infectat cu COVID-19



 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările