Detaliul care i-a revoltat pe hunedoreni: numele municipiului lipseşte de pe panourile autostrăzii Deva – Orăştie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 130 de hunedoreni au cerut ca Hunedoara să fie trecută în panotajul autostrăzii. FOTO: D.G.
Peste 130 de hunedoreni au cerut ca Hunedoara să fie trecută în panotajul autostrăzii. FOTO: D.G.

În timp ce numele unor oraşe mici ca Haţeg, Brad şi Simeria apar pe panourile rutiere amplasate la ieşirile de pe autostrada A1, Hunedoara a fost ignorată. Peste 130 de hunedoreni cer, într-o petiţie adresată Ministerului Transporturilor, punerea municipiului lor pe harta autostrăzii A1 Deva - Orăştie. Unii dintre ei au strâns bani pentru a dona panouri rutiere cu numele Hunedoarei, pentru a fi montate pe autostradă.

Hunedoara dă numele judeţului şi a devenit unul dintre cele mai vizitate municipii din Transilvania, datorită Castelului Corvinilor, dar nu a fost luată în considerare de drumari. Panourile rutiere care să indice ieşirea spre Hunedoara lipsesc de pe traseul autostrăzii Deva – Orăştie, deşi municipiul se află la doar 20 de kilometri de fiecare dintre nodurile rutiere de la Şoimuş şi din Simeria Veche. Nu este însă traversat de un drum naţional care să facă legătura directă cu autostrada.

„M-am adresat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, cu solicitarea de a amplasa pe tronsonul de autostrada Orăştie - Deva indicatoare spre Hunedoara, municipiu ce se află la doar 12 kilometri distanţă faţă de tronsonul de autostradă. Răspunsul a venit după o lună şi jumătate şi este negativ. Motivaţia CNADNR este că Hunedoara nu se află pe traseul autostrăzii. În acest timp, numărul celor care reclamă proasta semnalizare este tot mai mare. Mulţi dintre turiştii care doresc să ajungă la Hunedoara reclamă faptul că din acest motiv sunt obligaţi să întoarcă sau greşesc traseul”, scrie primarul Viorel Arion, într-o petiţie adresată Ministerului Transporturilor. Sesizarea postată recent a primit, până în prezent, susţinerea a peste 130 de oameni.  

Vor să rezolve problema pe cont propriu
Pentru că reprezentanţii CNANDR au refuzat până în prezent să dea curs solicitării hunedorenilor, mai mulţi localnici au luat iniţiativa pentru a schimba lucrurile. „Am comandat, pe cheltuiala noastră, panouri standard pe care este trecut numele Hunedoara, direcţia şi distanţa până la ieşirea de pe A1 spre municipiul nostru. Le vom amplasa în zonele nodurilor rutiere, în următoarele zile, pentru ca turiştii care vor să ajungă în Hunedoara să nu fie nevoiţi să ocoloească zeci de kilometri”, a declarat un tânăr din Hunedoara, semnatar al petiţiei.     
 

Vă recomandăm şi:

VIDEO Cum se vede Autostrada Orăştie – Sibiu din avion. Lucrări întârziate pe cele patru loturi ale autostrăzii

Autostrada Deva - Sebeş: trei luni de întârziere. Finalul lucrărilor la ruta Orăştie - Sebeş amânat pentru noiembrie

FOTO Autostrada Deva – Orăştie: parcările de pe autostradă au funcţionat o zi şi stau închise de trei luni

Autostrada Deva – Ilia intră în şantier: un kilometru de drum va costa peste patru milioane de euro, fără TVA

VIDEO Autostrada Orăştie – Sebeş filmată din avion: cei 24 de kilometri ai şoselei sunt aproape finalizaţi

FOTO Povestea autostrăzii Deva - Orăştie: 33 de kilometri de drum construiţi în doi ani. Ultimul tronson a fost finalizat

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite