Destinele tragice ale soţiilor de voievozi. Cumplitul sfârşit al nevestei lui Mihai Viteazul şi martiriul doamnei Marica

Vasile Lupu şi soţia sa, Tudosca.

Soarta soţiilor lui Mihai Viteazul şi soţiei lui Constantin Brâncoveanu a fost tragică, scria Nicolae Iorga, în relatările sale istorice. Prea mult noroc nu au avut nici primele soţii ale lui Ştefan cel Mare, peţite din ţinuturi îndepărtate.

Ştefan cel Mare (1438 – 1504) a domnit peste Moldova timp de aproape jumătate de secol, fiind considerat unul dintre marii reformatori din trecutul ţării. S-a remarcat, de asemenea, pentru marile bătălii purtate cu armata Imperiului Otoman, la cea de la Podul Înalt, soldată cu înfrângerea turcilor, numărul estimat al victimelor fiind de peste 40.000, potrivit unor cronicari ai vremii.

Domnitorul a avut trei soţii, scria Nicolae Iorga şi cel puţin şapte copii. Şi-a peţit prima nevastă ţie din ţinuturile Kievului, la câţiva ani după ce a urcat pe tronul Moldoovei. Evdochia era chiar sora lui Simion Olelcovici, principele Kievului. „Ştefan cel mare luă puterea în 1457, neînsurat şi îşi căută nevastă la ruşi, ca şi Ilie. Dar Ştefan merse până la Kiev şi de aici îi sosi nevasta, Evdochia, cu care făcu nuntă la 5 iulie 1463. Viaţa ei a fost nenorocită şi scurtă. Ea muri în 1466, lăsând numai o fată, Elena, pe când alte femei dădură băieţi lui vodă”, scria Nicolae Iorga, în volumul „Femeile în viaţa neamului nostru”, publicat în 1911.

Ştefan cel Mare a avut trei soţii

A doua soţie a fost adusă din Mangop, provenită din neamul Comnenilor, însă istoricul relata că nu a fost un mariaj fericit. „A doua soţie a lui Ştefan veni din Magup, un orăşel pe stâncă, din Crimeea. Maria Comnena fu cununată cu Ştefan şa 14 septembrie 1472, desigur în mănăstirea cea nou zidită a Putnei. Ea n-avu niciun fel de noroc. Cei doi fraţi ai săi se luptaseră între ei, cel mai mic ucisese pe cel mare. Cu câteva zile înaintea Crăciunului din 1477, ea murise şi trupul, acoperit cu un giulgiu împărătesc, fu coborât în gropniţa Putnei”, scria Nicolae Iorga.

Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos, a fost ultima nevastă a domnitorului. „Pe atunci creşteau la Curtea lui Ştefan cel mare, lângă mama lor, două roabe domneşti, fetele lui Radu cel frumos, care le lăsase ca zestre marea lui frumuseţe. Ştefan nu fu cel din urmă care să vadă aceasta şi încă din 1480, el luă pe Maria, cea de-a treia soţie a lui. Ea îi dădu un fiu, Bogdan, care rămase singur în viaţă, precum şi o fată, Maria, care se stinse nemăritată. Maria Doamna însăşi, care trăise 24 de ani cu gloriosul său soţ, se mai învrednici de şapte ani de viaţă, murind abia în februarie 1511. Mormântul ei se vede până astăzi în necropola domnească a Putnei”, scria Nicolae Iorga.

Soţia lui Mihai Viteazul a murit de ciumă

Mihai Viteazul (1558 - 1601) a fost domnitor al Ţării Româneşti şi pentru o perioadă, în 1600, conducător al Transilvaniei, Munteniei şi Moldova.

A rămas în istorie şi prin relatările despre viaţa sa privată. S-a căsătorit cu Domana Stanca la 27 de ani şi au avut doi copii, Florica şi Nicolae, însă viaţa de familie i-ar fi fost afectată de numeroasele aventuri extraconjugale. Mihai Viteazul a mai avut o fiică, Marula, dintr-o relaţie a domnitorului cu o ţiitoare cunoscută drept „Tudora din Târgşor“. Ar fi avut şi alte amante, susţin unii istoricii, una dintre ele fiind Maria Christierna, soţia principelui Sigismund Bathory.

„Doamna lui Mihai Viteazul, Stanca, fusese întâi nevasta altui boier, anume Dumitru. Şi ea era olteancă, şi bărbatul ei cel dintâi. Căsătoria era făcută în 1588 şi jupânesa lui Mihai ca boier îl văzu la 1593 ajungând domn. Ea fugi în 1595, când cu năvala cea mare a lui Sinan Paşa, în Ardeal, dar nu întovărăşi e soţul ei când el năvăli la 1599, în această ţară, ci rămase la Bucureşti. Stanca veni dincolo de munţi numai în 1600, când după înfrângerea sa de către nemţi, nenorocitul erou avea nevoie să dea zăloage ca să fie lăsat să-şi apere tronul muntean. De atunci, ea n-a mai văzut pe Mihai, care peri ucis în anul următor. Întoarsă în ţară la 1603, Stanca muri de ciumă...”, scria marele istoric.

Cele două soţii ale lui Vasile Lupu

Vasile Lupu a fost domnul Moldovei în două rânduri, între aprilie 1634 – 13 aprilie 1653 şi 8 mai 1653 – 16 iulie 1653. A fost considerat unul dintre cei mai străluciţi voievozi din trecutul Moldovei, însă şi despre el cronicarii au relatat lucruri ruşninoase. A intrat „cu sila la câteva case de boieri luându-le fetele, peste voia părinţilor, la ţiitorie. Iar oamenii de la casa lui, nepoţii lui Vasile vodă, mai mare silă făceau, luând băieţii oamenilor în silă, la curvie”, informa Miron Costin, în Letopiseţi. Vasile Lupu a luat-o de nevastă pe Tudosca, scria Nicolae Iorga.

„Frumosul şi impunătorul Vasile Lupu, duşmanul de moarte al lui Mateiu Vodp, luase în boierie pe Tudosca, fata lui Bucioc, un socru viitor domn care a murit tras în ţeapă la turci. Ea trece aproape nevăzută înaintea noastră, răspândind milostenii la biserici. Fiul ei Ioan nu trăi multă vreme, fiind o fie bolnăvicioasă, dar ea nu ajunse să şi-l vadă mort. Tot aşa nu apucă nici bucuria nunţii celor două fete ale ei, vestit de frumoase, Maria şi Ruxandra”, relata istoricul. A doua soţie a lui Vasile Lupu era înrudită cu Hanul tătăresc şi impresiona prin frumuseţea ei. A luat numele Ecaterina.

„Cu dânsa avu Domnul singurul fiu, care-i rămase pe urmă, acel Ştefăniţă. La căderea lui, ea fu înconjurată în Suceava, prinsă după uciderea lui Timuş, închisă cu multă batjocoră în Bucureşti, şi apoi lăsată în sfârşit să plece lângă soţul ei la Constantinopol, în urma căruia mai trăi o vreme, şi după ce-i murise fiul”, relata autorul istorisirilor.

Martiriul soţiei lui Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu, unul dintre marii domnitori ai Ţării Româneşti, a fost ucis pe malul Bosforului, în Constantinopol, în 15 august 1714. Înainte de execuţie, din aprilie până la sfârşitul lui iulie, membrii familiei Brâncoveanu au fost supuşi unor torturi cumplite, într-o temniţă turcească. Ajunşi la locul execuţiei, Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai săi şi ginerele său au fost aşezaţi în faţa sultanului Ahmed al III-lea, care le-a reamintit că îşi pot cruţa viaţa dacă se dezic de Hristos şi trac la mahomedanism. Oferta sultanului a fost refuzată, iar pe rând ginerele, fii săi şi apoi fostul domnitor au fost decapitaţi. Soţia care îi dăduse cei patru fii şi şapte fete se numea Marica.

„Marica, fiica lui Neagoe Postelnicul se vede a fi fost o bună gospodină, patriarhală, darnică şi harnică, bucuroasă de mulţi copii, patru băieţi şi şapte fete, pe care îi dăduse Dumnezeu. Bătrâneţea îi pregătea însă grozava-i lovitură a uciderii întregului ei neam la Constantinopol, în 1714, de securea călăului, într-o zi de bucurie, care era tocmai ziua ei, Sânta Maria din august. Stătu un timp surghiunită de turci la Chiutaie, apoi ea se întoarse cu fratele ei Pană Negoescu în ţara unde fuseseră domni şi bunicul ei şi răposatul ei soţ. Era acum o biată văduvă destul de săracă şi cu multă durere se rugă de braşoveni, în două rânduri, să-i plătescă o veche datorie, ca să scape şi ea de datornicii ei. Nici moartea, nici locul de îngropare al foamnei cucernice care a fîcut de piatră, la Bucureşti, Biserica dintr-o zi, nu ne sunt cunoscute”, scria Nicolae Iorga.