Descoperire macabră în Cheile Roşia din Valea Jiului: trupul unei femei a fost găsit în faţa Peşterii Vacii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadavrul unei femei a fost descoperit în Cheile Roşia din Valea Jiului. Trupul, care se afla în stare avansată de putrefacţie, a fost descoperiit în apropiere de o peşteră. Poliţiştii fac cercetări, nefiind exclusă ipoteza ca femeia să fi fost victima unui criminal.

Un localnic a anunţat autorităţile după ce, aflat pe munte, în Cheile Roşia din zona Văii Jiului, a descoperit cadavrul unei femei. 

"Poliţiştii au stabilit că este trupul este al unei femei în vârstă de aproximativ 40 - 45 ani, al cărei cadavru se afla în stare avansată de putrefacţie, la circa 10 metri de intrarea în Peştera Vacii. Femeia nu avea acte de identitate sau alte bunuri asupra sa, iar în continuare se fac cercetări pentru a se stabili identitatea acesteia, daca a fost sau nu victima vreunei infracţiuni, sau împrejurările în care şi-a pierdut viaţa”, a informat Laura Bradu, reprezentanta Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

În prezent este efectuată necropsia şi au loc audieri ale celor care au descoperit cadavrul.


Vă recomandăm şi:

Descoperire macabră: cadavrul unui bărbat a fost găsit după două luni, în apropiere de Castelul Corvinilor

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Hunedoara, s-a spânzurat într-o pădure din apropierea Castelului Corvinilor, zona Dealului Sânpetru. Trupul său a fost descoperit însă la două luni de la data dispariţiei.

Blestemul Huniazilor: morţile învăluite în mister care au măcinat puternica familie a Transilvaniei medievale

Ioan de Hunedoara a murit de ciumă, la scurt timp după ce îi alungase pe turci de la porţile Belgradului. Matia, fiul său devenit rege al Ungariei, a murit intoxicat de plumb, iar fratele său mai mare Ladislau a fost decapitat. Şirul de tragedii neaşteptate, unele inexplicabile, din familia Huniazilor au curmat devreme istoria unei familii puternice, care a dominat Transilvania în secolul XV.

Tragedie în Lupeni: un bărbat a murit ars într-un incendiu care i-a mistuit locuinţa

Un hunedorean în vârstă de 60 de ani, din localitatea Lupeni, a murit în urma unui incendiu care i-a cuprins apartamentul în care locuia.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite