Decebal, marea obsesie a lui Petru Groza: „Când sângele îmi clocotea în vine, mi se părea că sunt un dac, revoltat contra năvălitorilor din Dacia Felix“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petru Groza, magnatul care a condus primul guvern comunist din istoria României, se mândrea cu faptul că ar fi fost urmaş al regelui Decebal. În memoriile sale, Groza amintea deseori despre strămoşii săi daci, învinşi de „cotropitorul Traian“, afirmându-şi legătura strânsă cu aceştia.

Petru Groza (1884 - 1958) a intrat în istoria României ca şeful primului guvern comunist, instaurat în 6 martie 1945, un guvern pe care l-a condus deşi nu era membru al partidului comunist. A fost un personaj influent şi controversat al secolului XX, iar una dintre obsesiile sale a fost cea a descendenţei sale din poporul dac.

O serie de referiri despre originile sale legate de daci şi "tata Decebal" au fost publicate postum în volumul de memorii „Adio lumii vechi”, apărut la editura Compania.

Petru Groza s-a născut în Băcia, un sat de pe Valea Streiului, aflat în apropierea Devei, Hunedoarei şi a Orăştiei „sub umbra cetăţii Sarmizegetusa”, după cum afirma autorul, în memoriile sale. „Regiunea este populată de cei mai autentici descendenţi ai dacilor lui Decebal, cu excepţia comunei noastre, în care jumătate din locuitori sunt de obârşie maghiară şi de origine calvină, trăind sub regimul istoric – acum în apunere – în permanentă adversitate cu populaţie română”, menţiona Petru Groza, potrivit volumului „Adio lumii vechi”. Totuşi, completa Petru Groza, maghiarii din satul său natal au fost la origine români.

Dascălul care l-a făcut să se creadă dac

Petru Groza provenea dintr-o familie de preoţi şi se mândrea că unul dintre strămoşii săi preotul Simion, a fost tribun al lui Avram Iancu. „Cred că spiritul în care am fost crescut poate fi evocat prin aceste câteva cuvinte: m-am născut şi mi-am trăit copilăria în dangătul clopotelor de vecernie, în mirosul tămâiei şi gustul prescurei, la umbra turnului bisericii strămoşeşti”, afirma Petru Groza în memoriile sale.

Copilăria sa, afirma fostul prim-ministru din anii 1940, a fost influenţată de ciocnirea dintre adepţii şovinismului maghiar şi al celui românesc. Unul dintre dascălii care l-au influenţat a fost Constantin Baciu, un preot român care i-a insuflat mândria faţă de originea dacă a românilor şi ura faţă de maghiari.

„Dascălul Constantin Baciu, fanatic şi şovin până la adânci bătrâneţi, după alipire ales senator graţie mie, se uita în sus şi în jos pe coridor să vadă dacă nu este cineva străin pe acolo, apoi zăvora cu grijă poarta şi, în sfârşit, uşa casei noastre. După aceea închidea şi gemurile şi începea lecţia astfel: mă, ştiţi voi cine sunteţi? Voi sunteţi neam de împărat. Voi sunteţi daci de-ai lui tata Decebal, pe care l-a cotropit Traian, Ca mai târziu să ne cotropescă şi hoardele astea barbare din Asia. În acest spirit se făcea educaţie românească dascălul Constantin Baciu”, relata Petru Groza, potrivit volumului "Adio lumii vechi"

Dascălul şovin, după cum îl caracteriza Petru Groza, a fost sancţionat pentru derapajele sale de conducerea maghiară a colegiului reformat.

"Descendenţi ai dacilor"

Un alt episod din viaţa sa, relatat în volumul de memorii, arată cât de mult îl enervau cei care îi apreciau meritele împăratului roman Traian. O afirmaţie despre „Divul Traian”, îl scosese din sărite, „fiindcă noi, o seamă de ardeleni cu mintea sănătoasă, îndeosebi de prin ţara lui Decebal, ne consideram descendenţi ai dacilor, refuzând întotdeauna cultul cotropitorului Traian, care a nenorocit pe bieţii noştri strămoşi prin cuceririle sale cu arme şi foc în fericita Dacie, ducând la moarte pe tata Decebal şi ai lui”. Petru Groza obişnuia să declare, potrivit unor istorici, că „ultimul meu rege a fost Decebal, după moartea lui am devenit republican”.

Într-o vară, povestea şeful de guvern comunist, un profesor erudit a ajuns la Deva şi i-a măsurat dimensiunile craniului şi ale feţei. Specialistul a ajuns la concluzia că Petru Groza era de origine romană, după trăsăturile fizionomice, însă omul politic afirma că era sigur că are aceleaşi trăsături cu ale băştinaşilor daci.

„Când sângele îmi clocotea mai fierbinte în vine, în toiul frământărilor noastre politice de pe atunci din Ardeal, mi se părea uneori că sunt de origine dacă, fiind mereu revoltat contra cotropitorilor romani ai împăratului Traian, care au năvălit în Dacia Felix pentru a încălca drepturile poporului dac şi a împinge la moarte prin sinucidere pe Decebal şi întregul său stat major”.

Petru Groza se mândrea cu un articol scris de antropologul Nicolae Lupu, care afirma despre el următoarele: „Mai vreţi o altă dovadă că noi suntem de origine dacă şi nu romană? Iată, să v-o dau: priviţi la prietenul meu, doctorul Petru Groza de la Deva. Puneţi-i, în imaginaţia voastră, o căciulă frigiană pe cap şi o barbă albă răsfirată şi veţi avea un tata Decebal din creştet până în tălpi”.

Dacul-englez
Politicianul adăuga însă că nu credea cele spuse de Nicolae Lupu. Totuşi, continua el, a făcut cercetări amănunţite asupra istoriei românilor din Ardeal, ajungând la concluzia că este „daco-englez”. El relata că legiunile cu care Traian a invadat Ardealul erau compuse din soldaţi din Britania „recrutate dintre sălbaticii strămoşi ai gentelmanilor de astăzi din Albion şi din locuitorii codrilor şi mlaştinilor Scoţiei, pe care cuceritorii romani îi prinseră cu arcanul şi îi transportaseră la Roma, unde au speriat lumea cu bărbile şi exteriorul lor barbar în aşa măsură, încât mamele năşteau, la văzul lor, de frică, după cum scriu cronicarii contemporani”.

Aceşti soldaţi s-au stabilit în Dacia, afirma Petru Groza. „Romanii i-au spălat, i-au ras şi i-au tuns pe aceşti primitivi ai Albionului şi, înarmându-i, i-au colonizat în Ardeal pentru a putea stăpâni mai bine poporul dac. Iar dacă vreo străbună de-a mea s-a căsătorit sau a păcătuit cu vreunul dintre ei, fireşte că sângele nostru s-a amestescat şi el, şi astfel se explică originea mea daco-engleză. Fiindcă, de fapt, romanii de origine etnică pură nu au zăbovit nicând prin Ardeal. Deci falsul cu originea noastră etnică daco-romană este evident, ba el este ridicol, privit prin prisma realităţilor istorice”, completa Petru Groza.

Într-o altă mărturisire Petru Groza afirma că avea propria bancă, numită Decebal. „Era bun tata Decebal şi la aşa ceva”, scria fostul magnat al începutului de secol XX.


Vă recomandăm şi:

„Acesta este Petru Groza!” Cum l-au caracterizat jurnaliştii americani pe capitalistul din Deva devenit şeful primului guvern comunist

„Este genul de om pe care sovieticii l-ar exila inevitabil în Siberia. Şi totuşi conduce un guvern comunist”, titrau ziarele americane după ce avocatul şi moşierul din Deva fusese impus de sovietici la conducerea primului guvern comunist. Povestea celui mai important om politic din trecutul Hunedoarei devenea astfel, în 1946, subiect de presă în Statele Unite ale Americii.

FOTO Povestea unei afaceri interbelice: cum a devenit Petru Groza chiriaş de lux în centrul istoric al Devei

Înainte de a deveni şeful primului guvern instaurat de comunişti, Petru Groza a fost unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din zonă. În pragul intrării României în cel de-al doilea război mondial, omul politic îşi permitea luxul de a plăti anual 250.000 de lei Primăriei Deva, drept chirie pentru un hotel, un restaurant şi o cafenea din centrul oraşului.

FOTO Povestea vilei de lux ridicată de Petru Groza în timpul crizei interbelice

Fostul şef al primului guvern comunist instaurat la 1946 a locuit în Deva, într-o casă cu o arhitectură cubistă, ce atrage atenţia turiştilor care ajung la poalele cetăţii.

FOTO Cum arăta interiorul vilei de lux a primului şef de guvern comunist din România, Petru Groza

Azi se împlinesc 68 de ani de la una dintre cele mai importante zile din istoria secolului XX în România. În 6 martie 1945 a avut loc instaurarea guvernului Petru Groza în România. La acea dată, sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I a fost nevoit să accepte numirea lui Petru Groza ca prim ministru şi a guvernului în care ministerele cheie erau deţinute de comunişti.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite