De ce fuge Alin Simota de închisoare. „Crimele” fostului baron al Văii Jiului: de la bătăi la comandă la blaturi în fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alin Simota se ascunde de trei zile, potrivit poliţiştilor care l-au dat în urmărire internaţională şi în consemn la frontieră. Afaceristul din Valea Jiului mai are de executat un rest de pedeapsă din condamnarea pentru conflict de interese, însă aşteaptă sentinţa în dosare în care a fost acuzat de infracţiuni mult mai grave.

Poliţiştii nu au dat de urma afaceristului Alin Simota nici în cursul zilei de joi. Pe numele său există un mandat eliberat de Tribunalul Hunedoara. Mandatul prevede reîncarcerarea acestuia, pentru a executa un rest de pedeapsă din cei doi ani de închisoare la care a fost condamnat de Judecătoria Deva. „Baronul Văii Jiului” din anii 2000 a fost dat în urmărire internaţională şi în consemn la frontieră. În afara dosarului penal în care a fost condamnat pentru conflict de interese, Simota este judecat pentru infracţiuni mult mai grave, de crimă organizată şi pentru infracţiuni economice.

În dosarul 854/57/2013, Simota a fost trimis în judecată în 2013, fiind acuzat de iniţiere şi constituirea grupului infracţional organizat, şantaj în formă continuată, lipsire de libertate, instigare la lipsire de libertate, instigare la vătămare corporală gravă, deţinere de muniţie fără drept. În acest dosar, aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, având termen la data de 2 februarie. gruparea lui Alin Simota e judecată pentru infracţiuni de crimă organizată. „Grupul organizat era structurat în paliere de comandă şi execuţie, specializat în şantaje, sechestrări de persoane, „bătăi la comandă” (cele 16 persoane vătămate având nevoie de 60 - 100 zile îngrijiri medicale), cămătărie, iar activităţile acestuia au fost favorizate şi de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara”, a informat DIICOT.

Conducea o reţea de teroare
Potrivit procurorilor, Alin Simota şi bodiguarzii săi Cristian Litera şi Cătălin Penciuc au constituit un grup infracţional specializat în infracţiuni de şantaj şi de violenţă în perioada 2006 – 2009. „La momentul constituirii grupării inculpatul Simota Alin, era un prosper om de afaceri din Valea Jiului, figura în Top 300 milionari al revistei Capital, fiind considerat cel mai bogat om din judeţul Hunedoara. Acesta administra direct sau prin persoane interpuse mai multe firme din Valea Jiului, şi era finanţator al clubului de fotbal Jiul Petroşani”, se arată în rechizitoriu.

„Inculpatul Simota Alin l-a recrutat în folosul său pe inculpatul Litera Constantin Cristian, deoarece dorea să profite de pe urma acestuia, mai precis de renumele pe care şi l-a făcut în „lumea interlopă” din judeţul Hunedoara, unde era cunoscut ca autorul primului jaf armat, persoană din anturajul grupării infracţionale „Spumă şi Bibanul”, pentru a rezolva „în afara legii” cu ajutorul acestuia şi a persoanelor din „anturajul său interlop”, problemele, litigiile, divergenţele, pe care le avea cu diferite persoane, pentru a-şi spori în acest mod averea şi a se face temut şi respectat în Valea Jiului, cu atât mai mult cu cât acesta lucrase şi în trecut pentru el, şi dăduse dovezi de loialitate”, se arată în rechizitoriu.

Alin Simota, acuzat că aranja meciuri
În 2004, bodyguarzii lui Alin Simota au agresat un oficial al echipei Gaz Metan Mediaş, după ce aceasta nu a respectat aranjamentul cu finanţatorul Jiului Petroşani pentru trucarea unui meci. „După meci inculpatul Litera Constantin Cristian împreună cu numiţii I.O., M.C., P.F., la cererea inc. Simota – care era supărat că ratase promovarea, l-au dus pe oficialul de la echipa Gaz Metan Mediaş cu care tratase anterior aranjarea meciului de fotbal, într-o pădure în apropierea municipiului Petroşani, unde l-au bătut, de fapt au început să-l lovescă încă din maşină, şi pe drum urmare a loviturilor primite bărbatul în cauză şi-a făcut necesităţile fiziologice pe el, de asemenea au urinat pe el pentru al „umili”, apoi l-au abandonat în pădurea respectivă. Pentru acestă faptă participanţii au fost plătiţi de Simota Alin”, informează rechizitoriul dosarului.

Alin Simota înainte de a fi eliberat din închisoare

Mai mulţi jucători ai echipei Jiul Petroşani au fost bătuţi de interlopii lui Alin Simota, la comanda acestuia, însă nu au depus plângere. De asemenea, un jucător de la Jiul Petroşani a fost convins, prin violenţă, să renunţe la memoriul depus la Federaţia Română de Fotbal, pentru a putea deveni liber de contract şi pentru a pentru a se transfera la echipa Inter Gaz Bucureşti. Gruparea care ar fi acţionat la ordinele lui Alin Simota a fost implicată şi în mai multe infracţiuni de înşelăciune în dauna unor firme de asigurări, cu complicitatea unor angajaţi din sistem. Prejudiciul creat a fost de 400.000 de lei şi 100.000 de euro, în cauză fiind dispuse măsuri asiguratorii.


Vă recomandăm şi

Afaceristul Silvan Toma acuzat în dosarul Simota – Litera: a plătit 12.000 de euro interlopilor pentru o agresiune

Silvan Toma este învinuit de infracţiuni grave în dosarul Simota - Litera. Astăzi, Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut măsura arestării preventive dispusă în cazul a şase dintre cei 14 inculpaţi din dosarul de crimă organizată în care sunt judecaţi afaceristul Alin Simota şi interlopul Cristian Litera.

Baronul Văii Jiului: Alin Simota a fost ajutat de interlopi şi de politicieni să se impună în „zona fierbinte” a Hunedoarei

Până în anul 2010, Alin Simota (43 de ani) era considerat cel mai bogat om din Valea Jiului, cu o avere de peste 20 de milioane de euro, obţinută în afacerile profitabile cu statul în domeniul energiei şi al mineritului. Simota s-a implicat în fotbal din 1998, când a devenit finanţator al Jiul Petroşani, şi în politică, oficial din 2008, când a candidat la primărie, în Petroşani. Din reţeta succesului său nu lipsesc politicienii şi interlopii.

FOTO VIDEO Cine e Cristian Litera, temutul interlop pentru care milionarul Alin Simota a fost părăsit de soţie

Constantin Cristian Litera  (36 de ani) a fost ridicat în această dimineaţă de mascaţi, din vila imensă pe care acesta şi-a construit-o în Deva. Fost bodyguard al omului de afaceri controversat Alin Simota, Litera a fost implicat în trecut în mai multe scandaluri în care a fost acuzat de infracţiuni de violenţă, dar şi într-un scandal conjugal, după ce soţia fostului său patron, Alin Simota l-a părăsit pe acesta pentru Litera.

Rechizitoriul grupării lui Alin Simota: reţeaua de teroare a milionarului acuzat de crimă organizată şi şantaj

Procurorii au pus la dispoziţie rechizitoriul dosarului în care au fost trimişi în judecată omul de afaceri Alin Simota şi mai mulţi interlopi pe care acesta i-a folosit pentru a se impune, prin violenţă, în afacerile pe care le-a derulat în ultimii ani.

Mai citiţi şi:

Arest prelungit pentru baronul Văii Jiului: Alin Simota şi interlopii acuzaţi de cămătărie rămân în închisoare

Cristian Litera a primit zece ani de închisoare: „pumnul de fier” al baronului Văii Jiului îşi află sentinţa din temniţă

Cămătarii lui Alin Simota erau ocrotiţi de poliţişti. Gruparea de interlopi a baronului Văii Jiului, trimisă în judecată

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite