De ce a abandonat Avram Iancu la ultra-maratonul de la Cercul Polar: „Durerea a fost atât de mare că nu pot să o descriu”
0
Românul Avram Iancu a explicat motivele pentru care a abandonat după primii 77 de kilometri, din cei 618 kilometri ai ultra-maratonului de la Cercul Polar.
Ultra-maratonul 6633 Arctic Ultra a început joi seara în nordul îngheţat al Canadei, în apropiere de Cercul Polar. La start s-au aflat patru români: Tibi Uşeriu, Avram Iancu, Polgar Levente şi Florentina Iofcea.
Avram Iancu a abandonat, însă, la primul punct de control, după ce a parcurs 77 de kilometri de la startul competişiei. Levente Polgar a abandonat după ce a parcurs 108 kilometri, din cei 618 kilometri ai cursei.
„Am prins un vânt extrem de puternic. Mi-a aruncat sania de vreo 4 ori. Am văzut ce înseamnă iadul adevărat. Vizibilitatea era 0. Nu vedeam absolut nimic.A venit doctorul şi mi-a zis că îmi este viaţă pusă în pericol şi m-au retras”, a relatat Levente Polgar.
Blocat de durere
Avram Iancu a dezvăluit, într-o postare pe Facebook, motivele care l-au determinat să renunţe.
„Cu mari eforturi am reuşit să fac rost de internet şi în câteva minute încerc să vă informez direct şi oficial cu privire la retragerea mea din cursă. După ce s-a dat startul, ca de obicei, compatriotul nostru Tibi, a plecat tare! Am fost singurul care a reacţionat şi din primul metru am fost in acelaşi ritm cu el. Nu mi-a fost greu deloc să duc acest ritm. Eram în grafic. Însă, la km 11 al cursei, un <<cutit îmi sfârtecă>> gamba piciorului drept, lateral stânga. Durerea a fost atât de mare încât nu pot să o descriu. Din acel moment Tibi a reuşit să se desprindă de mine. Am continuat deşi durerea era f mare. În 5 km mă ajunge din urmă Patrick. Nu pot reacţiona. Aş fi vrut! M-am oprit pt o scurtă alimentare. Cele 2 minute care le-am petrecut în repaus, au făcut ca plecarea să fie chinuitoare. Doar după câteva sute de metri am reuşit să ies din starea de şchioapătare. Am înţeles că rana e gravă. Totuşi, eram pe locul 3 în acel moment, iar gândul la o medalie pentru România m-a animat.
Mi-am păstrat poziţia până la primul punct de control, Artric Cicle, km 37 al cursei. Acolo mi-am luat un Tador, am incercat sa fac ceva pentru a-mi alina durerea. Am mâncat f rapid si am iesit din punct cu aceeaşi poziţie, determinat să o duc la capăt. Pornirea a fost la fel de complicată, cu dureri. Pentru inca 10 km am reuşit să păstrez ecartul. Apoi am fost ajuns din urmă de 2-3 competitori. Ritmul meu de deplasare a devenit mult prea încet. Trecuseră 12 ore şi am parcurs aproape 60 de km (in grafic pentru cei 70 per 24 de ore). Era noapte... am luat decizia să dorm 2 -3 ore, sperând într-o recuperare. Nu găseam un loc potrivit pentru a-mi monta kitul de somn. A trebuit să trag în braţe, sprijinindu-mă pe piciorul stâng şi trându-l pe celalalt. Intr-un final găsesc un loc sigur unde nu puteam fi călcat de maşină. Am început să mă "gospodăresc ". În timp ce mă mişcăm schiopătam de-a binelea. Am intrat în sacul de dormit şi eram în deplină siguranţă. Am mâncat, m-am hidratat şi m-am pus la somn, cu timer-ul setat la 3 ore. După o oră a apărut o maşină a organizatorilor. M-au întrebat dacă sunt în siguranţă. Răspunsul a fost da. Am menţionat, însă, păţania cu piciorul. Medicul a dorit să vadă piciorul. Când am iesit din sac, primul pas pe care l-am făcut a fost cumplit. La palpare s-a putut observa o durere evidentă în locul amintit , însă, nu a putut da un diagnostic precis. "It's up to you" (depinde de tine) mi-a zis doctorul. Atunci am făcut vreo 50 de metri să văd ce simt. Schiopatam vizibil cu dureri mari. Mă cunosc! Am realizat că rana nu este recuperabilă într-un timp scurt. Am ajuns în starea în care voinţa celor mai dârji oameni de pe planetă, cumulată la un loc, nu m-ar fi putut duce până la linia de sosire, în timpul impus. În această situaţie, am luat cea mai bună decizie: retragerea din cursă. Aşadar, nu competiţia m-a învins ci am fost trădat de propriul organism; când îmi era lumea mai dragă şi când totul decurgea conform cu planul de acasă. Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere. În viaţa trebuie să acceptăm cu demnitate înfrângerile şi să privim cu optimism spre viitor”, a scris Avram Iancu.
După primele zile ale competiţiei, Tibi Uşeriu conduce în clasament.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Avram Iancu a parcurs sâmbătă, înot ultimii 25 de kilometri din traseul de aproape 3.000 de kilometri, de la izvoarele Dunării până la vărsarea fluviului în Marea Neagră. Bibliotecarul din Petroşani şi-a început maratonul fluvial în urmă cu trei luni.
Avram Iancu, un bibliotecar în vârstă de 40 de ani, din Petroşani, este primul român care a traversat Canalul Mânecii fără costum de neopren, performanţa realizată în noaptea de luni spre marţi fiind omologată de Channel Swimming Association. A avut nevoie de patru încercări pentru a obţine performanţa dorită.
Peste 1.000 de oameni l-au întâmpinat pe Avram Iancu, pe malul Dunării, la intrarea în România. Bibliotecarul din Petroşani care şi-a propus să traverseze înot fluviul, de la izvoare la deltă, a parcurs două treimi din traseu, în aproape două luni de la data când a pornit în aventura vieţii.
Se încarcă comentariile...
