Cum s-a lucrat în anii '70-'80 la tunelurile uriaşe din Retezat: „Zeci de kilometri de galerii dăltuiţi în granitul munţilor“
0
Presa vremii dinainte de 1989 a relatat detalii mai puţin ştiute despre modul cum au fost săpate tunelurile din Retezat, care însumau zeci de kilometri de galerii.
Timp de peste un deceniu, mii de oameni au muncit la construcţia barajului Gura Apelor şi a sistemului său hidroenergetic din Masivul Retezat.
Între anii 1975 şi 1986, au fost săpaţi aproape 50 de kilometri de tuneluri subterane în Munţii Retezat, pentru amenajarea aducţiunilor lacului de acumulare Gura Apelor. Şi tot atunci, a fost construit şi barajul lacului din Retezat, din aroncamente (bolovani şi pietriş), grohotiş, argilă, granit, roci stâncoase - cel mai mare astfel de baraj din Europa anilor ´80.
GALERIE FOTO CU LACUL GURA APELOR
Detalii mai puţin cunoscute despre marele proiect hidroenergetic din România anilor '70 şi despre dificultăţile pe care le întâmpinau constructorii la săparea zecilor de kilometri de galerii subterane s-au păstrat în câteva articole ale presei locale a vremii, digitalizate de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşanu” din Deva. Un astfel de articol, publicat în 1976, în „Drumul Socialismului”, arăta cum a început uriaşul şantier din Retezat.
Secretele tunelurilor de zeci de kilometri construite sub Retezat, pentru barajul Gura Apelor VIDEO
„Cu câtva timp în urmă, nu cu prea mult, liniştea seculară împământenită pe aceste meleaguri de legendă a fost „zdrenţuită” de forfota constructorilor, de „zarva” maşinilor acestora. După Bicaz, Argeş, porţile de Fier, Lotru, Someş, aici, la Rîu Mare – Retezat începea o nouă epopee a luminii”, îşi începeau articolul redactorii Gheorghe Negrea şi Dorin Corpade, de la „Drumul Socialismului”.
Cum au fost săpate galeriile
Pentru constructorii barajului şi sutele de muncitori care au început săparea tunelurilor din reţeaua de aducţiune a lacului de acumulare, atmosfera uriaşului şantier era una obişnuită, relatau cei doi reporteri.
Barajul Gura Apelor Foto: Daniel Guţă
„Lumea încă nu ne cunoaşte“ – afirma, nu fără o uşoară undă de regret, inginerul Tiberiu Micu, şeful Şanterului 1 Uzină, un constructor format la şcoala aspră a Lotrului.
„Nu ne cunoaşte pentru că aici nu se întâmplă nimic senzaţional. Ceea ce facem e un lucru obişnuit.
Ridicăm barajul, săpăm în miezuri de munte noul făgaş al apelor, construim centrala şi tunelul de acces. Prin tunel, la ora schimbului, când noi vom fi într-un alt colţ de ţară, vor intra şi ieşi cei care supraveghează toarcerea firului de lumină prin caierul de ape învălmăşite în paletele turbinelor. Dar până atunci...
Atmosferă obişnuită de şantier: excavatoare mari, muşeind flămânde din poala muntelui, maşini într-un continuu travaliu, iar mai încolo, trişte oameni în salopete, purtând căşti de miner, ies şi intră într-o galerie.
Aici lucrează brigada condusă de Kadar Iosif, care s-a angajat ca până la sfârşitul lunii august să termine lucrarea încredinţată – spune, simplu, inginerul Micu.
Intrăm. Călcăm pe o pardoseală de piatră sfărâmată, udată în permanenţă de infiltraţiile de apă în pereţi. - În acest punct de lucru şi roca şi apa ne sunt potrivnice. Piatra ne rupe burghiele, apa ne inundă. Staţiile de pompare funcţionează în cea mai mare parte a zilei”, relatau angajaţii de pe şantier.
Construcţii pe malul Lacului Gura Apelor Foto: Daniel Guţă
Mai greu decât în minele de cărbune
Printre sutele de mineri care au început lucrul la galeriile Retezatului, mulţi au fost detaşaţi de la minele din Valea Jiului. Pentru ei şi pentru ceilalţi muncitori, în apropierea viitorului lac din munţi, la mijlocul anilor ´70 au fost construite trei colonii muncitoreşti, la Brazi, Brădăţel şi Baraj, cu peste 500 de locuinţe – o parte destinate angajaţilor cu familii, iar cealaltă pentru nefamilişti.
O altă colonie muncitorească urma să fie construită la Râuşor. „Un miner ne atenţionează: „- S-a puşcat. Este periculos să înaintaţi. Sunt gaze!”.
Într-adevăr, în atmosferă se simţea mirosul dulceag de dinamită. Până să se mai risipească fumul, deschidem o discuţie cu şeful de schimb, minerul Gheorghe Rachieru, venit din Vale, de la cărbune.
„N-am fugit de cărbune. Ba din contră, aici e şi mai greu şi nu faci niciodată două lucruri la fel. Apoi şi şantierul are ceva aparte, numai al lui. Vedeţi şi dumneavoastră, mai avem de dat trei asalturi, adică trei puşcături bune şi gata. Suntem în „centrală”. De aici începem un altfel de muncă. La o scară mai mare”. Iată, aşadar, că începând de acum, Rîu Mare – Retezat îşi conturează viitorul profil. În drumul lor spre inima muntelui, oamenii au alături de ei gândirea tehnică, ingeniozitatea, dârzenia pe care ţi-o dă lupta cu stânca”, relatau autorii articolului.
Lacul Gura Apelor Foto Daniel Guţă
Zeci de kilometri de galerii pe sub munte
În deceniul de lucru la Amenajarea hidroenergetică Râu Mare – Retezat, şantierul uriaş din inima munţilor nu a fost ocolit de probleme. Condiţiile de lucru au fost aspre, au avut loc o mulţime de accidente grave de muncă, inundaţiile şi alunecările de teren frecvente au întârziat lucrările şi au îngropat adesea utilajele şi echipamentele de lucru, adesea insuficiente.
Dacă în primii ani de la începerea construcţiei barajului, galeriile din munte au fost săpate cu unelte rudimentare, din 1980, în premieră în România, s-a adoptat metoda de excavare mecanizată prin introducerea unei maşini de forat Robbins, cu un avans mediu de 174 de metri pe lună şi maxim de 330 de metri pe lună.
Instalaţia de forat modernă a fost folosită la aducţiunea principală a barajului. Galeria subterană are o lungime de 18,5 kilometri şi o înălţime de aproape cinci metri. Pe traseul ei colectează apele pâraielor Netiş, Bodu şi Valea Mare, pe care le revarsă în baraj. O altă aducţiune a lacului de acumulare Gura Apelor preia apele a 12 pâraie de pe versantul nordic al Retezatului, printr-un sistem de galerii subterane cu o lungime de peste 30 de kilometri.
„După aproape 11 ani de activitate, în care s-au dăltuit în granitul munţilor zeci de kilometri de galerii şi s-au înălţat în calea apelor un baraj de anrocamente şi miez de argilă, cel mai mare din Europa, la 16 aprilie 1986, îşi închide porţile galeria de deviere şi apele Râului Mare Retezat sunt zăgăzuite. Atunci a început acumularea apelor în lacul care va avea în final un volum de peste 210 milioane metri cubi de apă şi o suprafaţă de 420 de hectare”, informa Hidroconstrucţia.
O lună mai târziu a fost pusă în funcţiune uzina hidroenergetică Retezat cu o putere de 335 MW şi apoi Centrala de la Clopotiva, de 14 MW, situată în aval.
Amenajarea hidroenergetică Râul Mare – Retezat, reprezentată barajul Gura Apelor şi hidrocentralele Retezat şi Clopotiva, are o putere instalată de 349 MW şi o energie medie multianuală de 630 de GWh. Are ca rol atât producerea de energie electrică, cât şi în regularizarea cursului Râului Mare şi atenuarea undelor de viitură.
Lacul de acumulare Gura Apelor, întins pe aproape 420 de hectare, are o adâncime maximă de peste 160 de metri, iar barajul lui are o lungime de 464 de metri şi o înălţime de 168 de metri. Situat la cota 1.000 faţă de nivelul mării, barajul are o lăţime la bază de peste 550 de metri, iar la coronament - de 12 metri.
Aducţiune. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Vă recomandăm să citiţi şi:
FOTO Secretele lacurilor glaciare din Retezat. Unde se află „minunile albastre“ din inima munţilor
Se încarcă comentariile...
