Cum l-au plâns românii pe Stalin. Gestul controversat al Patriarhului Justinian şi „mascarada regizată de comunişti“

Cum l-au plâns românii pe Stalin. Gestul controversat al Patriarhului Justinian şi „mascarada regizată de comunişti“

Stalin.

Note informative secrete arătau cum au întâmpinat românii moartea lui Iosif Stalin, temutul lider al URSS, în „cea mai frumoasă mascaradă regizată de comunişti”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iosif Vissarionovici Stalin (1878 – 1953) a condus Uniunea Sovietică timp de peste trei decenii şi a rămas în istorie drept unul dintre marii tirani ai secolului XX, responsabil de moartea a milioane de oameni. A murit în 5 martie 1953, iar dispariţia sa a stârnit un val de emoţie şi în România. 

Atmosfera din Bucureşti, în ajunul morţii temutului lider al Uniunii Sovietice şi în zilele care au urmat evenimentului a fost descrisă de un preot arab, ortodox, care se afla în capitala României, ca invitat al Patriarhului Justinian, şi care apoi s-a întors în ţara sa din Orientul Mijlociu.

Documentul în care sunt descrise evenimente petrecute în 4-5 martie 1953 a fost păstrat în arhivele Radio Europa Liberă.

„La Bucureşti au fost luate măsuri speciale în prima noapte de când condiţia critică de boală în care se afla Stalin a fost făcută publică. Districtele centrale ale oraşului au rămas aproape pustii, iar maşinile autorităţilor circulau pe străzi cu viteză maximă.

De la ora 21, Securitatea a început să verifice cărţile de identitate ale puţinilor trecători, iar persoanele care trezeau suspiciuni erau percheziţionate. Am avut ocazia să merg la oficiul central al Poştei, cu treburi, şi chiar la intrare un detaşament al Securităţii m-a legitimat. 

Nu ştiu dacă astfel de măsuri au fost luate şi în suburbii sau în alte părţi ale oraşului”, scria preotul, conform raportului secret, păstrat în arhive.

Preotul susţinea că a doua zi dimineaţa în Bucureşti au apărut manifeste anti-Stalin, însă nu a observat vreunul dintre acestea. Fluturaşii, de mărimea unor pagini obişnuite de carte, ar fi anunţat că apropierea morţii lui Stalin ar fi însemnat „începutul sfârşitului pentru Comunism” şi chemau poporul român să se pregătească pentru că „măreaţa zi” se apropia.

Proclamaţiile aveau titlul „Români” şi se încheiau cu „Trăiască România Liberă”. Preotului i s-a spus că astfel de fluturaşi au fost găsiţi lipiţi pe zidurile Universităţii şi pe pereţii marelui restaurant de stat „Dunărea”.

O astfel de informaţie, relevantă pentru agenţiile de informaţii străine, era considerată improbabilă – atât timp cât nu a putut fi raportată sau confirmată şi de alţi oficiali ai legaţiilor din Bucureşti.

Preoţii s-au bucurat pe ascuns

Patriarhul Justinian, care îl găzduise pe preotul arab, a convocat Sfântul Sinod într-o sesiune extraordinară în care a hotărât ca Te Deumul să fie rostit în toate bisericile, pentru recuperarea dictatorului sovietic.

„Sursa noastră afirma că în ciuda agitaţiei manifestată de Justinian, preoţii obişnuiţi abia şi-au putut ascunde bucuria la auzul oportunităţii de a se ruga pentru sufletul unuia care a negat existenţa lui Dumnezeu. Cele câteva persoane care au venit la biserici pentru a participa la Te Deum au fost prezente din simplă curiozitate, în opinia preotului. Acesta afirma că printre enoriaşi se aflau agenţi secreţi, trimişi să se asigure că preoţii respectă setul de ordine primit de la Sfântul Sinod. Preoţii au fost alertaţi de prezenţa agenţilor, astfel că niciunul nu s-a grăbit să îşi manifeste jubilaţia interioară”, arătau autorii raportului.

În seara zilei următoare, în timp ce Radio Moscova încă anunţa buletinele medicale ale doctorilor de la Kremlin cu privire la starea gravă a pacientului, oficialul arab a fost invitat să cineze în casa unui preot român, împreună cu alţi trei invitaţi străini.

„Radioul era pornit, iar tovarăşul sursei noastre a rugat gazda să găsească frecvenţa unui post de radio de limbă arabă al staţiilor din Orientul Mijlociu, pentru a putea afla adevărul despre ce se petrece în Moscova. De la posturile din Orientul Mijlociu au ajuns să asculte BBC, Vocea Americii şi Radio Europa Liberă. Cel din urmă era însă mai dificil de ascultat în acea noapte decât în alte perioade, dacă interferenţele au fost cauzate de bruiaje sau de atmosferă nu şi-a putut da seama”, informau autorii documentului.

Gestul patriarhului Justinian

Când decesul dictatorului sovietic a fost anunţat în final, o mare demonstraţie de „doliu” a fost organizată în Piaţa Stalin (fosta Piaţa Victoriei) şi coroane de flori au fost depuse la statuia lui Stalin, care domina locul. Întreg oraşul a fost împodobit cu steaguri roşii, decorate în negru. Slujbe pentru cei morţi au fost ţinute ăn toate bisericile capitalei şi clopotele funerare au bătut pe parcursul întregii zile, afirma preotul arab.

„Ca distins oaspete străin, sursa noastră a participat la slujba ţinută în catedrală, în prezenţa Patriarhului Justinian. Biserica era aglomerată şi numeroşi oameni s-au adunat pe străzile din jurul ei. Când serviciul religios s-a încheiat, Patriarhul a ieşit din catedrală, împreună cu acoliţii săi şi cu mulţimea în spatele său. La vederea celor care îl aşteptau afară, Justinian a ridicat mâinile spre cer, spunând: <Domnul l-a luat>. Un preot din apropierea sursei noastre a comentat cu o voce joasă: „Patriarhul pare că spune, din gesturile sale: <Mulţumim Domnului că ne-a scăpat de el>. Câţiva oameni au auzit remarcile preotului şi au bufnit în râs”, arătau autorii raportului.

Oaspetele străin adăuga că Bucureştiul a fost împânzit cu zvonuri în ziua care a urmat morţii lui Stalin, unele despre faptul că dictatorul murise cu ceva timp înainte ca decesul său să fie anunţat, că a fost asasinat din motive politice, că în Rusia Sovietică s-a instalat haosul etc. Prietenii săi l-au implorat în această perioadă să asculte posturi radio arabe, astfel încât să-i poată informa despre ultimele evenimente.

„Românii au jucat teatru toată noaptea”

Un alt document păstrat în arhivele RFE prezenta mărturia unui tânăr român, care a părăsit ţara la începutul anului 1954, refugiindu-se într-o tabără din Trieste. Acestea informa că moartea dictatorului sovietic le-a dat românilor un sentiment de uşurare şi o speranţă de libertate. În ziua când aceasta a fost anunţată, oamenii au ieşit în barurile şi în restaurantele din bucureşti pentru a sărbători, însă nu le-a luat prea mult timp pentru a fi din nou deziluzionaţi. Iată mărturia tânărului:

„Nu pot vorbi despre moartea genialului conducător de oaste, de genialul conducător de popoare, de cel mai mare învăţător şi savant al omenirii, fără a arăta cu ce durere a primit poporul român această catastrofă. În ziua de 5 martie 1953, moartea anunţată la radio şi prin chenarele din cadru negru de o şchioapă a ziarelor, în special al ziarului Scânteia, organ al comitetului Partidului Muncitoresc Român, recomandau poporului român o atitudine de sobrietate excesivă, arătând poporului catastrofa abătută asupra întregii omeniri muncitoare din lume. 

Sincer vorbind, lumea nu credea într-adevăr că acest călău al omenirii a murit cu adevărat. Dar când posturile de radio străine au comentat şi au confirmat acest lucru, a crezut cu adevărat şi a început să-şi manifeste cu adevărat durerea. 

Primul lucru foarte sugestiv care exprima durerea de care era cuprinsă lumea a fost faptul că bufetele şi cârciumele din bucureşti au fost pline până la refuz. Au plâns oamenii moartea genialului, îmbătându-se şi petrecând toată noaptea. Au jucat teatru toată noaptea, ori de câte ori vedeau un miliţian, râsul se transforma într-un plâns simulat, iar după trecerea pericolului, aveau un motiv în plus să râdă şi să se amuze. Oare ce o fi spus partidul când a aflat că în noaptea celei mai mari tragedii din istorie, poporul a cheltuit cel din urmă ban din casă, iar Trustul alimentaţiei publice a realizat cea mai ridicată reţetă de încasări de la înfiinţarea sa?”, relatat tânărul.

Plângeau instantaneu în faţa tabloului

În schimb, a doua zi tot oraşul era îndoliat. Toate instituţiile şi în special sediile partidului erau acoperite cu negru. La ambasada Uniunii Sovietice s-au făcut pregătiri speciale.

„Aici, afară de faptul că totul era pavoazat în negru, s-a amenajat o sală specială unde trona tabloul încadrat în negru al marelui dispărut. Tot aici se găsea şi un registru în care muncitorii români trebuiau să semneze după ce au vărsat câteva lacrimi de formă. Acest lucru nu era ceva nou pentru bietulpopor român care de la instaurarea regimului comunist în ţară poartă o mască de circumstanţă în orice ocazie, fie când este chemat la o şedinţă, fie când merge la manifestaţie.

În orice caz, începând din ziua următoare, o masă de oameni care forma o coadă interminabilă se afla în faţa ambasadei ruseşti şi terminându-se, ocolea trei – patru străzi laterale în şseaua cu acelaşi nume cu al marelui dispărut, Şoseaua Stalin.

Am fost din simplă curiozitate şi am asistat la cea mai frumoasă mascaradă regizată de comunişti. Am văzut cum făcuseră şcoala cu cele mai bune stahanoviste şi cu oamenii devotaţi ai partidului, care când ajungeau şi priveau la tabloul lui Stalin maşinal începeau să plângă, nefiind capabili să mai semneze în registru. De altfel aceste scene au fost şi filmate şi trimise la Moscova, pentru a arăta cum a luat parte poporul român la marea durere”, scria românul.

Tânărul a relatat şi despre al doilea eveniment important al acelor zile: funeraliile lui Stalin.

„La Bucureşti s-a organizat la statuia marelui dispărut din faţa parcului cu acelaşi nume solemnitatea de doliu. În primul rînd s-a format o gardă de onoare, compusă din ofiţeri din garnizoana Bucureşti, care a luat loc pe soclul statuii. În faţa şi în jurul statuii s-au format un cerc de brigăzi de muncitori care purtau tablourile îndoliate ale lui Stalin.

În jurul soclului, până la o distanţă de 10 metri, erau depuse coroanele diverselor organizări militare şi civile ale PMR, din care ieşea în evidenţă imensa coroană rotundă, depusă de comitetul central al partidului român. Meetindul a fost deschis de discursul ţinut de Chivu Stoica, care, frânt de durere,a  făcut biografia marelui învăţător. Atât de afectat a vorbit şi a ridicat în slavă faptele de glorie ale dispărutului încât la un moment dat am avut impresia că statuia însăşi se mişcă şi îşi va lua zborul către cer”, relata autorul informării, păstrată în arhivele RFE.

La scurt timp, cele mai multe dintre portretele dictatorului sovietic au fost retrase din instituţiile şi întreprinderile de stat.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum a fost zeificat Nicolae Ceauşescu de poeţi, cu câteva zile înainte de moarte: „El e întruparea înţelepciunii. Ea, om de ideal şi cărturar de seamă”

Nicolae Ceauşescu şi faimoasele sale partide de vânătoare. „Vedeţi? V-am făcut planul la carne!”

Topul poeziilor omagiale dedicate lui Nicolae Ceauşescu. Cum s-au întrecut în linguşiri scriitorii din trecutul comunist

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: