Cum a început distrugerea combinatului siderurgic Hunedoara. Un procuror a anticipat dezastrul în 1991
0De peste trei decenii, combinatul siderurgic al Hunedoarei a fost un colţ de rai al hoţilor. Fenomenul furturilor la scară mare a luat amploare imediat după Revoluţie.
Combinatul siderurgic al Hunedoarei s-a transformat în ultimele trei decenii într-o fantomă a colosului industrial din comunism, iar la distrugerea lui au contribuit nu doar problemele economice cu care s-a confuntat România, dar şi nenumăratele grupări de hoţi care l-au devalizat.
Încă de la începutul anilor ´90, autorităţile atrăgeau atenţia asupra fenomenului scăpat de sub control al furturilor din combinat, care contribuiau la distrugerea lui.
Într-un interviu publicat în august 1991, de ziarul hunedorean Cuvântul Liber, fostul procuror şef Tiberiu Hârşan, de la Parchetul municipiului Hunedoara, descria situaţia sumbră în care era adus combinatul, din cauza hoţilor, într-o vreme în care încă mai avea peste 10.000 de salariaţi.
„Ne confruntăm la Hunedoara cu un fenomen foarte grav. După Revoluţia din Decembrie 1989, dar mai ales în ultima vreme, s-au înmulţit sustragerile din avutul public, mai precis din societatea comercială Siderurgica. Unii au înţeles libertatea în sensul că pot face ce vor fără să dea seamă nimănui. Or, bunurile pe care le avem – minele, fabricile, tot ce există – sunt rodul strădaniei naţiunii noastre, al sudorii ce a curs şi curge de pe fruntea poporului. Nu trebuie distruse, ci păstrate, dezvoltate, spre binele acestei ţări, ce se îndreaptă spre democraţie şi libertate. Adevărul este că din marele combinat se fură ca în codru. Se fură, nu un şurub, o piuliţă acolo, de care omul are nevoie acasă, la bicicletă, maşină ş. a., ci cu maşinile, cu cărucioarele. Paznici sunt o mulţime, dar nu pricep cu ce se ocupă, de vreme ce le trec pe sub nas bunuri de valori foarte mari”, relata procurorul şef de la acea vreme.
Tiberiu Hârşan dădea exemplu unui finisor la secţia Profiluri mici a Combinatului Siderurgic, tată a doi copii, care împreună cu un şofer la Întreprinderea de Utilaje Grele au încărcat într-un camion, în 27 noiembrie 1990, 1,2 tone de laminate, au ieşit cu marfa furată pe poarta combinatului, fără să fie întrebaţi ce fac, şi au ascuns-o într-un garaj al I.U.C.G. de la Peştiş, urmând să o valorifice la fier vechi. Furtul a fost descoperit, în urma sesizărilor făcute de colegii celor doi. Alte exemple date de procuror vizau salariaţi care furau, nestingheriţi, sute de kilograme de cupru, bronz şi neferoase.
„Am sesizat adesea aceste lucruri conducerii organelor de pază, dar nu prea se sinchisesc. O soluţie ar fi înăsprirea pazei, desemnarea în posturile de portari a unor oameni cinstiţi şi vigilenţi, care să controleze tot ce iese pe poartă. Poliţia, oricât se străduieşte, nu poate face faţă. Ori păstrarea avutului este o datorie a celor ce conduc procesele de muncă”, menţiona procurorul şef, în interviul din 1991.
Situaţia combinatului siderurgic nu s-a mai îmbunătăţit, iar furturile au luat amploare în anii următori, contribuind la distrugerea colosului industrial şi pierderea a mii de locuri de muncă. În 1990, municipiul Hunedoara avea o populaţie de peste 80.000 de locuitori şi peste 38.000 de salariaţi, majoritatea lucrând în Combinatul Siderurgic. În prezent, în municipiul cu circa 60.000 de rezidenţi, puţin peste 13.000 de oameni au locuri de muncă, iar numărul salariaţilor din combinat a ajuns la circa 800.
Povestea combinatului siderurgic
Uzinele de fier ale Hunedoarei transformate în anii ´50 în combinat siderurgic au o istorie de peste 130 de ani. Au fost înfiinţate în 1884, în acelaşi an în care a fost inaugurată şi, linia de cale ferată Hunedoara – Simeria. Industria metalurgică a Hunedoarei s-a dezvoltat continuu în următoaele decenii, beneficiind de bogatele resurse de fier din Ghelari şi Teliuc, de materii prime din Ţinutul Pădurenilor şi de conexiunea cu bazinul carbonifer al Văii Jiului. La începutul anilor 1970, Hunedoara avea 80.000 de locuitori, iar fiecare familie avea cel puţin un membru care lucra în cadrul combinatului. Complexul siderurgic, cu circa 20.000 de salariaţi era considerat unul dintre cele mai performante centre industriale din ţară, având o producţie de peste 5,5 milioane de tone de oţel. Oţelul, laminatele şi celelalte materiale produse în combinat ajungeau în unităţile de producţie ale Ministerului Industriei Metalurgice, în industria constructoare de maşini şi în construcţii, iar circa 13 la sută din produsele siderurgice erau exportate. Combinatul avea contracte de livrări în 35 de ţări, cele mai importante fiind cu R.F. Germania, Franţa, Suedia, Marea Britanie, URSS şi R. S. Cehoslovacia. Declinul combinatului a început în anii 1990, iar la mijlocul anilor 2000 a avut loc ultimul mare val de disponibilizări, peste 5.000 de oameni rămânând fără serviciu. Din 2003, Mittal Steel a achiziţionat compania de la statul român, iar din 2006, vechiul combinat a intrat în patrimoniul ArcelorMittal.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
