Cum au fost „spălate” monedele antice de aur furate din Sarmizegetusa Regia. S-a decis data sentinţei pentru traficanţi

Cum au fost „spălate” monedele antice de aur furate din Sarmizegetusa Regia. S-a decis data sentinţei pentru traficanţi

Florin Delinescu, unul dintre inculpaţi.

Magistraţii au stabilit data pronunţării sentinţei definitive în dosarul fostului custode al sitului Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Florin Delinescu, acuzat, împreună cu alţi trei inculpaţi, de infracţiuni de spălare de bani, într-un dosar al comorilor dacice. Anchetatorii arată în rechizitoriu cum au procedat cei patru inculpaţi pentru a „spăla” provenienţa comorilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit, pentru data de 21 decembrie, pronunţarea sentinţei finale într-un dosar al traficului de comori dacice, în care au fost trimişi în judecată Florin Delinescu – fost custode al sitului Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Viorel Hârşan, Ioan Varga şi Gheorghe Gătăianţu.

În luna iunie a anului trecut, Tribunalul Hunedoara i-a condamnat pe Florin Delinescu, Ioan Varga şi Gheorghe Gătăianţu în acest dosar, la câte trei ani de închisoare, cu suspendare, în timp ce al patrulea inculpat, Viorel Hârşan a primit un an şi jumătate de închisoare, cu suspendare. Decizia a fost contestată iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia.

Cei patru au fost acuzaţi că între anii 2010 şi 2013 au aderat la o asociaţie infracţională având ca scop comiterea de infracţiuni la regimul de protecţie al Patrimoniului Cultural Naţional, în urma cărora au valorificat ilegal pe piaţa neagră a antichităţilor mai multe loturi monetare aparţinând unor tezaure de monede Lysimach şi denari romani. „Acestea au fost sustrase în ultimii ani din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO, şi au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional”, informa Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Procurorii au reuşit să recupereze trei monede din aur Lysimach şi alte 81 de monede antice din argint, care au fost depuse în custodia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. În 2013 inculpaţii au tranzacţionat ilegal cinci monede din aur de tip Lysimach cu suma de 3.550 de euro şi 22 de monede de tip denari romani cu suma de 1.000 euro prin încălcarea regimului de ocrotire a acestor bunuri, utilizând o schemă de spălare a artefactelor în vederea ascunderii originii infracţionale ale acestora.

„În perioada martie – mai 2013, Florin Delinescu i-a contactat prin intermediul lui Gheorghe Gătăianţu pe  Viorel Hârşan şi pe A. D., un alt comerciant de antichităţi şi bunuri de artă din Timişoara, după care, le-a oferit, şi prin intermediul lui Ioan Varga, mai multe monede din aur, de tip Lysimach. În acest scop, Florin Delinescu şi Ioan Varga au curăţat monedele pentru a înlătura urmele de sol şi le-au prezentat cu „Certificat de onorabilitate” ca fiind ale unui profesor din Cluj, ori aduse din SUA, deşi monedele mai purtau urme de sol şi diverşi compuşi chimici rezultaţi din interacţiunea pieselor cu agenţii chimici din sol, iar faptele de sustragere a tezaurelor monetare din siturile monument istoric ale judeţului Hunedoara erau de notorietate”, se arată în dosar.

Tranzacţii la pensiune
Potrivit anchetatorilor, o primă tranzacţie a avut loc in perioada 17 -22 martie 2013 şi a fost aranjată de Florin Delinescu şi Gheorghe Gătăianţu la pensiunea celui dintâi, din Ulpia Traiana Sarmizegetusa. În contextul respectiv Ioan Varga s-a întâlnit cu Viorel Hârşan, consiliat de Gheorghe Gătăianţu, în filigoria din grădina pensiunii, unde cel dintâi a prezentat celui de-al doilea un lot de şapte monede Lysimach din aur, din care inculpatul Viorel Hârşan a achiziţionat două monede din emisiuni diferite (Tomis şi Callatis) pentru care a achitat suma de 1.500 euro (750 euro/monedă). Viorel Hârşan a oferit monedele cumpărate colecţionarului A.D. care a refuzat să le cumpere, după care monedele au fost predate organelor de poliţie, iniţial inculpatul declarând că le-a vândut unei persoane necunoscute in mall-ul din Timişoara. Procedându-se la expertizarea celor două monede, s-a stabilit că acestea reprezintă emisiuni greceşti, respectiv stateri  de tip pseudo-Lysimachos emişi la Tomis şi Callatis, care fac parte din tezaurele sustrase din zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, informau anchetatorii.

A doua tranzacţie a avut loc la sfârşitul lunii aprilie 2013, informau anchetatorii. Astfel, în perioada 27-29 aprilie 2013, Florin Delinescu l-a anunţat pe A.D., prin intermediul lui Gheorghe Gătăianţu, că Ioan Varga poate să-i vândă mai multe monede la preţul de 650 de euro bucata. La data de 30 aprilie 2013 Gheorghe Gătăianţu l-a condus pe A.D. la Pensiunea Ulpia-Traiana Sarmizetusa, unde Florin Delinescu le-a pus la dispoziţie filigoria din grădină în care Ioan Varga a prezentat celor doi şapte monede Lysimach din aur, precum şi monede din argint. Gheorghe Gătăianţu l-a consiliat pe colecţionarul din Timişoara, recomandându-i să cumpere stateri Lysimach din emisiuni diferite, iar in final, Ioan Varga i-a vândut acestuia, la preţul de 2.050 euro, doi stateri Tomis şi un stater Callatis (1.950 euro) precum şi o didrahmă dacică din argint tip Adâncata – Mânăstirea (100 euro), toţi cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni. Monedele tranzacţionate erau curăţate chimic în scopul ascunderii sau disimulării provenienţei ilicite a acestor bunuri, şi urmau a fi plasate pe piaţa antichităţilor din Viena, se arată în dosar.

Monede antice din Sarmizegetusa Regia şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa
O ultimă tranzacţie a avut loc la data de 8 mai 2013, când Florin Delinescu, prin intermediul lui Gheorghe Gătăianţu au transferat colecţionarului A. D., prin vânzare, la preţul de 1.000 euro, un lot de 40 denari romani din argint şi un inel, care urmau să fie valorificate pe piaţa antichităţilor din Viena.

Cu ocazia percheziţiei din 10 mai 2013 anchetatorii au ridicat de la domiciliul colecţionarului din Timişoara trei monede din aur tip Lysimach, o didrahmă dacică din argint, 78 denari romani din argint, şase monede medievale, un inel sigilar şi o reproducere de monedă antică. Monedele proveneau din tezaurele scoase la iveală prin operaţiuni ilicite de detecţie, efectuate in zona cetăţilor dacice din zona munţilor Orăştiei, a informat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Lotul de denari care a făcut obiectul ultimei tranzacţii cuprindea alte două loturi monetare, dintre care unul a fost extras ilegal din situl Sarmizegetusa Regia, iar al doilea din situl Ulpia –Traiana Sarmizegetusa. Bunurile au fost supuse unor operaţiuni de curăţare – restaurare, prin metode chimice, mecanice sau mixte, chimico-mecanice, care necesită existenţa unui personal specializat în astfel de activităţi, cât şi a unei dotări tehnice minimale. Aceste condiţii sunt  îndeplinite de inculpatul Florin Delinescu.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Adrian Stoicoi a fost arestat în dosarul tezaurelor dacice. Ce a declarat la percheziţiile în care au fost găsiţi kosonii şi statuetele unor zeităţi

Adrian Stoicoi, fost condamnat cu suspendare într-un dosar privind furturi de obiecte de patrimoniu, a fost din nou reţinut şi arestat preventiv, într-un dosar în care este cercetat pentru complicitate la furt de artefacte. În timpul percheziţiilor efectuate la casa acestuia de la poalele Sarmizegetusei Regia, Stoicoi a declarat pentru adevarul.ro că este hărţuit de câţiva ani de anchetatori.

Tezaurele fabuloase din Sarmizegetusa Regia. Peste 55 de kilograme de aur în monede antice şi 11 spirale din aur masiv sunt căutate prin Interpol

Curtea de Apel Alba Iulia va da sentinţe definitive în trei dosare penale în care membrii mai multor grupări au fost deja condamnaţi de Tribunalul Hunedoara pentru infracţiuni legate de traficul unor tezaure antice valoroase, sustrase din siturile arheologice din Sarmizegetusa Regia. O grupare a traficanţilor de comori a fost deja condamnată, iar alte anchete se află la Parchet. O cantitate impresionantă de aur este căutată, încă, prin Interpol.

Misterul dispariţiei lui Iulian Ceia, şeful traficanţilor de comori dacice. „Pionul“ condamnat în dosarul tezaurelor din Sarmizegetusa Regia, căutat de doi ani

Iulian Ceia, omul care a coordonat grupările traficanţilor de comori dacice, este de doi ani pe lista urmăriţilor internaţional, după ce Înalta Curte l-a condamnat la închisoare în dosarul tezaurelor din aur furate din Munţii Orăştiei. „Pionul“ a reuşit să se sustragă legii încă din 2014, iar odată cu dispariţia lui au rămas nedezlegate şi multe dintre misterele comorilor rămase nerecuperate de autorităţi.

Cum a pus mafia sârbă mâna pe cele mai valoroase comori dacice: traficul cu brăţări de aur comandat de Ilic Ljubisa

Unul dintre cele mai vechi dosare ale căutătorilor de comori din Munţii Orăştie este aproape de sentinţa definitivă. În dosarul tezaurelor, în care zece oameni sunt condamnaţi pe fond, au fost anchetaţi mai mulţi interlopi sârbi, pentru că au creat o reţea care se preocupa cu traficul de obiecte antice, iar cu ajutorul ei au fost scoase din ţară o serie de artefacte antice extrem de valoroase.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: