Cum a fost pedepsit recidivistul care a violat o taximetristă însărcinată. Femeia a fost dusă pe un câmp şi batjocorită

Cum a fost pedepsit recidivistul care a violat o taximetristă însărcinată. Femeia a fost dusă pe un câmp şi batjocorită

Petru Băţălan.

Petru Băţălan şi-a aflat sentinţa definitivă pentru violarea unei femei însărcinate. Agresiunile s-au petrecut la scurt timp după ce acesta fusese eliberat şi după o altă tentativă de viol.

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa definitivă în dosarul în care un recidivist din Hunedoara a fost acuzat de violarea unei taximetriste.

Magistraţii au respins apelul formulat de Petru Băţălan împotriva pedepsei de nouă ani de închisoare la care a fost condamnat de Judecătoria Hunedoara. Astfel el va face nouă ani de închisoare, din care se scade perioada petrecută în arest, începând din iunie 2018.

În luna iunie a anului trecut, Petru Băţălan a violat o taximetristă, căreia i-a cerut să îl transporte în Hăşdat. S-a aşezat în maşină pe scaunul din faţă şi i-a cerut femeii să îl ducă pe o stradă lăturalnică de la marginea localităţii.

Ajunşi într-un loc izolat, a ameninţat-o cu un cuţit şi a lovit-o cu pumnii. Apoi femeia a fost violată şi supusă mai multor umilinţe, în ciuda rugăminţilor sale de a fi lăsată în pace, fiind gravidă. La un moment dat, bărbatul a ieşit din maşină, iar taximetrista a blocat uşile şi a reuşit să îşi anunţe colegii. Băţălan a fost prins a doua zi, în Hunedoara.

„Inculpatul nu a avut vreo urmă de empatie faţă de persoana vătămată sentiment care îi este total străin  nefiind impresionat de faptul că aceasta plângea, spunându-i că este însărcinată ba, dimpotrivă, a lovit-o în repetate rânduri cauzându-i leziuni traumatice. Multiplele condamnări suferite de inculpat pentru infracţiuni de viol evidenţiază faptul că acesta obişnuieşte să comită agest gen de infracţiuni, iar recidiva în comiterea acestei fapte indică o periculozitate deosebită a persoanei inculpatului”, se arăta în dosar.

Cu patru luni înainte de a comite violul, Băţălan a fost prins după ce a atacat o angajată a spitalului din Hunedoara, pe care ar fi încercat să o violeze. A fost lăsat în libertate, fiind cercetat sub control judiciar. Femeia, în vârstă de 43 de ani, angajată la Spitalul municipal Hunedoara, a fost victima recidivistului, eliberat în octombrie 2017 din închisoare unde ispăşise o pedeapsă pentru viol şi tâlhărie.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Recidivistul care a violat o taximetristă a fost prins. Faptele grave din trecut ale suspectului

Recidivistul care a violat o femeie după eliberarea sa din închisoare a fost prins după o săptămână

Profesorul de dansuri populare care a violat o elevă de 11 ani a primit pedeapsa. A vrut să cumpere tăcerea fetei cu un suc

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: