Cum a fost înşelată o femeie cu 2.000 de euro. Escrocherie ingenioasă cu metoda „Accidentul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ARHIVĂ.
ARHIVĂ.

Escrocii care folosesc „metoda Accidentul” pentru a înşela oameni au devenit mai ingenioşi. O femeie a pierdut 2.000 de euro din cauza lor.

O femeie a virat 2.000 de euro în contul unor escroci, după ce atât ea cât şi mama sa s-au lăsat înşelate prin metoda „Accidentul”.

O pensionară în vârstă de 72 de ani a reclamat Poliţiei din Haţeg că a fost apelată pe telefonul fix din locuinţa mamei sale din Râu de Mori, de către o persoană necunoscută care s-a prezentat ca fiind „poliţist” şi care, sub pretextul că realizează un „sondaj” cu privire la persoanele ce locuiesc în străinătate, i-a cerut femeii să îi furnizeze numele şi numărul de telefon al fiicei şi al fiului acesteia, care locuiesc în Franţa. După ce iniţial a ezitat, femeia a fost avertizată de falsul poliţist că va fi „chemată la sediu, la Deva”, context în care aceasta i-a furnizat bărbatului necunoscut datele solicitate.

Ulterior, femeia a fost contactată telefonic de altă fiică a sa, care locuieşte în municipiul Cluj-Napoca, şi care i-a relatat faptul că sora sa, din Franţa, a fost apelată de o persoană necunoscută, aceasta fiind informată că sora sa din Cluj-Napoca a suferit un accident rutier grav şi este transportată, cu un elicopter, la un spital din Bucureşti.

„Apelantul i-a solicitat femeii din Franţa 2.000 de euro pentru acoperirea serviciilor medicale ale surorii sale din Cluj-Napoca, iar aceasta a virat suma solicitată printr-un serviciu de transfer monetar, fără să verifice în prealabil informaţia cu privire la aşa-zisul accident în care ar fi fost implicată sora sa. Banii au fost retraşi din contul respectiv, la scurt timp după depunere. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţe al Judeţului Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cadavrul unui tânăr dispărut de o lună a fost găsit într-un canal de scurgere din Hunedoara

FOTO Accident mortal cu un copil de 13 ani aflat la volan. A intrat cu maşina de lux într-un copac

Tânără bătută pe o stradă în Hunedoara de soţul nemulţumit de divorţ. Femeia a ajuns în spital

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite