Cum erau ucise în chinuri femeile în Evul Mediu: cele mai cumplite instrumente de tortură rezervate „păcătoaselor”
0Femeile acuzate de prostituţie, vrăjitorie, adulter sau avorturi, în Evul Mediu, erau silite deseori să treacă prin chinurile instrumentelor de tortură. Unele dintre dispozitivele monstruoase erau concepute special pentru schingiuirea acestora. Printre ele se numără „Tarantula”, folosită la smulgerea sânilor, sau „Para angoasei”, pentru mutilarea vaginală.
În Evul Mediu tortura a fost folosită deseori pentru extragerea unor informaţii, pentru confesiuni forţate, ca pedeapsă sau metodă de înspăimântare sau pentru plăcerea personală a inchizitorilor, arată numeroase mărturii.
Femeile nu erau exceptate de la tortură, indiferent de metoda şi de instrumentul folosit, şi, mai mult chiar, pentru ele au fost inventate instrumente speciale. Unul dintre acestea a fost dispozitivul menit să le smulgă sânii. Instrumentul conceput special pentru schingiuirea femeilor era dotat cu gheare de oţel, care adesea erau încinse de călăi, pentru a le spori durerea. Era aşezat pe sânii victimelor, iar cuiele sale erau înfipte sub piele. Inchizitorii smuceau instrumentul, până când le smulgeau sânii femeilor. Deseori, victimele mureau în urma pierderii de sânge. O varianta comună a smulgătorului de sâni era cunoscută sub numele de „Paianjenul” sau „Tarantula”. Era un instrument similar, agăţat pe un perete al camerei de tortură. Pieptul victimei era fixat între „ghearele” dispozitivului, uneori încinse, iar când călăul o trăgea înspre el, victima era mutilată grav, sânii rămânându-i desprinşi de corp, în „ghearele” paianjenului.
Para ucigaşă
Un alt instrument „dedicat” femeilor era „para angoasei”, folosită în timpul Evului Mediu ca o modalitate de a le tortura pe cele care avortau spontan. Era destinat, de asemenea, pentru pedepsirea mincinoşilor, hulitorilor şi homosexualilor. Instrumentul în forma unei pare era inserat într-unul dintre orificiile victimei: vagin pentru femei, anus pentru homosexuali şi gură pentru mincinoşi şi hulitori. Cu ajutorul unui şurub instrumentul se extindea în interiorul corpului, pe care îl mutila. Dimensiunea perelor varia şi se diferenţia în funcţie de scopul folosirii, iar autorii care au relatat despre ele susţineau că rareori provocau moartea victimelor, care însă nu scăpau doar cu această tortură.
Fecioara de oţel şi duşul de sânge
Fecioara de oţel consta dintr-un dulap de fier, cu un cap rabatabil, care în interior era căptuşit cu instrumente ascuţite, lăsând însă loc pentru a închide în el o fiinţă umană. Odată ce era încuiată în „fecioara de fier”, cu interiorul în formă conică, victimei îi era imposibil să se mişte din cauza numărului mare de vârfuri de oţel care o înţepau din toate direcţiile. Cei care o interogau pe victimă ţipau la ea, în timp ce loveau în instrumentul de tortură, în care se afla aceasta, se arată în unele mărturii din perioada medievală. O referire la „fecioara de oţel” este legată de povestea Elisabetei Bathory, contesa din familia de nobili ungari, care ar fi ucis sute de fecioare pentru a le folosi sângele ca elixir.
Atrocităţile la care contesa le supunea pe femei includeau bătăile grave, arsurile, mutilările mâinilor, muşcarea cărnii de pe faţă, mâini şi alte părţi ale corpului, îngheţarea sau moartea prin înfometare. Fecioara de oţel a contesei era o cuşcă de fier în forma unei femei, încrustată cu pietre preţioase, care se închidea peste victima ei, înţepând-o cu pumnalele sale. O altă metodă care ar fi fost folosită de Elisabeta Bathory presupunea ca victima să fie scoasă afară mijlocul iernii, goală. Se turna apă peste ea pentru a muri îngheţată. O cuşcă de fier, cu lame ascuţite, era locul în care erau ţinute unele prizoniere. Cuşca era ridicată pe scripeţi spre tavan, iar în timpul legănării, lamele tăiau carnea victimelor pentru a oferi Elisabetei Bathory un „duş cu sânge".
Scaunul lui Iuda
Scaunul lui Iuda a fost un dispozitiv cu tăblia sub forma unei piamide, pe care femeia era aşezată cu talia, iar vârful îi era introdus în anus sau vagin. Cu ajutorul unor frânghii trupul celei torturate era coborât încet peste „piramida-scaun”. Femeile, dezbrăcate, erau torturate printr-o presiune intensă, care ducea la întinderea organelor, până la cedarea acestora. Puteau muri fie în urma tragerii în ţeapa improvizată, fie ulterior din cauza rănilor şi a infecţiilor care puteau surveni, pentru că scaunul de tortură era rareori spălat. Un alt model al „scaunului lui Iuda” era scaunul pe care erau înfipte între 500 şi 1.500 de ţepi, pe care victima era obligată să se aşeze. Construit din fier, scaunul de tortură putea conţine spaţii care puteau fi încinse făcându-se focul sub ele. Era folosit şi ca speietoare pentru a smulge confesiunile unora dintre victime, silite să îşi privească apropiaţii în timp ce erau torturaţi.
Vă recomandăm şi:
Româncele au impresionat dintotdeauna prin frumuseţea lor, potrivit mărturiilor autorilor străini care au călătorit în ultimele secole pe teritoriile actuale ale României. Comportamentul femeilor i-a impresionat, însă, şi negativ pe aceştia.
Una dintre cele mai detaliate descrieri ale comunităţilor din Transilvania, de la începutul secolului XIX, a fost realizată de topograful austriac Joseph Adalbert Krickel. Călătorul din Viena a ajuns în zona Hunedoarei în anul 1828 şi-a arătat uimit de frumuseţile şi bogăţia naturală a acesteia, dar sărăcia localnicilor l-a înduioşat.
Ioan de Hunedoara a murit de ciumă, la scurt timp după ce îi alungase pe turci de la porţile Belgradului. Matia, fiul său devenit rege al Ungariei, a murit intoxicat de plumb, iar fratele său mai mare Ladislau a fost decapitat. Şirul de tragedii neaşteptate, unele inexplicabile, din familia Huniazilor au curmat devreme istoria unei familii puternice, care a dominat Transilvania în secolul XV.
Se încarcă comentariile...
