Cum arăta vacanţa unor turişti americani în România din 1989: „Oamenii stau cu încăpăţânare la cozi. Locurile de muncă le sunt garantate fie că zâmbesc sau nu”
0
Povestea unor americani care au petrecut o vacanţă în România anului 1989 a făcut senzaţie în Statele Unite ale Americii.
În vara anului 1989, România aflată sub dictatura soţilor Ceauşescu se înfăţişa turiştilor occidentali ca un ţinut greu accesibil, atractiv datorită legendei faimosului Dracula şi a frumuseţilor naturale. Jurnalista americană Mary Hillery şi soţul ei au petrecut două săptămâni în munţii României şi au dezvăluit aventura cititorilor ziarului american „The Boston Globe”.
„O vacanţă în Transilvania? Unde este, de fapt, România? Prietenii şi rudele mele ne-au spus că alegerea noastră este un pic excentrică, dacă nu chiar periculoasă. Dacă l-am fi întâlnit pe Dracula ori vampirii care bântuie acest ţinut ciudat? Dar cele două săptămâni petrecute în Alpii Transilvani şi priveliştile oraşelor medievale ne-au satisfăcut simţul aventurii şi dragostea de vârfurile inaccesibile de munte”, îşi începea jurnalista americană povestea exursiei în România din 1989.
Mary Hillery şi soţul ei şi-au început călătoria spre România într-o zi de august, de pe Aeroportul Kennedy, iar după un zbor de 16 ore, cu o escală la Frankfurt, cei doi au aterizat la Bucureşti. „După o percheziţie dură efectuată de militari, care ne-a amintit că ne aflăm într-o ţară din Blocul estic, am fost întâmpinaţi de ghidul nostru român, de la Oficiul Naţional de Turism”, relata autoarea. Prima zi au petrecut-o în Bucureşti, unde turul pe jos al oraşului le-a părut o întoarcere în timp.
„Nu am experimentat prea multă ospitalitate în Bucureşti, deoarece era o zi de cumpărături şi foarte mulţi oameni aşteptau cu încăpăţânare la cozile din faţa magazinelor alimentare. Am crezut că am detectat un resentiment subtil împotriva străinilor care au bani şi libertatea de a călători aici, dar de asemenea am observat că muncitorii din servicii şi funcţionarii pe care i-am întâlnit erau probabil obosiţi să anticipeze lungile cozi care îi aşteptau după programul de lucru. Locurile lor de muncă le erau garantate indiferent dacă zâmbeau sau nu. Când am ajuns în ţinuturile rurale ale Transilvaniei, departe de omniprezenta poliţie urbană şi miliţie, am găsit oameni mai relaxaţi şi mai dornici să stea de vorbă cu străinii”, scria Mary Hillery.
Din Bucureşti, americanii au călătorit spre Transilvania, pentru a vedea Retezatul. „Am zburat cu linia aeriană naţională, Tarom. Din nou, nu era în fişa postului angajaţilor să zâmbească, deci nu o făceau. După un zbor de o oră, două ore de mers cu autobuzul şi un urcuş uşor de o oră şi jumătate, am ajuns la refugiul Pietrele, aglomerat, murdar şi zgomotos, înţesat de turişti transilvani care dansau în verandă. A doua zi a fost ceţoasă, cu burniţă, dar pentru expediţia noastră de şase zile pe vârfuri, era un încălzire bună. În unele momente, ceaţa era atât de densă încât nu vedeam înălţimile munţilor, dar auzeam clopotele turmelor de capre deasupra noastră. Un cioban s-a oprit să ne întrebe dacă vrem să cumpărăm lapte de capră, dar ar fost mulţumit şi cu câteva ţigări, dacă am fi avut la noi. Cele două cartuşe de ţigări pe care le-am adus în ţară au servit ca gratuităţi şi uneori ca valută, deşi a trebuit să îmi încalc principiile anti-fumat. Am regretat că nu am adus şi câteva batoane de ciocolată americană pentru a le oferi copiilor pe care i-am întâlnit. Am găsit ciocolată decentă doar în „dollar store”(magazinul) din hotel, unde nu se acceptă plata cu bani româneşti”, relata autoarea.
Împrejurimile cabanei Pietrele din Retezat erau înţesate de cutii goale de conserve, semn că mulţi dintre oaspeţi săi nu erau educaţi să respecte natura. „Când am coborât de la cabana Pietrele, mi-am pus în gând să scriu Oficiului Român de Turism despre abundenţa de cutii de conservă aruncate în jurul ei. Am ajuns să apreciez acum managementul parcurilor americane din ţinuturile sălbatice. Regulile noastre din rezervaţii despre scoaterea din parc a tot ce aducem aici nu au fost adoptate de români. Traseele nu erau aglomerate, dar cabana Pietrele era cea mai murdară. Mai târziu am întâlnit câţiva excursionişti care ne-au spus că nu au văzut niciodată americani şi că nu au întâlnit pe nimeni în afara noastră în timpul petrecut pe munte”, relata jurnalista.
Farmecul aşezărilor medievale
După excursia în Retezat, turiştii americani s-au îndreptat spre Sighişoara, despre care ştiau că era locul naşterii lui Vlad Ţepeş, supranumit Dracula. „Camera noastră de hotel era fermecătoare, ferestrele mari se deschideau spre o curte cu rufe, flori şi cu o atmosferă de sfârşit de zi dintr-o viaţă de familie. Am cinat în casa tatălui lui Dracula, acum un restaurant plăcut cu o parte din tencuială îndepărtată din zid pentru a putea fi văzute picturile din secolul al XV-lea”, îşi amintea autoarea.
După ce au vizitat Sighişoara, turiştii s-au îndreptat spre Castelul Bran, de care au rămas încântaţi şi apoi spre Sibiu. Şoferul lor i-a invitat să vadă şi satele din jurul Sibiului, unde localnicii i-au primit cu ospitalitate. Au fost atenţionaţi să doarmă însă cu ferestrele închise, la ţară, pentru a nu cădea pradă hoţilor. Au urcat în zilele următoare în Făgăraş. „În prima zi pe munte am avut parte de cele mai rele condiţii de vreme – ceaţă, lapoviţă şi vânt puternic. Apoi ceaţa s-a risipit, soarele a ieşit dintre nori, iar spre finalul zilei se încălzise. Mai târziu, un excursionist ne-a oprit. „Sunteţi americani sau englezi?”, ne-a întrebat. Apoi a arătat spre panoramă. „Frumos... dar prost administrat”. Ne-a spus că ascultă Vocea Americii în fiecare zi şi că emisiunile despre ştiinţă sunt excelente. Când am avut ocazia să discutăm politică, românii ne-au spus că ne invidiază pentru libertatea pe care o avem şi pentru dolarul american, însă nu sunt de acord cu politica noastră externă. Excursionistul nu a făcut excepţie. Un alt localnic pe care l-am întâlnit ne-a împărtăşit în engleză puţină filozofie românească: Ne facem singuri, ceea ce nu avem”, scria Mary Hillery.
În munţii, turiştii americani au întâlnit români, est-germani şi cehi. În oraşe, relata Mary Hillery, ea şi soţul ei erau uşor de identificat ca „străini”, datorită camerei foto, pantofilor de calitate şi a înfăţişării de turist. Un român le-a cerut să facă schimb de tricouri, lucru acceptat cu încântare de americani. Mâncarea românească le-a plăcut, la fel şi excursiile pe munte. Din cauza numeroaselor turme de capre de pe pajiştile alpine, nu au băut apă din izvoare fără a o fierbe. După expediţia din Făgăraş, americanii au petrecut ultima noapte în România la un hotel din Poiana Braşov, unde la cină au fost acompaniaţi de muzica lăutarilor. „Am părăsit România cu sentimentul că am fost ca nişte ambasadori ai unei ţări care ne cunoaşte doar prin intermediul ştirilor cenzurate”, mai adăuga jurnalista în artcolul publicat în „The Boston Globe”.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
