Cum a ajuns mormântul părintelui Arsenie Boca să fie considerat un loc sfânt, unde s-au întâmplat minuni

Cum a ajuns mormântul părintelui Arsenie Boca să fie considerat un loc sfânt, unde s-au întâmplat minuni

Locul de veci al părintelui Arsenie Boca. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj religios. Aici se află mormântul părintelui Arsenie Boca, considerat un mare duhovnic al României, iar mulţi dintre cei care venit să se roage în faţa troiţiei sale au relatat că au primit ajutor divin.

Despre minunile săvârşite la mormântul părintelui Arsenie Boca, din Mănăstirea Prislop, există numeroase relatări, publicate în cărţile care spun povestea fostului stareţ al mănăstirii. Mărturiile aparţin unor oameni simpli, veniţi să se roage în faţa locului de veci al părintelui, şi unor preoţi şi măicuţe. Oamenii vorbesc despre apariţii miraculoase ale părintelui Arsenie Boca la mormânt şi despre modul în care au fost ajutaţi să treacă peste necazuri şi să se însănătoşească, rugându-se în faţa troiţei de la mormânt. Cât adevăr prezină mărturiile pelerinilor este greu de stabilit, însă în ultimii ani numărul mărturiilor despre minunile din faţa locului de veci împodobit cu flori a crescut.

O astfel de relatare aparţine preotului David Stoica, de la Mănăstirea Sadinca. Acesta povestea că şi-a dat seama la Prislop de puterea de vindecare a duhovnicului Arsenie, chiar şi după ce acesta murise.

„O copilă de patru ani, cu familia, venise la mormântul de la Prislop al părintelui Arsenie. Nu putea merge pe picioruşe. Era paralizată total. Stăteau cu toţii îngenunchiaţi în jurul mormântului cu frunţile lipite de pământ. Se rugau fierbinte, toţi, cu ochii închişi. Şi deodată văd copilaşul cum se ridică dintre ei, în picioare. Stătea aşa, cumva speriată, nevenindu-i să creadă că este adevărat. Pe urmă a început să sară într-un picior de parcă voia să se dezmorţească. Pe urmă a făcut câţiva paşi”, spune părintele David, în cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.

Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România. Oamenii vin şi se roagă la mormântul acestuia, mulţi cu credinţa că pelerinajul le va aduce bunăstare sau vindecarea unor afecţiuni. Foarte des, cei care ajung în faţa troiţei de la mormânt, pot fi văzuţi atingând crucea din lemn cu batiste, fotografii sau alte obiecte personale, sperând că astfel lucrurile le vor fi binecuvântate.


Vă recomandăm şi:

Părintele Arsenie Boca şi cele zece mari învăţături despre taina rugăciunii. Care era cea mai cunoscută rugăciune pe care o rostea dimineaţa Sfântul Ardealului

Părintele Arsenie Boca a lăsat posterităţii o moştenire spirituală impresionantă, iar vorbele sale despre credinţă, rugăciune şi milostenie sunt preţuite de milioane de români, dovadă fiind mulţimile de pelerini care vin să să se roage la mormântul său de la Mănăstirea Prislop. Cea mai cunoscută rugăciune a părintelui este cea pe care acesta obişnuia să o rostească dimineaţa.

30 de lecţii ale înţelepciunii de la părintele Arsenie Boca. Cele mai frumoase cugetări scrise de „ultimul sfânt al românilor“

Arsenie Boca a devenit în ultimii ani un adevărat fenomen, o figură emblematică în istoria recentă a poporului român. Preotul care a slujit la mănăstirile Prislop şi Brâncoveanu şi a fost deţinut politic în anii 1950 este considerat un sfânt de tot mai mulţi dintre cei care ajung să se roage la mormântul lui din cimitirul mănăstirii Prislop. Cugetările sale au ajuns şi ele cuvinte de căpătâi pentru credincioşi.

FOTO Minunea de lângă mormântul lui Arsenie Boca, de la Prislop. Peştera neştiută în care a trăit călugărul Ioan, devenit sfânt pentru ortodoxie

Mănăstirea Prislop îşi leagă numele de imaginea părintelui Arsenie Boca, al cărui mormânt a devenit loc de pelerinaj pentru un număr impresionant de pelerini. La aceeaşi mănăstirea a vieţuit, în urmă cu cinci secole, un alt duhovnic, a cărui poveste a făcut ca numele său să fie trecut între sfinţii Bisericii Ortodoxe Române.

Învăţăturile părintelui Arsenie Boca despre tainele dragostei: „Iubirea nu are marginile omului, străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit”

Învăţăturile duhovnicului Arsenie Boca, preotul martir al închisorilor comuniste, au devenit cunoscute în ultimii ani printr-un număr impresionant de volume, mărturii şi documentare. Printre temele cele mai abordate sunt iubirea, viaţa de familie şi căsătoriei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările