Concert de muzică italiană organizat în faţa Casei de Cultură “Drăgan Muntean” din Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de tineri italieni, conduşi de profesorul Titziano Salvatera, va susţine mâine un concert pentru trecătorii din faţa Casei de Cultură din municipiul Deva. Salvatera este profesor de etică socială, politică şi marketing la Universitatea Silesiana din Roma, Facultatea de Ştiinţele Comunicării Sociale.

Cadru didactic asociat la alte cinci universităţi din Italia, acesta este laureat în economie politică  al Universităţii din Trento şi docent în ştiintele cominicării al universităţilor Silesiana din Roma şi Bicocco din Milano.

În perioada 2003-2007 a ocupat funcţia de ministru al instituţiilor şi al politicii cu tinerii în provincia Trento.

Ca cercetator se ocupă de aspectele ce privesc diferenţele sociale, şomajul, evoluţia pieţei de muncă în Italia, controlul calităţii în agricultură şi etica socială a bisericii.

Salvatera are o muncă interesantă şi în domeniul voluntariatului social, grupul muzical fiind doar o parte a ONG-ului care s-a implicat în viaţa tinerilor din Trento.

Concertul va avea loc începând cu ora 18.00.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite