Complexul Doruleţ din Masivul Retezat a fost închis temporar de OPC din cauza mizeriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au dispus astăzi, în urma unui control efectuat zilele trecute, închiderea pentru şase luni a Complexului turistic Doruleţ din Masivul Retezat, unul din locurile de destinaţie ale elevilor veniţi în taberele de vacanţă.

Conducerea complexului a mai fost amendată cu 15.000 de lei, pentru că nu a respectat condiţiile de igienă impuse pentru primirea turiştilor. "Ceea ce am descoperit în urma controlului la complexul turistic din Hunedoara reprezintă esenţa lipsei de responsabilitate faţă de sănătatea copiilor. Un operator economic a considerat că lipsa de experienţă a copiilor îi permite să ignore nu numai legea, ci şi normele elementare de igienă”, a declarat Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC.

În urma controlului efectuat de inspectorii pentru protecţia consumatorilor, aceştia au descoperit următoarele nereguli: tavanul grupurilor sanitare din camere prezenta urme de infiltraţii de apă, tencuiala fiind căzută în unele locuri, lavoarele nu erau fixate în perete, cereşafurile erau murdare şi pătate, condiţiile de igienă din camere erau precare, grupurile sanitare şi anexele aveau pardoseala murdară, în încăperi şi pe holuri au fost găsite insecte (gândaci, paianjeni) moarte şi vii, iar dezinsecţia şi deratizarea nu fusese efectuată de angajaţii complexului, zugrăveala era murdară.

S-a mai constatat, potrivit inspectorilor ANPC, că în frigiderele din blocul alimentar au fost identificate mai multe pungi cu bucăţi de carne congelată, fără a fi etichetate cu elementele obligatorii de informare, alimentele putând fi periculoase pentru sănătatea celor care le serveau.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite