Comorile furate din Sarmizegetusa au fost repatriate. Un tezaur de 27 de kosoni din aur a fost recuperat din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lotul de kosoni a fost recuperat din Italia, Foto: Daniel Guţă ARHIVĂ.
Lotul de kosoni a fost recuperat din Italia, Foto: Daniel Guţă ARHIVĂ.

Un tezaur de 27 de monede antice din aur, despre care se presupune că face parte dintre piesele arheologice sustrase din siturile cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, a fost recuperat de autorităţile române. Kosonii aduşi din Italia se adaugă altui tezaur, de 138 de monede, descoperit recent de câţiva copii, la marginea satului Ocolişu Mic, de la poalele cetăţilor.

Autorităţile române au reuşit recuperarea unui lor de 27 de stateri din aur, de tip Koson, care fac obiectul anchetelor desfăşurate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia legate de traficul de comori sustrase din zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.

Piesele au fost aduse în ţară din Italia. „Ele au fost recuperate recent, ca urmare a cooperării fructuoase cu autorităţile competente italiene (Carabinieri per la Tutela del Patrimonio Culturale), în cadrul acordurilor bilaterale de asistenţă juridică. Readucerea în ţară a 27 monede de aur (stateri) dacice de tip Koson, reprezintă încununarea cu succes a aproape doi ani de muncă, la care au participat magistraţi de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ofiţeri de poliţie, funcţionari din Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe şi experţi de la Muzeul Naţional de Istorie a României, precum şi omologii lor din Italia”, au informat reprezentanţii Muzeului Naţional de Istorie a României.

Atelier monetar la Sarmizegetusa antică

Kosonii recuperaţi vor fi prezentaţi în cadrul unei conferinţe organizată la MNIR, alături de tezaurul de 138 de monede descoperit recent la marginea satului Ocolişu Mic, de câţiva copii.
„Cele două loturi de monede din aur dacice recuperate recent din Italia şi din judeţul Hunedoara sunt alcătuite numai din stateri emişi de regele Koson (cca 44-29 a.C.), unul dintre urmaşii lui Burebista. Monedele regelui Koson sunt singurele emisiuni dacice de aur care poartă o legendă scrisă cu caractere greceşti, menţionând numele şi titlul suveranului emitent. Ele au fost emise în atelierul monetar de la Sarmizegetusa Regia. Fapt excepţional, datorită acestor monede cunoaştem azi mai multe date despre istoria politică, viaţa economică, socială, arta şi religia Daciei în anii care au urmat dispariţiei lui Burebista. Toate aceste monede extrem de rare au fost obţinute în mod ilicit, de către persoane implicate în activităţi ilegale de detecţii şi săpături în zona Sarmizegetusei Regia, fiind ulterior scoase în mod clandestin din România şi puse în vânzare pe piaţa internaţională numismatică din Europa şi SUA”, au adăugat reprezentanţii muzeului.

Peste 20 de kilograme de aur recuperate
Până în prezent au avut loc 11 operaţiuni de recuperare şi repatriere a brăţărilor de aur dacice (respectiv patru în 2007, una în 2008, una în 2009, una în 2011, două în 2012 şi două în 2013), având ca obiect piese de patrimoniu repatriate prin aplicarea convenţiei UNIDROIT, din Franţa, Elveţia, Germania, Spania, Irlanda, Statele Unite ale Americii şi Germania.  „Ca urmare a acestor acţiuni, Patrimoniul Cultural Naţional a fost reîntregit cu următoarele bunuri: 13 brăţări dacice regale de aur, cântărind 12,633 kg, 1.024 monede de aur de tip Koson (n.r.: cu greutatea de 7 – 8 grame fiecare monedă), 204 monede de tip Koson din argint, două umbo de scuturi de paradă regale dacice din fier, decorate cu reprezentări de animale reale şi fantastice. Lor li se adaugă alte 33 monede greceşti de aur de tip Lysimachos, emişi în secolele II-I a.C., la Tomis şi Kallatis, un depozit de unelte şi arme de fier, precum şi 3663 monede de argint şi bronz, recuperate de autorităţile judiciare române pe teritoriul României, între anii 2009 şi 2014”, a informat MNIR.

Peste 30 de persoane au fost puse sub acuzare în ultimii ani pentru furtul şi traficarea unor piese valoroase sustrase din siturile cetăţilor dacice, care fac parte din patrimoniul UNESCO. Cel mai vechi dosar datează din anul 2005, iar până în prezent nu a fost soluţionat de instanţe.


Vă recomandăm şi:

Copiii care au găsit comoara de galbeni au fost premiaţi cu câte 10.000 de lei      Premierul Victor Ponta i-a premiat cu câte 10.000 de lei pe cei trei copii din Ocolişu Mic care au descoperit 140 de kosoni din aur într-o vizuină de vulpe de la marginea satului.

Copilul care a descoperit o comoară de galbeni în valoare de 500.000 de euro            Flavius are 11 ani şi se poate considera unul dintre cei mai norocoşi copii din satul hunedorean Ocolişu Mic de la poalele cetăţilor dacice. A dat peste o comoară de galbeni, în valoare de aproape 500.000 de euro, însă nu s-a gândit nicio clipă la valoarea ei. S-a bucurat doar de descoperire şi a dat banii familiei, care i-a predat apoi autorităţilor.

Povestea kosonilor din aur, cele mai valoroase monede ale regilor daci          Singurele monede din aur care datează din vremea regilor daci au fost kosonii. Galbenii dacilor au fost descoperiţi doar în Transilvania, iar istoria şi originea lor au stârnit controverse.

Legendele comorilor din Munţii Orăştiei: cum i-a cuprins febra aurului pe localnicii de la poalele cetăţilor dacice        Ţinutul cetăţilor dacice a fost dintotdeauna un loc al misterelor şi al legendelor. În zona Sarmizegetusei Regia, oamenii au păstrat istorisiri vechi, despre aurul ascuns de strămoşi în munţi, iar descoperirea fiecărei comori a stârnit şi mai mult fantezia localnicilor. Istoricii au consemnat, de asemenea, poveştile vechilor căutători de comori, din secolele trecute.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite