Cocaină ascunsă în vaginul unei tinere. Cum a fost dată de gol femeia care a adus în ţară drogurile de mare risc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii au condamnat o tânără, care a introdus ilegal în ţară droguri de mare risc. Cocaina era ascunsă în vaginul femeii.

Tribunalul Hunedoara a condamnat o tânără de 29 de ani, din Hunedoara, pentru deţinere de droguri de mare risc. Alexandra S. a fost prinsă la intrarea în ţară, iar în urma controlului ginecologic au fost descoperite asupra ei circa trei grame de cocaină. A primit şase luni de închisoare, cu suspendare.

În 18 decembrie 2017, la ora patru dimineaţa, autoturismul în care se afla tânăra şi alţi trei români a fost oprit la Punctul de Trecere a Frontiere Nădlac II, pe sensul de intrare în România. Un procuror a dispus examinarea fizică a femeii prin efectuarea unor examinări ginecologice, respectiv a unor examene radiologice la nivelul abdomenului, după obţinerea consimţământului acesteia.

„Inculpata a fost condusă la Spitalul Judeţean Arad, de către ofiţerii de poliţie judiciară în vederea efectuării de către persoane cu pregătire medicală de specialitate a unei examinări ginecologice şi radiografii/ecografii abdominale sau orice altă examinare utilă de specialitate pentru depistarea drogurilor. În urma examinării fizice, medicul specialist a extras din cavitatea vaginală a inculpatei un şerveţel din hârtie în interiorul căruia erau ambalate cinci pliculeţe tip zipp-lock ce conţineau la interior o substanţă pulverulentă de culoare albă despre care inculpata a declarat verbal că reprezintă o cantitate de aproximativ 2,5 grame de cocaină”, se arată în dosar.

La audieri, tânăra a declarat că a cumpărat cantitatea de cocaină descoperită asupra sa din oraşul Zurich în 16 decembrie 2017 de la o persoană necunoscută, de pe o stradă cunoscută în zonă pentru astfel de activităţi, pentru care a plătit suma de 200 de franci elveţieni. A dorit să folosească drogurile pentru consum propriu. „Inculpata s-a declarat consumatoare de cocaină, în mod ocazional de 5-6 ori pe perioada cât a lucrat în Elveţia, iar cantitatea de cocaină descoperită asupra sa intenţiona să o folosească pentru consum propriu în perioada sărbătorilor”, se arată în dosar.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Vraciul din munţi care a vrut să vindece lumea cu cannabis. Cum a ajuns să se îndrăgostească de plantele interzise, pe care „le trata ca pe nişte copii”

Un colet cu cinci kilograme de cannabis, trimis din Spania, a fost găsit în Deva

Povestea tragi-comică a fermierului cu cea mai mare cultură de canabis: gafa care i-a distrus recolta uriaşă şi l-a trimis în închisoare

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite