Cine sunt traficanţii care aprovizionau Valea Jiului cu droguri. Zeci de tineri au bătut zilnic la uşa Georgianei, cea mai faimoasă vânzătoare de cannabis

Cine sunt traficanţii care aprovizionau Valea Jiului cu droguri. Zeci de tineri au bătut zilnic la uşa Georgianei, cea mai faimoasă vânzătoare de cannabis

Georgiana Carbone.

Membrii unei grupări de traficanţi de droguri care aveau zeci de clienţi în Valea Jiului au fost condamnaţi la închisoare. Ancheta arată cu una dintre inculpate devenise atât de cunoscută în zonă ca dealer de droguri încât necunoscuţii îi băteau la uşă şi la fereastră pentru a se aproviziona de la ea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Patru bărbaţi şi două femei din Valea Jiului au fost condamnaţi pentru infracţiuni legate de trafic de droguri de risc şi de mare risc, la pedepse cuprinse între un an şi patru luni de închisoare şi cinci ani de închisoare. Sentinţa Tribunalului Hunedoara nu este definitivă. Gruparea de traficanţi de droguri acţiona în două oraşe din Valea Jiului şi a fost destructurată în luna mai 2019 de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara.

Doi dintre membrii grupării, Georgiana Carbone (64 de ani) şi Nicu Dragu (61 de ani) sunt fraţi. Ei au fost puşi sub acuzare după ce în 5 mai 2019, în jurul orelor 18:50, Nicu Dragu, aflat la volanul autoturismului marca Mercedes, a fost oprit în trafic în municipiul Haţeg, ocazie cu care a fost descoperită o cantitate totală de aproximativ 1 kg cannabis, precum şi un comprimat de ecstasy. Sora sa, care îi era parteneră în afacerea ilegală, şi-a sunat atunci o vecină şi a cerut să ascundă la ea peste 70 de doze de cannabis, de teama de a nu fi descoperite la percheziţii. În zilele următoare a continuat să vândă din acestea consumatorilor din Petrila şi Petroşani.

Georgiana era atât de cunoscută în zonă, încât tinerii din întreaga vale a Jiului îi băteau la uşă pentru a-şi procura cannabis, cu 40 – 50 de lei doza. Şi despre fratele său, cel care procura drogurile, martorii relatau că este cunoscut ca traficant de droguri.

Un martor a declarat că este consumator de droguri de risc, respectiv cannabis, iar într-un interval de 6-7 luni a cumpărat de la Georgiana Carbone cannabis de cel puţin 200 de ori, cu suma de 50 de lei/doză.

„Pentru a cumpăra droguri de la inculpată, martorul precizează că se deplasa la locuinţa acesteia, iar după o perioadă de timp aceasta i-a pus la dispoziţie şi numărul ei de telefon, cerându-i să o sune înainte de a veni să cumpere cannabis”, se arăta în dosar. Alţi tineri au relatat anchetatorilor că pentru a-şi cumpăra cannabis, mergeau personal la uşa locuinţei inculpatei sau îi băteau în geam.

Ce au spus traficanţii
Georgiana Carbone a precizat că de la începutul anului 2019 a comercializat cannabis porţionat în doze, acestea fiind pregătite de fratele său, Nicu Dragu Din discuţiile purtate cu acesta din urmă, a înţeles că el ar fi cumpărat de la o persoană necunoscută în total patru kilograme de cannabis, cu preţul de 3.500 Euro/kg, din care aproximativ un kilogram a fost ridicat de organele de poliţie, iar restul cantităţii a fost comercializat în modalitatea descrisă anterior, cu preţul de 50 lei/doză în general, susţinând că toţi banii obţinuţi au fost predaţi fratelui acesteia, pentru a-şi achita datoriile.

Nicu Dragu a declarat în cursul urmăririi penale că a hotărât să vândă droguri de risc la începutul anului 2019 întrucât a avut nişte probleme medicale, avea datorii şi avea nevoie de bani. A cunoscut un albanez care vine din când în când în Lupeni, iar acesta l-a pus în legătură cu un bărbat din Alba, căruia nu îi cunoaşte numele, doar îl poate descrie: un bărbat cu constituiţie solidă, păr blond cu barbă şi accent rusesc. A fost contactat cu număr necunoscut de bărbatul respectiv şi s-au întâlnit de 4 sau 5 ori în apropierea gării din oraşul Alba. A cumpărat de la acesta câte 1 kilogram aproximativ, de fiecare dată, de cannabis pentru care a plătit 3.000-3.500 de Euro. În data de 5 mai 2019, când Nicu Dragu se întorcea de la Alba a fost oprit de organele de poliţie şi a fost descoperită cantitatea de aproximativ un kilogram cannabis precum şi un comprimat descoperit lângă scaunul şoferului în partea stângă. Despre acel comprimat inculpatul a declarat că nu cunoaşte nimic, autoturismul său fiind folosit şi de alte persoane.
Viorica Georgiana Carbone a primit 3 ani de închisoare cu suspendare. Nicolae Dragu a primit 3 ani de închisoare cu suspendare, iar vecina care a a ascuns drogurile Cristiana Ciovârnă a primit an şi 4 luni închisoare cu suspendare.

În acelaşi dosar, alţi trei inculpaţi au fosct acuzaţi de trafic de droguri de mare risc,. Astfel, Nicuşor Dorinel Păduraru, recidivist, a primit 5 ani de închisoare cu executare. Ovidiu Alexandru Malea a primit 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, iar Andrei Cosmin Iosub a primit 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Hotărârea tribunalului poate fi atactă cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cei trei au vândut cantităţi importante de cannabis şi ecstasy consumatorilro din Petrila şi Petroşani.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Elev premiant spânzurat înainte de Bac. Prietenii: „Ai fost batjocorit până nu ai mai putut îndura. Ţi-au zis Zombie”

Interlopul care a nenorocit doi oameni: a atacat un tânăr cu toporul, lăsându-l să zacă într-o baltă de sânge, şi a accidentat cumplit o femeie

Liderul romilor, furios că autorităţile nu fac curăţenie la blocul fantomă, unde omenii aruncă gunoiul de la fereastră: „Aşa locuiesc romii în ghetou!”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: